Djinnul #lacapatulsoaptelor

Imediat după căsătoria cu magnatul gazelor de șist, un personaj libertin care deviase de la cale, fata alesese să se alăture concepției lui despre lume. O viziune mult mai relaxată care îmbrățișa idei și practici deloc bine văzute de musulmani până atunci.

Privind acea Prezență, în mintea ei apăru un cuvânt cu care o asocie de îndată – djinn. Djinnii aveau, în limba arabă, semnificația de ceea ce este ascuns, fiind considerați entități intermediare cu acțiune ambivalentă – când bună, când rea. Djinn mai semnifica și întunericul nopții, adâncul lucrurilor sau inspirația poetică, tradiția islamică având un parcurs lung în acest domeniu. Un echivalent al acestor djinni în credinţa populară românească se plia pe povestea Zburătorului.

Ishik mai știa și că un djinn are capacitatea de a poseda corpuri. Cu acestea în minte, femeia luă, iar, o gură mare de aer și se apropie de Cel Din Fața Ei. Toată tărășenia aia începea că devină personală din momentul în care acel djinn, așa cum îl vedea ea, își exprimase, cumva, dorința de a o avea.

— Ce vrei de la mine? N-am venit pentru tine, articulă cu greu.

Bărbatul făcu doi pași, apoi se opri. Își mișcă capul și-ncercă să o privească în ochi, dar ea își feri privirea.

Se temea de privirea unui djinn.

Se temea că-i va răpi sufletul.

— Te voi găsi prin albastrul sufletului și-ți voi reda libertatea prin mine. Va fi să fii a mea.

Corpul bărbatului căzu, inert, la pământ.

După câteva clipe, ai reușit să te miști. Trupul îți căzuse pe-o parte și te temeai să-ți ridici capul. Locul acela al operației, de care avuseseră grijă toți atâta timp, îți crease un fel de sensibilitate și-o îngrijorare exacerbată, pe care o purtai cu sfințenie.

Nu voiai să-ți miști capul din frica de a nu strica ceva ce ținea de transplant (poate, totuși, aveai să mergi într-o zi).

Teama-ți suprima curiozitatea.

O căutai pe femeie cu ajutorul ochilor. Ai dat cu privirea de vârful unui balerin negru undeva la doi metri de tine și-ai început să te agiți, presupunând că era al ei.

— Ajută-mă! Te rog să mă ajuți! ai șoptit.

Era prea târziu. Femeia rămăsese înmărmurită de ultimele vorbe ale djinnului. Nu mai avea curajul să se apropie. Își luă în grabă geanta de pe scaun, se întoarse în direcția ta și mai apucă să strige doar: „Ai grijă! Nu e ceea ce pare!“, apoi o rupse la fugă.

Ajunsă jos, Ishik intră-n mașină, aproape-și smulse vălul roșu pe care-l purta, vârându-l în poșeta de unde scosese un altul, alb cu paiete. Se simțea necurată ori de câte ori purta acel văl roșu, dar, uneori, ceva din ea o îndemna să-l poarte, iar ea nu putea decât să se conformeze.

Se aranjă în oglinda de la plafon și căută să se mai calmeze un pic.

La scurt timp, porni mașina și demară în trombă.

Fragment din romanul La capătul şoaptelor, Mihai Cotea

Frica de necunoscut #lacapatulsoaptelor

În camera ta, locurile fuseseră ocupate strategic. Ishik intrase pe terenul tău drept o inamică, astfel că stătea pe scaunul cel mai apropiat de ușă, cel de la măsuța mică de furnir. Așezat în vârful patului, îmbrăcat în tricoul tău de bumbac, refuzai s-o eliberezi din priviri.

[stop cadru – zidurile eterice din jurul Unuia dezvăluie o călătorie în viteză prin Univers]

Pe mulți din cei necunoscuți nouă îi privim, la început, ca pe niște inamici. Poate din vremurile în care toți ceilalți făceau parte din tabăra adversă și ne creau indispoziții prin simpla lor prezență. Poate dintr-un soi de teritorialitate dusă la limită sau din teama de necunoscut, ori din cine știe ce altă fobie moștenită și fabricată de-a lungul timpului. Suntem maeștri la găsit scuze. Nu-ți amintește asta de o scenă din „Odiseea spațială“, Daniel? Da, cea cu maimuțele. Străinul va reprezenta, întotdeauna, „cel ce nu sunt eu, cel neînțeles și de neînțeles“. Ne temem de străini și zâmbim ca-n fața unui câine mare care se apropie de noi cu rapiditate, fără a-și manifesta vreo intenție clară. Zâmbim ca să-l îmbunăm?! Poate nu va mușca (De ce ar trebui s-o facă? De ce ne gândim la asta prima dată?). Așa s-a născut ospitalitatea, prin intermediul bunăvoinței și a zâmbetului. Din frică.

Fragment din romanul La capătul şoaptelor, Mihai Cotea

Problema sănătăţii #vindecaresirecuperare

Problema sănătăţii ocupă mintea unei mari părţi a populaţiei. Ca doctor, psihiatru şi cercetător spiritual, interesul şi atenţia mea s-au concentrat în domeniul sănătăţii şi al autovindecării.

În relaţia corp-minte-spirit este important de descoperit că trupul nu are cum să se experientizeze pe sine, să fie conştient de experienţă, de trăirea sa. Corpul este experientizat doar în minte. Corpul exprimă ceea ce există şi este păstrat în minte. Mintea, nici ea nu se poate experimenta pe sine, ci trebuie să fie experimentată dintr-un câmp energetic şi mai înalt, denumit conştiinţă. O fiinţă umană progresează de la forma lineară densă către ceea ce este lipsit de formă, mereu în creştere şi nonlinear. Până la urmă, se ajunge la experimentarea experienţei însăşi, acest câmp fiind denumit conştienţă.

Relaţia dintre corp, minte şi spirit este foarte importantă atunci când luăm în discuţie subiectul sănătăţii. Conştiinţa însăşi trebuie să fie înţeleasă deoarece întreaga experienţă se petrece doar în interiorul conştiinţei. S-a descoperit că, graţie puterii câmpurilor energetice, vindecarea apare din atitudine şi din sistemele de credinţe ce sunt menţinute în mintea noastră. Prin urmare, sănătatea este o expresie a nivelurilor de conştiinţă.

Pentru a fi mai uşor de înţeles pentru mintea logică, Harta Conştiinţei se bazează pe relaţia matematică dintre câmpul energetic rezultat în urma calibrării câmpurilor energetice ale esenţei a mii de lucruri, inclusiv atitudini, sentimente, percepţii şi credinţe. Din acest model în care puterea relativă a câmpurilor energetice este calibrată, se poate observa că Apatia, care calibrează la 40, are o putere mai mică decât Frica ce calibrează la 100. Frica, pe de altă parte, are mai puţină putere decât Curajul, care calibrează la 200.

Nu numai că aceste câmpuri de energie au niveluri diferite de putere, dar putem observa şi că există un anumit sens, o direcţie în care se îndreaptă câmpurile energetice. La nivelul Curajului, scala progresează în sus, dincolo de nivelul energetic 200, către Neutralitate, Bunăvoinţă, Acceptare şi Iubire. Aceste câmpuri dau energie, hrănesc şi sprijină viaţa şi adevărul, astfel crescându-se starea de a fi. La baza Hărţii (sub 200) sunt nivelurile care nu reprezintă adevărul în om. Adevărul începe să domine la nivelul 200 al conştiinţei.

Dacă pornim de la baza scalei şi mergem în sus la nivelul 600, trecem de câmpurile dualităţii şi iluziei. Lasăm în urmă identificarea cu sinele mic, sau ceea ce mai este numit ego, şi ne mutăm în câmpurile Iluminării. Câmpurile energetice ale marilor fiinţe iluminate – marii maeştri spirituali sau avatarilor – începe de la 600 şi continuă până la nivelul 1000.

Sănătatea înseamnă să fii plin de viaţă, de vioiciune, care este expresia unui câmp de energie. Corpul exprimă şi se supune celor ce sunt în mintea noastră, în funcţie de gradul în care este menţinută în minte negativitatea, efectul ei observându-se proporţional în sănătatea fizică a corpului. Dimpotrivă, cu cât este mai mare energia pozitivă a celor ce sunt menţinute în minte, cu atât mai puternic pozitiv este câmpul energetic al vieţii.

Fragment din Cap.3 – Sănătatea

Vindecare şi recuperare David R. Hawkins