Meditaţia sau vindecarea de gândirea excesivă #ioangyuripascu

Vă propun o abordare a conceptului, a stării de meditaţie din punct de vedere al creştinului ortodox care sunt. Din acest unghi de vedere, meditaţia îmi pare o continuare a rugăciunii.

Şi în cazul rugăciunii, avem de a face cu două tipuri de rugăciuni, aşa cum experienţa directă m-a învăţat:

a. rugăciunea cerere şi rugăciunea întrebare fac parte din această primă categorie. În acest caz, meditaţia, ca prelungire a rugăciunii, ca o continuare a acesteia, are menirea de a facilita obţinerea răspunsului sau chiar de a conţine răspunsul la rugăciunea noastră. Un fel de purtător de feedback al puterii conţinute în rugăciune. Să luăm, ca exemplu, o rugăciune simplă, cum ar fi: “Doamne, Te rog ajută-mă să înţeleg de ce sufăr atât de mult când oamenii fac glume nesărate pe seama mea?” Din momentul în care am lansat sincer, din toată inima, această întrebare, poate începe meditaţia. Cum?

În primul rând, prin liniştirea trupului şi a minţii noastre, în aşteptarea neînverşunată a unui răspuns. Pentru că răspunsul direct poate să apară sau să nu apară, în momentele noastre de meditaţie. El poate veni sub forma unei voci interioare, a unei imagini care să ne ducă la sursa suferinţei noastre, ori poate să se manifeste sub forma unui gând ce ne va călăuzi spre acţiuni care ne vor rezolva problema. Se poate chiar, ca după liniştirea dată de meditaţie, să ieşim şi să întâlnim o persoană, o carte sau un film, care să ne lumineze. Există modalităţi diverse prin care Dumnezeu să ne răspundă la rugăciunea sinceră.

b. Există, de asemenea, rugăciunea de adorare, de slăvire, care nu are nici o urmă de interes pământesc, şi care este doar rodul unui ideal înalt, de evoluţie spirituală, de a fi unealtă a Luminii, întru întoarcerea tuturor în Lumină. Acestui tip de rugăciune, îi corespunde starea meditativă de contemplare şi de identificare, care duce la cunoaşterea de tipul “ a fi una cu” şi nu la “cunoaşterea despre”.

Această formă de meditaţie, presupune o curăţenie trupească şi sufletească exemplară, o renunţare la gândirea meschină, supusă materialului şi ego-ului. În momentul în care se ajunge la aceste stări de rugăciune şi meditaţie, ego-ul îşi va fi încheiat lucrarea. În acest moment nu mai există interes personal, ci doar interesul de a împlini măreţul Plan Divin. Nu există decât iubire şi înţelepciune, adică se poate vorbi de iluminare şi de a fi un desăvârşit instrument al Lucrării Luminii.

Această simplitate a esenţei este foarte greu de dobândit în temniţa de carne, care este, şi, în acelaşi timp, (pare a fi), trupul nostru. Reamintirea Luminii care suntem, are, pe drumul ei, capcane, teste şi încercări bine camuflate de vălul ignoranţei, pe care, dibaci, îl ţese ego-ul nostru, având ca rezultat pânza de păianjen a gândurilor noastre de zi cu zi.

III. De aceea, pentru a scăpa din această pânză de păianjen în care gândirea, prin intermediul marelui păianjen care este ego-ul nostru, ne-a prins, e bine, în primul rând, să scăpăm de prejudecăţi.

Experienţa noastră de viaţă ne-a demonstrat că prejudecăţile noastre sunt, mai devreme sau mai târziu, demontate. Am văzut pe parcursul acestei cărţi, că prejudecăţile noastre se hrănesc din oceanul de gânduri, de tipare construite de propria noastră familie, de societate, de şcoală, de puterea politică sau de cea economică, de gloria efemeră, ocean în care înotăm şi în care riscăm să ne înecăm, dacă nu scăpăm de spaima cea anchilozatoare. Câte cazuri nu se ştiu în care cel ce nu ştie să înoate poate să-l înece şi pe cel ce voieşte a-l salva, din cauza agitaţiei produse de disperarea în faţa morţii.

Prejudecăţile nu sunt nici bune, nici rele. Ele îşi fac treaba atât timp cât noi ne lăsăm conduşi, în drumul nostru, de teamă. Teama ne este alimentată de gândirea-memorie, care ne spune că, pierzând ceva în lumea materială, vom suferi. Că, rupând tiparul tribului, îi vom face pe cei ce vor continua să trăiască în acel tipar, să sufere. Că, odată cu trupul nostru, moare şi sufletul nostru. Cum am mai spus, noi ne identificăm cu toate cele cărora le-am pus nume. Dar, noi nu suntem numele, trupul sau mintea noastră, noi suntem mult mai mult. Noi, cu toţii, suntem una cu Spiritul etern, care se divide şi este una în acelaşi timp.

Scăpând de prejudecăţile noastre, inclusiv în ceea ce priveşte meditaţia, putem spune că am făcut primul pas spre meditaţie.

IV. Putem constata deja, după cele prezentate, că meditaţia poate fi medicul care ne scapă de gândirea excesivă. Căci, fără raţiune, fără gândire, nu se poate trăi. Nu am putea împlini menirea sufletului de a fi mijlocitor între Cer şi Pământ. Dar pauzele de gândire, eliminarea zgurei, pot facilita sudura. Ce înseamnă să scapi de bombardamentul zilnic de gânduri? Înseamnă odihnă şi putere de acţiune. Iată un prim rol terapeutic al meditaţiei.

a. Un prim pas în meditaţie, este exersarea concentrării, a focalizării. Ea nu este meditaţia însăşi, dar ajută mintea să se descopere şi să-şi demonstreze că ea nu este gândurile. ¥ncercaţi să vă concentraţi, un timp mai îndelungat, atenţia asupra unui lucru din cameră, şi veţi constata că celelalte vă vor dispărea din atenţie. Este la fel ca atunci când cineva vă spune ceva foarte interesant, făcându-vă să nu mai auziţi minunata nocturnă de Chopin, pe care tocmai aţi pus-o la cd playerul din sufragerie. Iată, aşadar, că abilitatea noastră de concentrare, ca şi cea de a lăsa gândurile la o parte, este foarte mare.

Am să vă dau un exemplu de meditaţie care, în cazul meu, a funcţionat: vă aşezaţi comod într-un loc liniştit, şi care vă place în mod deosebit, vă asiguraţi că nu veţi fi deranjat în următoarele 5 minute, şi puteţi începe. Nu aveţi nevoie de nici o poziţie sofisticată sau de anumite muzici de relaxare.

Spuneţi o rugăciune din religia de care aparţineţi. Inspiraţi adânc, dar nu complet, pe nas, gândindu-vă că aduceţi în voi toată Lumina Iubirii Divine şi expiraţi pe gură, gândindu-vă că scăpaţi de toate impurităţile aduse de viaţa cotidiană. Faceţi asta de trei ori. După care, închideţi ochii şi imaginaţi-vă că vă aflaţi într-un minunat câmp cu flori, plin de fluturi. Gândiţi-vă că fluturii zboară în toate părţile dar, la un moment dat, se vor opri să se odihnească pe flori. Sau vă puteţi închipui că sunteţi într-o stepă plină cu mustangi. La fel, ei vor alerga de colo colo, dar se vor opri, la un moment dat, pentru a se odihni.

Încercaţi doar să observaţi tabloul. Nu încercaţi să opriţi fluturii sau mustangii din activitatea lor. Se ştie că cel ce încearcă să îmblânzească un cal sălbatic, va fi aruncat de acesta, până când pe mustang îl va ajunge oboseala. Nu este interesul nostru să fim aruncaţi din şa. Interesul nostru este să ne liniştim mintea, şi să vedem că ea nu este decât ecranul pe care se desfăşoară acţiunea.

Observând aceste acţiuni simbolice, putem trage concluzia că un câmp cu flori este un câmp cu flori, şi când zboară şi când nu zboară fluturi. O stepă este o stepă, cu sau fără mustangi zbenguindu-se.

Astfel, ori de câte ori, în timpul meditaţiei vă vor apărea gânduri, flashuri, evenimente, observaţi-le doar, nu vă lăsaţi agăţaţi de ele. La început nu vă va fi uşor, dar, credeţi-mă, fiecare secundă în care nu veţi fi distraşi de noianul de gânduri, vă va fi de ajutor.

După meditaţie, vă veţi simţi mai odihniţi, mai plini de putere, uneori chiar cu răspunsul la întrebările voastre de zi cu zi.

Încetul cu încetul, scăpând de păienjenişul de gânduri, veţi avea răspunsuri de ajutor şi pentru ceilalţi, veţi fi preocupaţi de eradicarea suferinţei pe întreg pământul. În mod natural, veţi şti când să măriţi durata exerciţiului până la 30 de minute. Dar, să ştiţi, uneori şi cele 5 minute, făcute cu dedicaţie şi cu sinceritate, vor face minuni.

b. Meditaţia nu este numai un exerciţiu al concentrării, al liniştii minţii, al trăirii în nonminte, cum susţin unii, ea este un adevărat exerciţiu al iubirii necondiţionate. Meditaţia conduce la cunoaşterea de Sine şi nu despre Sine, la acceptare, la respect de sine şi de ceilalţi şi, în fine, la iubirea de sine şi de ceilalţi.

Treptat, înţelegând esenţa meditaţiei, ea va trece de rolul de meditator, între rugăciunea cerere sau rugăciunea întrebare şi Divinitate, şi va deveni loc geometric al iubirii, al compasiunii, al grijii pentru încetarea suferinţei pe pământ, va deveni generator de adevăr, singurul combustibil valabil pentru acţiunea reală, nealterată de şmecherul Ego.

V. Acest capitol nu s-a dorit a fi un Mic Tratat de Meditaţie. Este doar un mic rezumat al înţelegerii mele despre meditaţie. Sigur că veţi găsi cărţi în care vi se descriu fel şi fel de tipuri de meditaţie, de tehnici de evoluţie trupească şi spirituală, dar pentru acelea aveţi nevoie, ca şi la şcoală, de un învăţător. Pentru a exersa, însă, iubirea curată, puteţi fi foarte bine propriul învăţător, căci iubirea naşte iubire, şi nu poate decât să oblojească suferinţa care ne cotropeşte viaţa noastră zilnică.

Această meditaţie a iubirii, după ce vă exersaţi puţin, o puteţi practica oriunde, fie că lucraţi la computer, fie că sunteţi solist la operă, fie că sunteţi bucătar sau şofer. Când liniştea se va cuibări în mintea voastră, când veţi înţelege efemerul oricărui lucru material, fie el şi o casă din cărămidă asigurată la o companie americană, atunci veţi putea fi în stare de meditaţie a iubirii 24 de ore din 24. Atunci când faima, banii, succesul vecinului, vor fi doar lucruri ce ne-au fost date ca material didactic, când vom fi învăţat că ele nu sunt decât artefacte create de mintea-memorie, ne vom putea bucura de viaţă, ca de un dar nepreţuit din partea IUBIRII INFINITE A CREATORULUI.

Din Capitolul 6 – Meditaţia sau vindecarea de gândirea excesivă

Gândirea, copilul realităţii şi creatorul iluziei de Ioan Gyuri Pascu, Ed. Cartea Daath, 2006

Compasiunea #Vindecaresirecuperare

Câmpul energetic al Compasiunii este unul care poate fi ales. Putem să ne devotăm iubirii ca unui mod de a fi, aceasta neavând nevoie de vreo credinţă în Dumnezeu sau de orice alt sistem teologic spiritual de credinţă. Este un jurământ şi un devotament faţă de iubirea care hrăneşte şi sprijină viaţa în toate formele sale de exprimare. Vede Divinitatea în toate lucrurile şi avansează spre un nivel şi mai înalt unde începe să vadă perfecţiunea în toată viaţa.

Compasiunea este un mod de a cunoaşte şi de a vedea în inimile altora. Datorită eliberării endorfinelor la acest nivel al revelaţiei şi transfigurării, apare o conştienţă despre începutul declinului separaţiei dintre un sine ca individ şi un alt sine ca individ. Este aproape începutul unităţii inimii, o cunoaştere – nu un proces al gândirii, ci un mod de a fi.

Când privim omenescul din noi din perspectiva compasiunii şi a iertării, atunci îl putem iubi şi păstra în mareţia noastră. Privim micimea noastră aşa cum privim un copil şi începem să o vindecăm prin înţelegere şi compasiune. Când facem astfel, atragem un câmp foarte puternic de energie care este însăşi vindecarea. Când ne privim cu compasiune şi iubire începem să ne vindecăm. Ştim acum, de asemenea, că ceea ce iertăm în alţii este iertat în noi înşine şi dispare din percepţia noastră despre lume.

Percepţia despre lume începe să se schimbe şi începem să experimentăm o lume care este total diferită. Este ca şi cum am purta o altă pereche de ochelari; lumea nu mai arată la fel, nu mai este la fel şi o putem experimenta într-o manieră total diferită.

Fragment din Vindecare şi recuperare, David R. Hawkins

featured Image by congerdesign from Pixabay