Meditația #oricepoatefivindecat #martinbrofman

Meditația este un exercițiu de disciplină interioară în care vă focalizați conștiența, atenția, de o manieră particulară, pentru a obține un anumit efect benefic. Unii oameni meditează pentru a obține o minte mai liniștită sau pentru a-și utiliza conștiența ca mijloc de a atinge un scop. Alții o folosesc pentru a reinstaura armonia în propriul lor corp, pentru a cunoaște dimensiunile spirituale ale propriei lor ființe, pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu, pentru a experimenta Conștiința Divină, pentru a atinge iluminarea, pentru a cunoaște și a experimenta iubirea sau împlinirea transcendentă, sau pentru a înțelege natura rea­lității fizice. Unii o folosesc pentru a obține controlul asupra pro­priei lor conștiințe prin capacitatea de a-și menține atenția asupra unui singur lucru care poate fi un cuvânt, o idee, un sim­bol sau propria lor respirație ori nimicul. Desigur, există multe alte motive pe lângă cele prezentate, dar cred că ați înțeles ideea.

Indiferent de cauza care motivează pe cineva să intre în medi­tație, indiferent de rezultatul așteptat, se poate obține același lucru prin acordarea unei vindecări, în plus aceasta aducând beneficii și altei ființe. Unii consideră vindecarea drept cea mai înaltă formă de meditație, datorită motivului său principal de a ajuta o altă persoană, în timp ce prin celelalte forme, individul este preocupat numai de obținerea propriilor sale beneficii. Deci, vindecarea este o meditație care are inimă.

Începeți această experiență prin a vă goli de toate considerațiile personale și de toate scopurile proprii, hotărându-vă să fiți prezent în această experiență în totalitate, să trăiți funcția de vindecător și să fiți în întregime prezent pentru subiect. Ceea ce vindecătorul îi dorește subiectului este o reflectare a ceea ce subiectul își dorește pentru sine.

Acceptarea este iubire. Iubirea vindecă.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/martin-brofman-orice-poate-fi-vindecat-cartea-daath

Iubire, Pace, Armonie – Calea Omului în secolul XXI

Structura acestui seminar ţine cont de însăşi structura corpului uman. Adaptarea corpului, funcţie naturală şi absolut necesară supravieţuirii, presupune nu doar transformări, dar şi timpul necesar procesării informaţiilor astfel încât să pornească acele schimbări necesare.

Chiar şi celui mai performant procesor îi este necesară o fracţiune de secundă pentru a procesa informaţiile şi a elabora un răspuns. Creierul uman este cel mai performant computer, în potenţial. Milioanele de programe (reţele neuronale) create după momentul naşterii îngreunează şi încetinesc funcţionarea procesorului, îi creează reacţii de răspuns conform datelor asimilate, înregistrate şi repetate.

Odată cu avansarea în vârstă, mintea, ca produs social, devine din ce în ce mai stăpână, ignorând inteligenţa naturală a întregului corp înspre care nici nu-şi mai îndreaptă atenţia. Însă, Natura nu minte. Ne arată adevărul. Dacă ne dorim a-l vedea.

Vineri, 18 martie, între orele 19:00 şi 21:00Introducere în conţinutul seminarului, o pregătire necesară în special minţii. Ştim atât de multe, cunoaştem atât de puţin. A descoperi, a înţelege, a cunoaşte este diferit de a învăţa şi a şti. Experienţa şi experientizarea, conştientizarea deplină a unei experienţe sunt primele procese de descoperit. Aflăm că meditaţia este un proces natural, din păcate uitat, ieşit din obişnuinţa corpului.

Primele exerciţii cuprinse în secţiunea dedicată meditaţiei sunt exerciţiile de respiraţie. Foarte simple, aceste exerciţii pot fi aplicate de oricine, chiar şi de copii, având rezultatul imediat şi confirmat al liniştirii, al accesării unei stări de echilibru şi calm. Inspirăm pe nas, expirăm pe gură, trei asemenea respiraţii ample, au un efect imediat. Atunci când adăugăm şi o intenţie, o comandă adresată creierului, care este un minunat executant, constatăm că întregul sistem îşi modifică starea, că atenţia şi conştienţa noastră se modifică. Putem constata nivelul stresului în care existam, al tensiunilor musculare de care nu eram conştienţi, observăm puterea cuvântului şi a intenţiei asupra propriului creier, propriului organism.

Intenţia de a inspira Iubire şi a expira tensiunile care obturează iubirea este urmată de intenţia de inspira Pace şi a expira tot ceea ce înseamnă absenţa păcii, pentru ca, în final, să inspirăm Armonie şi să constatăm că eliminăm orice conflict, orice stare de dizarmonie.

Între o persoană care a trecut prin procesul de activare şi aliniere a chakrelor şi o alta care aplică aceleaşi exerciţii de respiraţie se remarcă diferenţe pornind de la durata necesară atingerii stării de calm, pace, armonie, până la dobândirea clarităţii, a capacităţii de a discerne adevărul, acestea fiind cele mai importante borne pe calea evoluţiei spirituale.  

A doua zi, sâmbătă, 19 martie, intrăm în esenţa acestui seminar, respectiv accesarea înţelepciunii omului natural.

Fiecare poate vedea în sine atât cât îi permite nivelul conştiinţei şi nu al intelectului. În actualele condiţii contextuale, în miezul celor mai mari crize se află şi cel mai mare potenţial pentru a ne transforma limitările. Acestea sunt trambulinele ce ne pot înălţa până la marginea prăpastiei în care ne-am prăbuşit cândva.

Cunoaşterea şi recunoaşterea super inteligentului nostru corp, a structurii sale energetice, modului în care funcţionarea sa optimă va fi mai puţin influenţată de frecvenţele anumitor gânduri şi sentimente, evenimente, stări pe care ni le dorim (uneori în secret, neconştientizând plăcerea pe care o extragem din menţinerea statutului de victimă), precum şi alte informaţii de folos vor fi înfăţişate în această zi.

Momentul cel mai important: procesul de activare şi armonizare a chakrelor.

Duminică, 20 martie, continuăm să înţelegem reala introspecţie, să înţelegem semnificaţia şi sensul redobândirii capacităţii de a cunoaşte adevărul, de a trăi în adevăr, iubire şi pace. Înţelegerea propriei experienţe, desluşirea propriei paradigme, asumarea responsabilităţii pentru tot ceea ce suntem şi facem deschid drumul spre eliberarea din câmpurile de frecvenţe joase menite a menţine conflictul, suferinţa, falsitatea. Ne propulsează către reconectarea sau revenirea la unitatea cu Sinele. Trăită chiar şi pentru o clipă, această unitate-integralitate-deplinătate deschide calea către iluminare. Dacă mergem până la capătul acestui drum sau ne oprim înainte, depinde de fiecare individ, de Planul cel mai Înalt.

Cuvintele sunt cuvinte. Trăirile depline, insight-urile sau chiar revelaţiile sunt darurile cele mai de preţ pe drumul întoarcerii către Sine.

Vă aştept cu drag,

Daniela Marin

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/calea-omului-in-secolul-xxi-webinar/calea-omului-in-secolul-xxi

2022 Fericit!

Nou şi bun să fie anul care vine! Sănătate şi iubire, bucurii şi armonie, împliniri şi înţelepciune, toate cele bune din belşug vă fie!

Să fie un an al clarităţii, al adevărului şi-al iubirii, al revelaţiilor şi-al împăcării, al prosperităţii şi belşugului în toate cele bune! Un an în care libertatea de a descoperi adevărul şi curajul de a-l trăi să fie garantate şi respectate, anul în care acel salt al conştiinţei planetare, imperios necesar, să se petreacă în pace!

“În realitate, suntem liberi în aceeaşi măsură în care suntem iluminaţi, deopotrivă la nivel individual, dar şi ca societate; dar, oare ce reprezintă adevărata libertate şi cum putem afla ce înseamnă ea? Toată lumea îşi închipuie că ştie răspunsul, dar oare e într-adevăr aşa? E oare libertatea un mod psihologic/emoţional de experimentare a vieţii, ori doar o formă de idealism intelectual/politic sau un slogan atrăgător?”

“Dicţionarul ne spune că libertatea e o „stare de independenţă firească, privilegiată, autodeterminată şi negrevată de nicio constrângere.“ Prin Constituţie, americanilor li se garantează „viaţa, libertatea şi căutarea fericirii“ la care Preşedintele Roosevelt a adăugat cele patru libertăţi „libertatea cuvântului, libertatea religiei, libertatea de a nu suferi de sărăcie, libertatea de a nu suferi de frica faţă de lume.“ (Cuvântarea către Congress, 6 ianuarie 1941.) Vedem astfel că libertatea e definită în termenii apropierii valorilor dezirabile şi îndepărtării celor indezirabile.

Astfel, libertatea e definită în cuvinte ce reflectă dorinţele şi nevoile umane versus deprivare, respectiv ceea ce nu e dorit.

Devine rapid evident că, aşa cum e definită, libertatea e un fenomen pur subiectiv ce reflectă interfaţa între dorinţe şi gradul lor de îndeplinire, fiind, prin urmare, o stare relativă a experienţei. Devine totodată evident că o persoană care are puţine dorinţe şi aversiuni va resimţi o senzaţie de libertate interioară în majoritatea timpului, iar persoanele cu multe aversiuni, plăceri şi dorinţe se vor bucura rareori de libertate, chiar dacă sunt înconjuraţi de abundenţă.“

extrase din volumul Adevăr versus falsitate – cum le putem diferenţia: David R. Hawkins, M.D., Ph.D.