A privi în interior pentru a găsi adevărata sursă a iubirii conduce la descoperirea Sinelui. Asemenea soarelui, Sinele este mereu prezent, necondiţionat, şi nu se supune ideilor, gândurilor, opiniilor sau atitudinilor. Sinele poate numai să iubească deoarece aceasta este esenţa lui. Iubirea Sinelui nu este câştigată sau meritată şi nici subiect al limitării. Sinele este sursa vieţii şi conştienţa subiectivă a existenţei.
Mai târziu, se descoperă că nici măcar existenţa nu este un lucru necesar Sinelui. Acesta este dincolo de orice dualitate, astfel că între Sine şi existenţă nu există vreo dualitate.
Nemanifestatul şi manifestatul sunt unul şi acelaşi lucru.
Conştiinţa poate include sau nu conţinutul. Prin analogie, spaţiul nu este dependent de prezenţa planetelor sau a universurilor, dar, cu toate acestea, le include pe toate.
Iubirea este dincolo de dualitate şi nu are nevoie de un subiect sau obiect. Este o calitate a Realităţii independentă de circumstanţe.
Prin abandonare, obstacolele sunt dizolvate de compasiunea infinită a Divinităţii, ce iubeşte, în mod necondiţionat, tot ceea ce există, deoarece existenţa constituie o manifestare a lui Dumnezeu. Numai iluziile pot face ca acest adevăr evident să nu fie perceput ca atare.
Iluminarea nu este decât emergenţa adevărului, atunci când obstacolele din calea realizării acelui adevăr au fost înlăturate.
Prin analogie, strălucirea soarelui nu este condiţionată de retragerea norilor; pur şi simplu, aceasta devine atunci vizibilă.
Î: Dacă este depăşită mentaţia, cum de apare totuşi informaţia în conştiinţă?
R: Realizarea spirituală apare spontan şi nu ca o consecinţă a proceselor de gândire. Înţelegerea spirituală apare în conştiinţă ca şi cum ar proveni din intuiţie. Este un proces nonlinear prin care devenim, pur şi simplu, conştienţi că „ştim“. Persoana naivă spune: „Dar cum de ştii că ştii“? La nivel experimental, acest lucru devine, pur şi simplu, evident. Adevărul răsare din subiectivitate şi este evident şi auto-revelat. Adesea, acest lucru se întâmplă atunci când ne ocupăm cu ceva total diferit. Apare „ca de nicăieri“ asemeni unui dar, ca un dat. Este precum un răspuns la o întrebare neadresată. Este împlinitor, rezolvă un puzzle fundamental şi efectul său eliberează psihicul. Este lipsit de efort. Iar dacă există dubii, nivelul adevărului său poate fi calibrat.
Î: Ce anume face ca gândirea să fie atât de tenace?
R: Tot conţinutul mental reprezintă, de fapt, un ataşament, iar ataşamentul fundamental este cel manifestat faţă de sine şi faţă de ceea ce se crede a fi sursa supravieţuirii şi a fericirii. Totodată, este şi aspectul cu care ne identificăm. În realitate, sursa fericirii este Sinele, nu sinele.
Fragment din Sinele: Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins
Featured Image by Gerd Altmann from Pixabay