MINI-INTERVIUL DE AZI CU ALEXANDRINA CARMEN ENE

Ideea aceasta cu mini-interviul de azi a venit pe neaşteptate. Am pornit s-o înţeleg, să-i înţeleg sensul şi nu ştiu nici acum, după a cincea ediţie, dacă e un simbol al recunoştinţei pentru colaboratorii de până acum, o dorinţă de a promova autorii români care nu vocalizează suficient de vulgar şi strident pe toate reţelele de socializare astfel încât să fie observaţi, o dorinţă de a pune în evidenţă graficienii, ilustratorii, desenatorii fără de care o carte ar arăta ca un snop de hărtii imprimate.

Bineînţeles că toate acestea aveau să se desfăşoare firesc, fără pregătiri, fără tăieturi, aşa cum este viaţa, aşa cum aveam să fim fiecare în clipele interacţiunii noastre. Mai sus, mai jos, mai odihniţi, mai obosiţi… în câmpul-context al mini-interviurilor ne-am înfăţişat exact aşa cum eram atunci şi ne-am rostit adevărul firesc şi simplu, fără efort. Autentic.

Am purtat o conversaţie plină, da, plină, oricât de neaşteptată vi s-ar părea alăturarea cuvintelor, dar cu Alexandrina Carmen Ene, psiholog, artist şi filolog, am vorbit despre creaţie şi manifestarea prin creaţie, despre momentul fantastic  al observării unei stări pentru ca, ulterior, din increat şi fără formă, fără cuvânt, lumina conştiinţei să proiecteze pe pânză culorile şi formele născute din observator. Din această intersectare a observării cu naşterea voinţei de a o exprima prin pictură, Carmen devine un creuzet în care alchimistul secret îşi amestecă tainicele ingrediente ale creaţiei.

Continuarea aici:

Despre inteligenţă #NOIinsecolulXXI

De ce trebuie să fim inteligenţi? Ce e atât de remarcabil în inteligenţa asta? Să putem acumula şi folosi informaţii precum cultura, tehnica şi alte asemenea?

Aşa. Și?

Știi o grămadă de lucruri. Ai acumulat tone şi tone de informaţii. Eşti un om cult şi instruit, adică foloseşti informaţiile acumulate pentru a te cizela, a te modela într-un mod cât mai sofisticat şi elevat.

Minunat! Și? Sigur, e plăcut să poţi vorbi despre o operă de artă ştiind în ce curent s-o înscrii. Aşa înţelegi care au fost condiţiile socio-economice în care a fost creată, care era mesajul sau principiile importante ale artiştilor acelor vremuri.

Un om simplu, neinstruit, va spune doar „îmi place“ sau „nu-mi place“. Cât de subiectiv! Cât de… sumar şi limitat!

Dar oare arta nu e pentru oameni? Oare am uitat cu totul menirea artei? Am uitat că primul principiu al artei este să bucure şi să înfrumuseţeze viaţa? Viaţa cui??? A artistului?

Nu, a tuturor oamenilor ce vin în contact cu acea creaţie artistică. Arta care nu se oferă cu generozitate şi nu aduce un dram de bucurie şi frumuseţe, nu există.

…………………..

Mă-ntreb doar dacă nu cumva ne-am obişnuit să complicăm lucrurile de dragul „inteligenţei“. Suntem atât de inteligenţi, încât am împărţit până şi inteligenţa în mai multe feluri: emoţională, tehnică, financiară ş.a.m.d.

Adică cum? Unul e inteligent cu capul, altul e inteligent cu inima? Mie cam aşa îmi sună.

Voi tot aşezaţi emoţiile în creier. Eu simt şi gândurile în piept, printre coaste… Suntem atât de inteligenţi, încât am uitat să lăsăm inteligenţa la uşă, când ne vedem cu cei dragi. Suntem atât de inteligenţi, încât nu ne mai putem bucura de nimic dacă nu e complex şi sofisticat. Nu ne putem bucura pentru că suntem prea ocupaţi cu analiza.

Suntem atât de inteligenţi, încât nu suntem deştepţi. Adică deşteptaţi. Uităm că inteligenţa e bună dacă ne deşteaptă, ne trezeşte. Dacă ne trezeşte ca oameni, dacă trezeşte în noi frumuseţea, bunătatea, compasiunea şi dăruirea.

Inteligenţa, cunoaşterea şi toate acele atribute folosite pentru a caracteriza o persoană, sunt fum în vânt, dacă nu trezesc şi nu îmbogăţesc inima omului şi a celor din jur, dacă nu îl fac bun pentru el şi pentru alţii.

În goana după cunoaştere şi inteligenţă, am uitat să ne oprim şi să iubim bobocul florii, zâmbetul copilului şi mângâierea bătrânilor. Am uitat că marile minţi ale acestei lumi au căutat, de fapt esenţa şi în ea au găsit iubirea.

Fragment din Caietul Dariei Gănescu NOI în secolul XXI: Volumul 2

Ilustraţiile din Caietul Dariei şi coperta cărţii sunt realizate de Irina Maria Gănescu

Idei naturale – Ioan Gyuri Pascu

Răbdare multimedia


Am pus pe pânză, la întâmplare,
Un râu… o pasăre… o floare.
Acum aştept
Tabloul să cânte, să parfume şi să zboare.

Viaţă


Dis de dimineaţă
floarea se trezeşte
soarbe Lumina
apoi, lasă albina
să se aşeze şi să ia.
Ce minunat poem al Luminii,
Viaţa!
Floarea, de la soare
Albina, de la floare.

Natură moartă!?


Mă uitam pe geam
Şi mă întrebam:
Cum a putut folosi acest oximoron
Un oarecare filfizon
Şi să-l introducă în pictură
Ca denumire-a unui gen?
Mi se pare de-a dreptul obscen
Lipsit de logică şi de măsură
Să crezi că există ceva pe a lumii hartă
Care să se poată chema „natură moartă”!

Idei naturale


Ideea de întreg, într-adevăr,
Se regăseşte-n măr.
Ideea negândirii maximale
În lotusul c-o mie de petale.
Ideea roşului de jar
În frunza de arţar.
Ideea de zbor peste câmpie
În păpădie.
Ideea visului dibaci
În câmpul cu maci.
Ideea înţelepciunii cărunte
În munte.
O idee a iubirii
O poartă trandafirii.
Ideea fricii
Aricii.
Ideea de viaţa nevrută
E-n cucută.
Ideea de dogoare
E în soare
Ideea infinitului e-n râu
Şi-n unduirea lanului de grâu
Ideea adormirii de idei
E-n florile de tei
Ideea ”nu cresc dacă nu sufăr”
E în nufăr.
Dar, oare ce idee
S-a ascuns în orhidee?


Grafica volumului: Alexandrina Carmen Ene