Fizica cuantică a vieţii voastre #cenaibastimnoidefapt

Aşa cum victimizarea reprezintă cea mai puternică respingere a premizei fundamentale a acestui capitol, “eu accept responsabilitatea” se constituie în cea mai puternică afirmare a ei. Ea reprezintă o întoarcere monumentală a felului în care abordăm lumea şi experienţele noastre.

Victimizarea şi sentimentul că suntem lipsiţi de putere, pe care ea ni-l induce, ne îndepărtează de viaţă. În orice situaţie, se ridică următoarele probleme: “Unde sunt sau cine se află de fapt în această situaţie? Ce mi se reflectă înapoi? Din ce nivel de fiinţare îmi provine aceasta?”

Această întoarcere înseamnă că, în loc să cerem universului să dovedească faptul că ne creăm realitatea (astfel încât să putem accepta sau respinge ceea ce se întâmplă), să luăm ca pe un dat faptul că viaţa şi întâmplările sale sunt create de noi înşine (în aşa fel încât să le putem căuta semnificaţia). Cât priveşte sensul termenului semnificaţie, acesta nu trebuie perceput la nivel filosofic sau cosmic, ci, pur şi simplu, direct: ce înseamnă adevărata ta persoană, sau ceea ce creezi, sau ceea ce negi în viaţa ta? Vreţi o schimbare în viaţa voastră? Faceţi această transformare şi urmăriţi ce se întâmplă.

“Oamenii dau vina întotdeauna pe împrejurările care i-au adus acolo unde sunt”, spune marele dramaturg britanic George Bernard Shaw. “Eu nu cred în împrejurări. Oamenii care reuşesc în această lume sunt aceia care se ridică şi caută împrejurările dorite, iar dacă nu le găsesc, le fac.”

Dar cum anume putem crea împrejurări? Cum putem da naştere acelor coincidenţe ce au un efect major asupra direcţiei vieţii noastre? Pare de domeniul imposibilului să putem genera o coincidenţă precum “Ei bine, îmi uitasem actele, aşa că a trebuit să mă întorc acasă, dar, pe drum mi s-a spart un pneu. Aşa că m-am oprit să-l schimb, dar aplecându-mă, mi s-au crăpat pantalonii. Mi-am înfăşurat o husă pe mijloc şi tocmai atunci această persoană a trecut pe lângă mine şi s-a oprit, deoarece, am aflat mai târziu, chiar ea croise husele acelea. În scurt timp, ne-am căsătorit”. N-a fost decât o coincidenţă.

De fapt, ceea ce vrem să spunem e că a fost o co-incidenţă.

Deci, a creat oare fericitul soţ din povestea noastră spargerea unui pneu? Sau şi-a creat propria căsătorie, iar Universul s-a ocupat de restul detaliilor? (Acest gen de întrebări apar imediat ce începem să ne punem problema creaţiei.)

În cadrul experimentelor de creare a unei schimbări a pH-ului apei, William Tiller spune:

“Chestiunea e următoarea: ori facem o declaraţie detaliată de intenţie, ori o facem în aşa fel încât să lăsăm o deschidere, astfel încât universul să găsească o cale de a se ocupa el însuşi de detalii? În general e vorba de a doua variantă.”

Cu alte cuvinte, în loc să dicteze toate etapele prin care trebuie să treacă apa pentru a-şi schimba pH-ul, precum rearanjarea legăturilor chimice, schimburi de ioni etc… meditatorii din experimentele doctorului Tiller n-au făcut decât să se concentreze asupra rezultatului final, lăsând universului grija detaliilor.

Posibilităţi şi timp

Rămâne totuşi întrebarea – cum funcţionează toate acestea? Şi cum poate deveni cineva mai conştient de posibilităţile existente, astfel încât creaţia însăşi să fie mai conştientă? Conform lui Amit Goswami:

“Există ipoteza că fundamentul fiinţării e conştiinţa. Tot ceea ce există e o posibilitate a conştiinţei. Dintre toate aceste posibilităţi, conştiinţa alege experienţa pe care o manifestă, o observă… Cuantica discută despre posibilităţi, dar atunci când vă priviţi pe voi înşivă, oare de câte ori v-aţi întrebat: “care posibilităţi?” Interogaţia voastră asupra posibilităţilor (poate fi) legată de lucruri triviale precum ce tip de îngheţată să aleg de data asta, cu vanilie sau cu ciocolată, fapt ce depinde total de experienţele voastre trecute. Astfel, rataţi fizica cuantică a vieţii voastre.”

Dr. Goswami vede posibilităţile unei vieţi răspândite precum oscilaţiile probabile ale unui electron. Acest lucru înseamnă că opţiunile din viaţa voastră sunt la fel de “reale” precum undele prevăzute prin ecuaţia Schroedinger. Stuart Hameroff duce acest concept un pas mai departe.

“Fiecare gând conştient poate fi văzut ca o alegere, o superpoziţie cuantică ce se fixează asupra unei alegeri. Să zicem, aşadar, că priviţi un meniu şi încercaţi să vă decideţi dacă veţi comanda creveţi, paste sau ton. Imaginaţi-vă că aveţi o superpoziţie cuantică a tuturor acestor posibilităţi coexistând simultan. Poate chiar mergeţi cu un pas în viitor pentru a gusta diferitele meniuri. Si apoi decideţi: “aha, voi lua spaghetti”.”

Fragment din Cap.11, Oare chiar îmi creez realitatea?

What the Bleep Do We Know!? – Ce naiba ştim noi, de fapt?!

Oare eu îmi creez realitatea sau sunt o frunză-n vânt? #cenaibastimnoidefapt

Niciunul dintre noi nu poate scăpa fără să răspundă cumva întrebării: Oare eu îmi creez realitatea sau sunt o frunză-n vânt? Sunt eu sursa ce determină lucrurile din viaţa mea sau viaţa mea se situează la sfârşitul unui lanţ determinat încă din clipa Big Bang-ului?

Această idee a fost – şi încă este – un concept central al tradiţiilor spirituale, metafizice, oculte şi alchimice. “Precum în cer, aşa şi pe Pământ; precum în interior, aşa şi în exterior” este considerat un mod adevărat şi fundamental de a vedea lumea. Dar, deşi bunul simţ ne spune că noi creăm unele evenimente din viaţa noastră (cum ar fi ce să mâncăm la micul-dejun, cu cine să ne căsătorim, ce maşină să conducem), pare cel puţin deplasat să afirmăm că avem vreo legătură cu creanga ce tocmai cade pe o maşină.

De fapt, conceptul conform căruia ne creăm realitatea (la urma urmei, ea este creată cumva, deoarece există!) comportă un miliard de nuanţe. El generează întrebări precum:

Ce se întâmplă dacă eu creez, şi tu creezi, iar rezultatele sunt diferite?

“Nu voi crea niciodată aşa ceva (completaţi dumneavoastră) în viaţa mea!”

Oare există coincidenţe?

Oare un copil care moare de foame a creat el însuşi această situaţie?

Ce să mai spunem atunci despre dezastrele naturale?

Cine e, de fapt, acel “eu” care creează?

La rândul lor, aceste întrebări se leagă de conceptele de karmă, sine transcendent, rezonanţe de frecvenţă, atitudini, responsabilitate personală, victimizare şi putere.

Dar punctul esenţial este următorul: de ce parte a gardului te afli, potrivit acestor concepte, are cel mai mare impact asupra vieţii pe care o trăieşti.

Cine şi ce creează?

Dr. Wolf continuă: “unul dintre lucrurile pe care le implică crearea realităţilor e următorul: ce se întâmplă atunci când există doi oameni, fiecare creând o realitate diferită; ce se petrece acolo? Ei bine, primul lucru ce trebuie înţeles este că tu îţi creezi într-adevăr propria ta realitate, dar dacă prin tu înţelegi acea persoană egoistă despre care crezi că este conducătorul show-ului propriei tale realităţi, atunci probabil te înşeli. Probabil că acel tu nu e deloc cel care creează realitatea.”

Amit Goswami spune:

“Devine clar că locul de unde aleg să-mi creez propria realitate este conştiinţa, o stare foarte specială şi neobişnuită a fiinţei, în care diferenţa dintre subiect şi obiect dispare. Prin urmare, având în vedere că lucrurile cu privire la această stare nu sunt deloc simple, entuziasmul mişcării New Age faţă de subiect a dispărut rapid. Trebuie să medităm şi să atingem stări non-obişnuite ale conştiinţei înainte de a deveni creatorii propriei noastre realităţi.”

Astfel, conceptul conform căruia “conştiinţa creează realitatea” introduce în discuţie următoarele întrebări: “Ce conştiinţă? Ce nivel al conştiinţei? Cine creează de fapt?”

După dr. Dean Radin există un motiv foarte bun pentru care noi nu manifestăm lucrurile imediat: “Tot ceea ce faci, tot ceea ce gândeşti, toate planurile tale se împrăştie şi afectează Universul. Deşi acest lucru se întâmplă, totuşi celei mai mari părţi a Universului nu-i pasă, şi acesta este şi motivul pentru care micile noastre gânduri individuale nu reuşesc să schimbe imediat Universul după cum vrem noi. Pot să-mi imaginez că dacă lucrurile ar sta aşa, dacă fiecare dintre noi ar fi atât de puternic încât gândurile sale pasagere ar putea ieşi să afecteze Universul, atunci ne-am distruge pe noi înşine aproape instantaneu.”

Fragment din Cap.10, Conştiinţa creează realitatea din volumul Ce naiba ştim noi, de fapt? – William Arntz, Betsy Chasse, Mark Vicente

Fragmentul de azi: Odată cu moartea dualismului, nu mai există legătură, cauză sau prag.

Colecţia Noua Paradigmă a debutat in 2007 cu această carte excepţională, o completare a deja faimosului film documentar-artistic What the Bleep Do We Know!?

What the Bleep Do We Know!? – Ce naiba ştim noi, de fapt?! – William Arntz, Betsy Chasse, Mark Vicente

Din Capitolul 10 – Conştiinţa creează realitatea

Bleep cap10

Conform fizicianului John Wheeler de la Princeton, laureat al Premiului Nobel, “deşi în circumstanţele cotidiene e util să spunem că lumea există undeva în exterior şi e independentă de noi, această perspectivă nu mai poate fi susţinută.” Astfel, în cuvintele lui Wheeler, noi nu suntem doar nişte “observatori ai scenei cosmice, ci nişte creatori şi modelatori ce trăiesc într-un univers participativ”.

Conform fizicianului şi scriitorului Amit Goswami, “noi toţi avem obiceiul de a ne gândi că tot ceea ce ne înconjoară e deja un lucru ce există fără implicarea mea, fără alegerea mea”.

Ceea ce afirmă de fapt aceşti fizicieni – şi noua fizică, în general – este moartea dualismului. Nu e vorba de faptul că mintea dictează materiei, ci despre minşteaşimateria. Nu conştiinţa creează realitatea, ci conştiinţaşirealitatea.

Odată cu moartea dualismului, nu mai există legătură, cauză sau prag. Totul este unul şi acelaşi lucru. Tot ceea ce există este interdependent – fapt pe care exploratorii domeniului conştiinţei l-au susţinut întotdeauna. Goswami spune: “Aceasta este singura gândire radicală pe care este necesar să o acceptaţi, dar este una extrem de radicală. E un pas foarte dificil deoarece tendinţa noastră este să credem că lumea e deja acolo, în exterior, independentă de experienţa mea. De fapt, nu este. Fizica cuantică a fost cât se poate de clară în această privinţă.”