Ce este iubirea? – #OchiulSinelui

Î: Ce este iubirea? Deseori pare de neatins.

R: Iubirea este înţeleasă greşit ca fiind o emoţie; de fapt, este o stare de conştienţă, un mod de a fi în lume şi de a ne înţelege şi a ne privi atât pe noi înşine, cât şi pe ceilalţi.

Iubirea pentru Dumnezeu, natură sau chiar pentru animalul nostru de companie deschide uşa inspiraţiei spirituale. Dorinţa de a-i face pe alţii fericiţi depăşeşte egoismul. Cu cât oferim mai multă iubire, cu atât sporeşte capacitatea noastră de a iubi. Pentru început, o practică foarte bună este să dorim binele celorlalţi pe parcursul unei zile.

Iubirea înfloreşte din iubire care, în mod progresiv, devine tot mai intensă, mai neselectivă şi mai plină de bucurie.

Vine o clipă când ne „îndrăgostim“ de tot ceea ce există şi de toţi oamenii pe care-i întâlnim. Această tendinţă trebuie însă oprită deoarece iubirea, în mod bizar, îi sperie pe mulţi oameni. Mulţi oameni nu pot privi direct în ochii unei alte persoane pentru mai  mult de câteva secunde. Aceasta se întâmplă mai ales în cazul în care persoana care îi priveşte radiază de dragoste. Unii oameni chiar se panichează în faţa iubirii.

Ochiul Sinelui- de care nimic nu se poate ascunde David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Lasă un răspuns