Reîntoarcerea la starea de energie #destinulsufletelor

Atunci când un suflet se reîntoarce la o stare de energie pură în lumea spiritelor, nu mai simte ura, mânia, invidia, gelozia şi alte sentimente de acest gen. El a venit pe Pământ pentru a experimenta şi a învăţa din aceste sentimente. Dar, oare, după desprinderea de Pământ simt sufletele vreo tristeţe pentru ceea ce au lăsat în urmă? În mod sigur, sufletele au sentimente de nostalgie după perioadele fericite din toate vieţile lor fizice. Acest fapt este temperat de o stare de omniscienţă  fericită şi de o asemenea înţelegere a stării de bine, încât sufletele se simt chiar mai vii decât atunci când erau pe Pământ.

Cu toate acestea, am identificat două feluri de emoţii negative pe care le pot experimenta sufletele, fiecare dintre genuri cuprinzând o formă de tristeţe. Pe una am numit-o vina karmică de a fi făcut alegeri foarte proaste, mai cu seamă atunci când în urma acestora au fost afectaţi alţii. Voi stărui mai mult asupra acestor aspecte mai târziu, în secţiunea dedicată karmei. Cealaltă formă de tristeţe a sufletelor nu este nici melancolie, nici deprimare sau nefericire ca urmare a felului în care viaţa şi-a urmat cursul după dispariţia lor. Tristeţea sufletelor provine din dorinţa lor ardentă de a se reuni cu Sursa existenţei proprii.

Cred că toate sufletele, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, au acelaşi motiv al acestei aspiraţii de a căuta perfecţiunea. Factorul care motivează sufletele venite pe Pământ este propria creştere. Astfel, urma de tristeţe pe care o discern în suflete este absenţa din caracterul lor imortal a acelor elemente de care au nevoie pentru a-şi întregi energia. Aşadar, face parte din destinul sufletelor căutarea adevărului prin experienţele lor, pentru a câştiga înţelepciune. Este totodată important ca supravieţuitorii să ştie că această aspiraţie nu compromite capacităţile de empatie, simpatie şi compasiune ale unui suflet, destinate acelora care suferă din cauza dispariţiei acestuia.

Atâta vreme cât caracterul nemuritor al sufletelor nu mai este impovărat de temperamentul individual şi de reacţiile chimice ale ultimului său trup, sufletul este împăcat. Sufletele au treburi mult mai bune de făcut decât să interfereze cu oamenii de pe Pământ.

din Cap.2 Moarte, durere şi alinare

Destinul Sufletelor – Michael Newton, Ph.D.

Desensibilizarea traumei #michaelnewton #viatadintrevieti

Din moment ce desensibilizarea este predatӑ în cele mai multe dintre cursurile de hipnoterapie a traumelor din vieţile actuale sau anterioare, mӑ voi concentra mai mult pe aplicaţiile acesteia pentru terapia vieţii dintre vieţi.

Traumele emoţionale dintr-o scenӑ a morţii, cum ar fi situaţia de a fi ucis brusc, pot determina refuzul subiectului de a se îndepӑrta de corpul sӑu. În mod surprinzӑtor, majoritatea clienţilor dumneavoastrӑ nu vor fi inhibaţi în acest fel. Graţie ajutorului dumneavoastrӑ, clientul obişnuit realizeazӑ cӑ se aflӑ în stadiu de suflet şi cӑ nu mai poate fi rӑnit. Astfel, el va dori sӑ meargӑ mai departe. Acest lucru se întâmplӑ deoarece majoritatea clienţilor îşi doresc o eliberare cât mai rapidӑ dintr-o scenӑ a morţii, aşteptând din partea dumneavoastrӑ sӑ fiţi capabil sӑ îi mutaţi rapid cât mai departe de corpul lor. Dar dacӑ acest lucru nu se întâmplӑ totuşi? Scopul desensibilizӑrii este acela de a izola un eveniment traumatic sau un incident reprimat şi a permite minţii sӑ îl digere încet, pentru ca persoana în cauzӑ sӑ poatӑ trӑi ulterior fӑrӑ panicӑ, teamӑ, anxietate sau disconfort.

În hipnoterapia tradiţionalӑ, evenimentul din viaţa curentӑ care produce aceste probleme psihologice este abordat în etape, pornindu-se de la versiuni mai blânde. Clientul este deplasat apoi, în mod progresiv, cӑtre versiuni mai puternice şi, în final, chiar la sursa anxietӑţii. Conceptul implicӑ retrӑirea evenimentului, pentru a inhiba reflexul emoţional de tipul „luptӑ sau fugi”, generându-se astfel o reîncadrare emoţionalӑ care-i permite clientului sӑ dobândeascӑ un sentiment de securitate personalӑ în prezent. Cu siguranţӑ, în calitate de terapeut al regresiei spirituale în viaţa dintre vieţi, veţi întâlni situaţii în care deprogramarea unei amprente corporale negative dintr-o viaţӑ anterioarӑ va constitui o parte importantӑ a serviciului pe care îl puteţi oferi clientului. De exemplu, am avut o clientӑ care era incapabilӑ sӑ poarte un ceas sau o brӑţarӑ pe încheietura mâinii, deoarece în ultima ei viaţӑ a fost legatӑ cu nişte curele de piele de un stâlp aflat în mijlocul deşertului şi lӑsatӑ apoi sӑ moarӑ acolo. Înainte de a muri, fiind în agonie, s-a luptat atât de tare pentru a se elibera, încât oasele de la încheieturile mâinilor sale au ieşit literalmente prin piele, sfâşiindu-i carnea. Am desensibilizat aceastӑ scenӑ teribilӑ. Acest lucru nu era necesar pentru a o convinge sӑ îşi pӑrӑseascӑ trupul în favoarea lumii spiritelor ci, mai degrabӑ, pentru a alina sursa disconfortului ei fizic din viaţa actualӑ. Nu sunt unul dintre acei terapeuţi care cred cӑ este obligatoriu ca subiectul sӑ fie reîntors la o scenӑ de groazӑ, fiind fӑcut sӑ sufere prin retrӑirea acelui eveniment. Abordarea mea este aceea de a permite clientului sӑ vizualizeze aspectele negative generale ale evenimentului în calitate de observator detaşat, recunoscându-şi totodatӑ şi sentimentele. Am descoperit cӑ acest lucru este suficient, deoarece detaliile incidentului au fost aduse la un nivel la care pot fi analizate raţional pentru a înlӑtura trauma. Cred cӑ aceastӑ metodӑ este în mod special potrivitӑ pentru terapia vieţii dintre vieţi. Deseori, trec repede printr-o scenӑ a morţii dintr-o viaţӑ anterioarӑ şi îl fac pe client sӑ pluteascӑ deasupra corpului sӑu în starea de suflet. Clientul este capabil apoi sӑ integreze mult mai eficient elementele dureroase legate de respectiva scenӑ traumaticӑ, deoarece în stadiul de suflet are conştiinţa sinelui sӑu nemuritor. De asemenea, din lumea spiritelor este mai uşor şi mai eficient sӑ priveşti celelalte vieţi. Dacӑ este necesar, putem sӑ ne întoarcem la o viaţӑ mai timpurie care este mai semnificativӑ pentru client, pentru a localiza originile unui model karmic generator de fricӑ. Voi relua subiectul aspectelor terapeutice ale vindecӑrii sufletului mai târziu, în secţiunea dedicatӑ Oportunitӑţilor Terapeutice din cadrul Vizitelor la Consiliu, în partea a cincea a acestei cӑrţi. Este suficient sӑ spunem cӑ aducerea aminte a unor evenimente fizice şi emoţionale din vieţile anterioare (atunci când subiectul este, din punct de vedere mental, în afara corpului), îi permite acestuia sӑ atingӑ chestiuni de esenţӑ în legӑturӑ cu karma, sӑ le disece şi sӑ le expunӑ pentru examinarea înţelesului şi scopului lor. Regresia spiritualӑ este un foarte puternic mecanism de eliberare a traumelor latente, deoarece o parte semnificativӑ a existenţei noastre implicӑ alegerile personale pe care le facem în calitate de suflete şi raţiunile ce se ascund în spatele acestor alegeri.

Fragment din Viaţa dintre vieţi – Hipnoterapie pentru regresie spiritualӑ: Michael Newton

Sfântul – Înţeleptul iluminat #ochiulsinelui

Î: Există vreo diferenţă observabilă între un sfânt şi un înţelept iluminat?

R: Da, ar putea fi. Calea purificării şi perfecţionării spirituale conduce la o personalitate care este privită ca fiind mai „sfântă“ sau pură. Prin contrast, înţeleptul iluminat nu are nici un interes pentru corp sau personalitate şi astfel, poate părea ca fiind mai aspru sau chiar neglijent pentru o persoană obişnuită.

De exemplu, Nisargadatta Maharaj (posesor al unui nivel al conştiinţei de peste 700), fuma enorme ţigări indiene şi bătea în masă când devenea emoţionat, expunându-şi astfel personalitatea obişnuită. Un maestru Zen poate fi extrem de aspru şi tăios; cu toate acestea, dragostea este aceeaşi în toţi, doar se exprimă în mod diferit.

Î: Atunci, acţiunea de a ne perfecţiona corpul şi personalitatea constituie doar o pierdere de vreme?

R: Nu este decât o diversiune şi o eroare de accentuare.

Corpul este un produs al naturii şi ceea ce face el nu prezintă nici un interes. Mintea şi personalitatea sunt produsele mediului social, influenţei familiale şi programării culturale. O persoană rafinată şi cultă este un bun social agreabil şi valoros, dar nu este Sinele. Pe măsură ce ne apropiem de iluminare, devine evident faptul că sinele nu este Sinele, cu toate că este inclus în acesta.

Î: Care dintre căile spirituale este cea optimă?

R: Există două moduri de a călători – fie o rută directă către destinaţie, fie o excursie de relaxare în care se explorează peisajul şi se vizitează toate punctele de atracţie turistică. Majoritatea căutătorilor spirituali se află pe calea tihnită, chiar dacă ei nu realizează acest lucru. Aceasta reprezintă, fără îndoială, cea mai bună cale pentru mulţi oameni. Nu este nici greşită şi nici nu reprezintă o pierdere de vreme; ea este, pur şi simplu, calea care  li se potriveşte cel mai bine.

În realitate, timpul este doar o iluzie şi o aparenţă. Din momentul în care ţelul spiritual este ales, nu mai există „timp“ pierdut. De fapt, nici nu contează dacă iluminarea durează o mie de vieţi sau una singură. În final, este acelaşi lucru.

Din Cap.18, Adevăr şi eroare

David. R. Hawkins Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde