Despre volumul de versuri „Clovnul de caro”

Clovnul-crop-550

Poezii şi versuri cântate

volum postum

  1. Caietul cu poezii
  2. Caietul cu cântece

Motto:

Viaţa e un dans minunat!

 Păcat că mintea se încurcă mereu la paşi, când vrea să îl danseze!

 Acest volum ar fi trebuit să apară în noiembrie 2016. A apărut în martie 2017, odată cu spectacolul pentru Gyuri, Repetiţie în Casa Inimii. Tipografia Printco (Iaşi) a dăruit acel prim tiraj care a fost dăruit mai departe, celor prezenţi în sala Teatrului de Artă in 23 martie 2017 şi, în continuare, celor care şi l-au dorit sau cărora am considerat că trebuie să le trimit şi am şi fost în stare s-o fac.

Am postat atunci pe fb şi în site-ul editurii imaginea cărţii, aşteptând să mă întrebe cei doritori cum pot obţine această carte. I-am trimis-o şi poetului Liviu Antonesei care, imediat, a şi semnalat apariţia acestei cărţi pe blogul dumnealui. Nu am primit nicio solicitare pentru această carte până acum vreo două luni, când era deja în plan să apară un tiraj „pentru vânzare” acum, azi, cu ocazia zilei de naştere a autorului, pentru autor.

Conceptul grafic, coperta, ilustraţia după fotografii de diverşi autori sunt semnate de Irina Maria Gănescu, un artist sensibil care a rezonat cu cele mai subtile nuanţe filosofice ale poemelor, alăturând textului, armonic dar şi modern, un design menit să­-l cuprindă pe Gyuri în cât mai multe dintre aspectele sale.

Autorii fotografiilor sunt:

Mihai Vasile, prieten, coleg de armată şi de band (ca să nu zic trupă, a nu se confunda cu trupele militare; cine ştie, poate acum cei doi prieteni sunt din nou colegi prin ceruri),

Ana Cimpoca, ale cărei fotografii au fost folosite de alţii fără a i se cere consimţământul,

Nicu Vlăsceanu, care în ultimii ani a adunat multe fotografii cu Gyuri şi care a oferit cu tot dragul câteva dintre ele pentru realizarea acestei cărţi, cum este chiar fotografia de pe copertă (făcută în vara lui 2015, pentru afişul spectacolului 4×4 personaje, afiş pe care tot Irina Maria Gănescu l-a realizat după o idee a lui Gyuri; de altfel, Irina a făcut toate afişele pentru toate spectacolele noastre),

Mihaela Tolan, care ne-a ajutat cu filmări şi fotografii din spectacolele Teatrului Spiritual (ca şi Nicu Vlăsceanu, Irina Maria Gănescu şi Florin Cimpoca, de altfel),

Florin Cimpoca, Foszto Arpad, Marko Stanković şi subsemnata.

clovn-sunt-crop600

Conceptul grafic a fost finalizat de Irina, aşezându-l pagină cu pagină în ceea ce avea să ajungă această carte. (Sau, altfel spus, tot ea a făcut şi tehnoredactarea.)

Se cuvine să mulţumesc actriţei Daria Gănescu care a permis folosirea imaginii Păpuşii Grigore, creată de Ion şi Daria Gănescu, o nestemată a sufletului Dariei, pentru ilustrarea poeziei Clovnul de caro. Aşa cum şi în spectacol poezia era împărţită între interpretul Gyuri Pascu şi interpretul Grigore, a cărui voce devenea vie prin grăirea Dariei, am simţit că ar fi cea mai bună ilustraţie. Mulţumesc, Daria!

Optzeci de pagini ce-ar fi putut să fie mai multe, s-au adunat în formatul Colecţiei Poezii, Gânduri, Desene, un format deloc economic, mai ales în prezent. Dar mi-am dorit să fie loc de respiraţie, atât pentru ilustraţii, indiferent de felul lor, cât şi pentru textele cuprinse în această colecţie de suflet.

Ordinea poeziilor este ordinea în care au fost compuse începând cu toamna anului 2015, deşi ideea unui nou volum de versuri se iţise încă de la începutul acelui an. Am adăugat doar poezia De ziua ei, copiată din blogul autorului 

Gyuri a hotărât ca volumul să poarte titlul primei poezii – Clovnul de caro. Asta pentru că „şi-aşa, oamenii asta au aşteptat de la mine mereu. Şi când nu le-am mai fost pe plac, n-am mai contat.”

(Şi nu-i aşa? Ştampilăm un om, îl facem un produs pentru uz personal, să fie pentru atunci când avem chef să-l folosim. E clar că nu are voie să se mai schimbe sau să manifeste alte calităţi care să ne surprindă până la negare. Doar e al nostru!)

În februarie 2016, poezia care dă titlul volumului încheia spectacolul dedicat scrierilor lui Gyuri, scrieri conţinute în cărţile În căutarea Armoniei, Gândirea, copilul realităţii şi creatorul iluziei, Purtătorul de cuvinte şi ceea ce urma să apară în acea toamnă, Clovnul de caro. Acel spectacol, intitulat „Repetiţie în Casa Inimii” era, în acelaşi timp, concentrat muzical în jurul ultimului album compus de Gyuri: Casa Inimii – un album a cărei lansare a tot fost amânată din motive tehnice, să spun aşa. Deşi spectacolul îi era dedicat, textul fiind în întregime al său (oricât de greu a fost să creezi un spectacol de teatru muzical după texte filosofice şi poetice), sala Teatrului de Artă nu a fost plină şi, din motive pe care doar universul le ştie, nici camera video nu a înregistrat ceea ce a rămas doar în memoria participanţilor, actori şi spectatori. Avem câteva fotografii şi câteva mici filmări de la una din repetiţii, aşa cum este şi fragmentul inclus în prezentarea în imagini a cărţii Clovnul de caro, prezentare pe care o puteţi vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=8Z_3Q6sdPos

 

Poeta Alice Valeria Micu a scris o frumoasă recenzie pentru Clovnul de caro intitulată Fratele focului şi-al poeziei:

<<Un om este aşa cum rămâne în amintirile celor ce l-au cunoscut. Şi mai este aşa cum rămâne în cărţi. Odată cu acest volum, rămâne în mintea şi în sufletul nostru sămânţa roditoare a gândurilor pline de candoare şi profunzime, căci Ioan Gyuri Pascu ni se relevă într-o lumină celestă.

Curat şi limpede, precum o picătură de apă pură, poezia sa e străbătută de reverenţa spiritului înaintea Creatorului, în tablouri dinamice, unde cuvintele se ordonează în trăiri pline de profunzime, urmând ascultătoare impulsul poetic,  dar cu supunerea pe care numai amorul divin ţi-o dă. Spaţii rarefiate, umplute doar de concreteţea însemnărilor reflexive, de abilitatea gândului poetic sunt derulate cinematografic în secvenţe a căror simplitate aparentă este dublată de sugestie, de referinţa ce trădează o trăire profundă. Naturi moarte cu oameni vii, elemente de natură umanizată, sunt urmate într-o curgere firească, naturală de secveţe în care umanul este preponderent, trădând un adevărat sistem de principii de viaţă şi gândire.

Un volum alcătuit din contraste, din câteva voci auctoriale, fiecare cu forma ei poetică predilectă. Secvenţele de poetică imersă în faptul cotidian urmează fluxul gândirii în vers alb, în timp ce majoritatea poemelor amprentate de impulsul reflexiv şi de sistemul spiritual-filosofic propriu subordonate, oarecum intenţiei de a schimba ceva în gândire şi în lume, sunt îmbrăcate în versul clasic. Nu e un secret pentru nimeni, iar studiile filologice şi experienţa intelectuală profundă acumulată, dublate de perfecta stăpânire a elementelor prozodice, au coagulat construcţii poetice stabile, în sistem multi-level, accesul la straturile subtile fiind deschis doar celor cu cheile de lectură potrivite.” Tolba mea de cuvinte/ Vorbeşte din cărţi” (Tolba).

Deşi pornit să schimbe omul şi lumea, autorul se declară, cu modestie, învins în acest demers, ceea ce nu îl opreşte să ducă mai departe, aproape programatic această misiune: “Poate produce eseu, după eseu,/ Da’ nu-l poate descrie pe Dumnezeu”.

E o poezie a gândului aici, scrisă direct pe inima cititorului. Volumul de faţă trădează intenţionalitatea sa taumaturgă: „Şi, pe urmă, cu palmele inimii/Am vindecat oamenii”    (O clipă cu Nichita) , dar fiecare vers îşi are originea din interior, urmând un impuls creator genuin. Ni se oferă cu generozitate o reţetă de fericire: „Îmi place să cânt înspre cer/ Ca să pot mulţumi fără să cer (Îmi place). Poemul Sunt  pare născut odată cu rugăciunile Sfantului Francisc de Assisi şi se adresează în aceeaşi măsură minţii, sufletului şi spiritului în care simplitatea gândului pur  reordonează poemul şi atenuează cu puritatea iubirii divine zgomotul lumii.

Ioan Gyuri Pascu nu s-a sfiit să ne îndrume în texte cu caracter programatic, pe care acum, de când ni s-a făcut atât de dor de el, când îi primim mângâierea gândului din lumea cu lumini, le citim direct cu sufletul. Este cazul celei de-a doua secvenţe, Caietul cu cântece II, care conţine câteva  poeme din albumele Electromagnetic Love (2013), Casa Inimii (înregistrat în 2015), Innocent Thoughts – Gânduri nevinovate (1997), La jumătatea vieţii (2007), Prinde o stea (2003), Jocul de-a joaca (2004).>>

banner website50%

Ca încheiere a acestui articol nu ştiu a scrie altceva decât

MULŢUMESC TUTUROR pentru sprijinul pe care mi l-au oferit şi pentru iubire.

Gyuri… ştii tu, cuvintele nu mai sunt necesare.

Editorul

 

 

 

 

 

 

 

Recenzia Volumului 2 al seriei “NOI în Secolul XXI” – de Alice Valeria Micu

Caietele aduse în faţa ochilor noştri mustesc de un fel aparte de spiritualitate transreligioasă, grefată pe o sumă de experienţe personale, deşi autoreferenţialitatea nu este instrumentul predilect, ci, mai degrabă aflat undeva, în substratul discursului. Deşi cele două caiete abundă în interogaţii, de cele mai multe ori retorice, în exclamaţii, impresia unui dialog cu un sine mai înţelept, cu o conştiinţă de care uneori alegem să nu ţinem seama, dar care ne trage constant de mânecă este adeseori estompată de violenţa catifelată cu care suntem treziţi, cu care suntem somaţi să renunţăm la egoism, la bovarisme, la autocompătimire, la rutină şi multe altele cu care convieţuim şi pe care nu le mai percepem ca obstacole în calea desăvârşirii noastre umane. Trăirile autoarelor nu sunt filtrate, sugestia este abolită, iar obiectul dialogului se identifică până la final cu subiectul şi cu sinele receptorului.

Deşi primul simptom este conştientizarea insucceselor, autoarele celor două caiete nu se sfiiesc să zguduie fiecare bucăţică din noi, să o despoaie de balastul greoi al lipsei de iubire, văzută ca element nodal în viaţa fiecăruia şi cu o lirică ce se cristalizează dincolo de forme, dincolo de cuvinte, undeva, adânc în germenii unei fiinţe noi, ne îndrumă spre o recompunere pe alte coordonate, cu alte criterii şi cu o finalitate diferită. Esteticul este aici ignorat în mod deliberat şi consecvent, istoriile personale sunt zdrobite, iar fărâmele lor sunt mixate în mod aleatoriu cu ceea ce recunoaştem a fi cioburi ale experienţelor noastre personale.

Demersul este în mod evident şi intenţionat unul didactic, dar dincolo de corijarea funcţionării noastre defectuoase şi ineficiente, generatoare de eşecuri în toate planurile, de frustrări şi de nefericire, avem aici de-a face, până la urmă cu unul cathartic, căci fiecare întrebare pusă nouă a fost pusă mai întâi de autoare sieşi, fiecare îndemn adresat receptorului a fost, în primul rând strigat iniţiatorului.

Construite pe o platformă de atemporalitate, cele două caiete au fiecare, în felul său, un fir narativ coerent, deşi adeseori întrerupt, precum drumurile lungi de răscruci, de numeroase dislocări din realul material şi relocări în energiile universului, cu o admirabilă şi calculată ambiguitate, uneori, pentru ca în secunda următoare să fii plonjat, printr-o interferenţă de registre, în realul pulverizat şi rearanjat după cu totul alte criterii decât ştiai înainte.

Elementele concrete substituie simbolurile cu care se operează de multe ori în acest gen de scriitură motivaţională şi asta pentru că „Noi în secolul XXI” nu e o reţetă de succes, nu te învaţă cum să câştigi primul milion, ci te pune faţă în faţă cu tine însuţi, cu cine eşti, cu cine ai putea fi, cu cine ar fi bine să fii, cu cine ar trebui să fii, cu cine ai fi putut fi, totul într-un carusel de oglinzi multiple, efectul fiind unul halucinatoriu, prin succesiunea de trăiri şi imagini, în care simţi că evoluezi cu fiecare pagină parcursă.

Caietele sunt suprapuse unui registru acut al suferinţei, fără o victimizare excesivă, cu un ton adeseori declamant, liric adeseori prin lipsa de sentimentalism, grevat pe o plasticitate a imaginilor, uneori transparentă, alteori opacă, dar plină de realismul de construcţie. Operând cu tehnica decupajului, caietele evoluează cu dezinvoltură pe terenul desţelenit de orice intenţie estetică şi estetizantă, elementele de interes sunt micşorate constant, până la identificarea unor cote de avarie şi demontarea unor posibile virtualităţi poetice. În locul lor sunt compartimentate, într-un discurs organizat dintr-o suită de intensităţi şi revelaţii, jumătăţile dispărute din întregul eu-lui fiecăruia dintre noi, cărora suntem invitaţi să le căutăm perechile, punând binele şi generozitatea comună să se integreze energiilor vitale, pentru ca astfel, să avem puterea de a recunoaşte cealaltă jumătate şi a ne putea prezenta în grădina Iubirii Supreme ca fiinţe de lumină întregi.

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/noua-paradigma/NOI-volumul2