Alinierea la adevăr #davidrhawkins

La nivelul 200 există o acceptare intuitivă a adevărului responsabilităţii ca realitate spirituală şi socială. Aceasta este însoţită de apariţia conştiinţei responsabilităţii pentru destinul sufletului şi nu numai pentru corp şi satisfacţia eului. Acum, adevărul este perceput ca un aliat şi nu ca un duşman. Luând locul câştigului, alinierea la adevăr aduce cu sine puterea şi respectul de sine, eliminând grandomania eului. Întrebarea “care este oare folosul omului care câştigă lumea, dar îşi pierde sufletul?” devine acum o axiomă care dirijează deciziile şi hotărăşte opţiunile.

Pentru că nu este dependent de factori sau rezultate exterioare, curajul generează încredere interioară şi dă un sens mai adânc propriei puteri. Alegerea integrităţii şi a corectitudinii este recompensatoare şi încurajatoare. Există un sentiment mai puternic de libertate interioară datorită faptului că ne simţim uşuraţi de sentimentele culpabilităţii şi fricii care însoţesc în mod subtil orice violare a adevărului, pentru că, la nivel inconştient, spiritul ştie când eul minte şi încalcă principiile conştiinţei treze. Acesta emană dintr-un arhetip al inconştientului colectiv, aşa cum a descris magistral lucrurile psihanalistul elveţian Carl Jung (nivel calibrat 520).

Acumularea datoriei spirituale inconştiente (karma) scade progresiv nivelul calibrat al conştiinţei celor care violează adevărul.

Fragment din Capitolul 9: Curajul (nivel calibrat 200)

Transcenderea nivelurilor conştiinţei-Scara spre IluminareDavid R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Smerenia-adevărul- sursa iluminării

Smerenia, în ciuda imaginii sale negative sociale şi publice din anumite sectoare ale societăţii, este indicatorul excelenţei, al înţelepciunii şi al maturităţii. Deoarece adevărul este chiar piatra de temelie şi realitatea ultimă pe care se bazează smerenia, ea nu reprezintă o vulnerabilitate în sine. Smerenia scoate la suprafaţă faptul că mintea poate doar „să ştie despre“ şi că nu poate face diferenţa dintre înfăţişare şi esenţă.

Vom descoperi că numai eliminarea completă şi definitivă a îndoielii este singura şi deplina rezolvare, este chiar sursa iluminării. Scoaterea în evidenţă a tuturor fricilor, a îndoielilor şi nesiguranţei reprezintă chiar nesiguranţa, incertitudinea faţă de existenţa însăşi. Numai realizarea Sinelui, ca Realitate din care se iveşte existenţa, are puterea să elimine tot dubiul pentru totdeauna.

Încrederea este drumul, dar nu destinaţia, pentru că termenul „încredere“ implică o premiză încă nerezolvată, care există doar în viitor. În contrast, numai prezentul este cu adevărat posibil de cunoscut, iar ceea ce este căutat prin încredere în viitor, există doar în momentul prezent şi în fiecare clipă. Fără de credinţă şi încredere viaţa nu ar putea fi de trăit sau tolerabilă. Totuşi, la nivelul absolutului încrederea şi credinţa sunt înlocuite de certitudinea soluţiilor sale finale, realizarea lor. Soluţia ultimă, finală, nu este în timp, ci este fără de timp. Adevărul şi Realitatea sunt identice şi sunt eternul prezent ce aşteaptă a fi descoperit.

Prin contrast cu aroganţa înnăscută a egoului, adevărata inteligenţă este o calitate a conştiinţei/conştienţei şi nu este obiectul atacurilor egoului, deoarece esenţa sa este non-liniară. Totuşi, este folosită de ego în exprimările sale ca minte, care devine apoi servitorul ţelului pentru supravieţuire a egoului. Astfel, egoul foloseşte mintea ca pe un camuflaj şi se ascunde în construcţiile sale inteligente. Această recunoaştere clarifică de ce mascarada sa ca religie şi deturnarea adevărurilor spirituale au ocupat poziţia centrală, până la dominarea marilor culturi, pentru perioade întinse de timp (vezi capitolul 17).

Dacă smerenia este înţeleasă ca o limitare, atunci cum ar putea fi ea chiar instrumentul prin care poate fi atins adevărul? De asemenea, ce ar putea înlocui sentimentul de încredere în sine, pe cât de fals ar putea fi acesta, şi care apare din iluzia presupusei „cunoaşteri“ înseşi?

Smerenia nu se bazează pe nimic exterior, ci este sigură în ea însăşi în virtutea adevărului său intrinsec. Nu are conţinut, în schimb este o atitudine şi o poziţie a cercetării. Rezultă din devenirea ca învăţător şi student al adevărului, învăţător care nu are un piedestal de pe care să cadă, cu excepţia paradoxului mândriei de propria smerenie, care poate deveni, ea însăşi, o revigorare a egoului (cum este pretinsa pietate a pseudosmereniei).

Adevărul se relevă progresiv pe măsură ce sunt îndepărtate vălurile. Acest proces poate avea drept rezultat un sentiment temporar de frică, frica de a se fi pierdut, însă, trebuie să ne amintim că a fi pierdut nu elimină posibilitatea de a fi găsit (de exemplu, promisiunea Predicii de pe munte). Nesiguranţa este tolerabilă când este însoţită de credinţă şi smerenie. Fiecare pas făcut pe cale este, şi ne conduce către, starea de ne preda, capitularea. Căutarea Adevărului nu este pentru cei cu inima slabă; multe încercări revin mereu pe această cale.

Fragment din volumul Adevăr versus falsitate – David R. Hawkins

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/david-r-hawkins-adevar-versus-falsitate

Featured Image by Julie Green from Pixabay