Fabien: Aţi putea vorbi puţin despre diferenţa dintre noţiunea creştină de compasiune şi cea buddhistă?

Dalai Lama: În ceea ce priveşte iubirea şi compasiunea – în tibetană, cele două sunt adesea asociate – trebuie să discernem mai multe nivele. Un nivel este relaţia dintre un bărbat şi o femeie, care adesea implică atracţie sexuală şi un sentiment de apropiere. Datorită ataşamentului sau “lipiciului” deseori asociat cu acest sentiment, tindem să clasificăm acest tip de iubire ca pe o emoţie negativă sau conflictuală.

Alt tip de iubire este compasiunea maternă, sentimentul mamei de apropiere faţă de pruncul său. O mamă nu se simte pasional ataşată de copilul său, nici nu aşteaptă nimic de la el, căci este profund preocupată de bunăstarea copilului şi este complet angajată în a face orice este mai bun pentru el/ea. Asta, pentru mine, este adevărată compasiune.

Compasiunea perfectă este iubirea pe care o simţi pentru duşmanul tău. Nu implică ataşament. Ne dăm seama că această persoană este un duşman, chitit să ne rănească, aşa că ne luăm toate precauţiile necesare, ca o contramăsură, în timp ce continuăm să simţim preocupare şi compasiune pentru acea persoană. Aceasta este compasiunea pură.

Fabien: Compasiunea înseamnă şi a înţelege suferinţa altuia ca şi când ar fi a ta?

Dalai Lama: Şi asta, dar haideţi să rămânem concentraţi asupra compasiunii într-un sens general, deocamdată. Vreau să explic de ce cred eu că natura fundamentală a fiinţelor umane este compasiunea. Când, ca rezultat al căsniciei potrivite, iubirea şi compasiunea pure sunt prezente în chiar primul moment, are loc şi o concepţie corectă. Altfel, rezultatul este un copil nedorit. Sunt foarte mulţi copii nedoriţi şi foarte multe avorturi din cauză că oamenii au relaţii sexuale fără nici un simţ al responsabilităţii. Căsnicia pură, curată, naturală nu este numai o chestiune de iubire sau dorinţă sexuală, ci include, de asemenea, un simţ al responsabilităţii, respectul mutual şi un angajament. Când aceste condiţii sunt îndeplinite, sunt şanse ca părinţii să aibă grijă în mod potrivit de copilul lor. Aceasta este, pentru mine, foarte aproape de compasiunea pură. Nu trebuie să ne privim partenerul/partenera cu milă, ci cu respect, apreciere şi simţ al responsabilităţii.
Din momentul concepţiei şi pe întreg parcursul sarcinii, mama trebuie să fie calmă şi fericită. Când mama e liniştită, copilul se poate dezvolta cum trebuie. Este foarte dăunător dacă mama e anxioasă, înspăimântată sau în mod constant, furioasă. În primele câteva săptămâni de la naştere, principala preocupare a mamei şi a bebeluşului este alăptatul. Copilul nu este chiar conştient de “cine este cine”, dar când suge, el are încredere totală în mamă şi lasă totul pe seama ei. Mama, în schimb, e plină de un pur simţ al responsabilităţii şi e plină de tandreţe, ambele ajutând laptele să curgă lin. Dacă în această perioadă mama dezvoltă sentimente de mânie sau ură faţă de copil, laptele ei nu va curge cum trebuie. Fără lapte un copil nu poate supravieţui. Aceste lucruri demonstrează că supravieţuirea noastră în primele zile şi săptămâni de viaţă depinde pe de-a-ntregul de iubire şi de compasiune.
Îmi place să consider laptele simbolul afecţiunii umane. Am fost în stare să supravieţuim, să ne dezvoltăm şi să creştem datorită lui. Oricum, un copil are nevoie de mai mult decât de mâncare pentru a rămâne în viaţă. Oamenii de ştiinţă recunosc astăzi cât de important este contactul fizic pentru un nou-născut. Fie că este cu un părinte sau cu altcineva, atingerea, mângâierea sunt cruciale pentru dezvoltarea creierului bebeluşului. Chiar şi într-un mediu comfortabil, fără contactul uman direct, un bebeluş nu se va dezvolta armonios. Atingerea tandră este esenţială. Corpul nostru are nevoie de afecţiunea celorlalţi şi o apreciază.
Este recunoscut azi faptul că acei copii care trăiesc în familii pline de afecţiune sunt mai sănătoşi şi au rezultate mai bune la învăţătură decât cei care sunt în situaţia opusă.
Partea tristă este că oamenii care duc lipsă de afecţiune la început, mai târziu, în viaţa lor, vor arăta foarte greu iubire şi afecţiune faţă de ceilalţi. Sunt adesea reci şi insensibili. Se poate spune, printr-o simplă observaţie, că atunci când mintea este liniştită, diferitele elemente ale corpului funcţionează în armonie, dar când suntem, în mod constant, mânioşi sau înspăimântaţi, aceste elemente nu mai funcţionează la fel.
Avem acum dovezi ştiinţifice pentru ceea ce eu am crezut mereu: primul învăţător este mama noastră sau persoana care a jucat rolul mamei – chiar mai mult decât lama-ul nostru sau învăţătorul nostru spiritual. Lama apare mai târziu ca profesor de compasiune.

IMAGINE ALL THE PEOPLE (Închipuie-ţi toţi oamenii) O conversaţie cu Dalai Lama despre bani, politică şi viaţă aşa cum ar putea fi

SFINŢIA SA AL PAISPREZECELEA DALAI LAMA şi Fabien Ouaki

în colaborare cu Anne Benson

Featured image from Pixabay