Cu 7 din Prezenţa –arta păcii şi a fericirii – volumul 1 #RupertSpira

Sinele nostru nici nu se naşte şi nici nu moare

Dacă rămânem atenţi la procesul trăirii de sine a fiinţei noastre fără să ne referim la gândire, vom descoperi că aceasta nu are ştiinţă de a fi fost născută cândva, de a fi evoluat, crescut, îmbătrânit sau că ar fi murit. Numai un obiect, cum este corpul sau mintea, poate să apară şi să dispară, să fie subiectul naşterii, creşterii, evoluţiei, îmbătrânirii şi al morţii. Sinele nostru-Prezenţa Conştientă ştie despre aceste schimbări, dar nu constituie un subiect al lor. Deoarece gândirea a asociat fiinţa fundamentală cu aceste aparenţe şi schimbări, ea a dat naştere credinţei şi sentimentului că noi avem aceste calităţi. Aceste credinţe şi sentimente sunt atât de adânc înrădăcinate şi par să fi devenit parte integrantă din fiinţa noastră, încât de-abia mai putem fi conştienţi că ele sunt, de fapt, simple credinţe, păreri, convingeri şi sentimente; în schimb, le considerăm a fi un adevăr absolut şi indiscutabil despre Sinele nostru. Aceste credinţe şi sentimente devin ulterior baza pentru toate celelalte gânduri şi sentimente derivate, precum şi cele de care depind toate activităţile şi relaţiile noastre.

Cu toate acestea, observaţi că sunteţi conştienţi de gândul prezent, de prezenta senzaţie, de aceste cuvinte, de perceperea lumii etc. Nu eraţi aceiaşi şi ieri, conştienţi de gândurile şi sentimentele de ieri? Şi nu eraţi tot voi cei constienţi de gândurile de anul trecut, de sentimentele, senzaţiile şi percepţiile de anul trecut, şi de anul dinaintea lui, şi cu zece ani în urmă, cu douăzeci, treizeci…? Nu eraţi tot voi, aceiaşi, conştienţi de prima senzaţie sau percepţie pe care aţi avut-o probabil din interiorul uterului mamei? Au fost aceste senzaţii, percepţii, sentimente, gânduri percepute de altcineva sau vă erau vouă cunoscute, acestui eu care vede cuvintele astea? Şi sunteţi acum aceiaşi cu cei care erau atunci ori sunteţi diferiţi? Şi, dacă ar fi cineva diferit care a cunoscut sau a experientizat toate aceste lucruri, atunci cum se face că acest tu, cel de acum, ştie sau îşi aminteşte acum? Când ne referim la <prima şcoală>, la <al meu/a mea>, suntem acelaşi <eu>, acelaşi sine căruia îi aparţin şi gândurile din momentul aceasta.

(Pagina 27)

Când privim un obiect din natură, cum ar fi un copac sau un deal ori un munte, tot ceea ce vedem cu adevărat este o modulare a luminii soarelui. Dacă uităm de această prezenţă a soarelui, ni se pare că vedem obiectele, dar, imediat ce ne amintim de soare, înţelegem că, de fapt, nu vedem nimic altceva decât o modulare a luminii sale. În realitate, tot ceea ce <ştim-cunoaştem< cu adevărat este <cunoaşterea>, iar această >cunoaştere> este Sinele nostru.

Când uităm de prezenţa Sinelui sau mai degrabă atunci când este obturat, ascuns sub văluri de acel gând <eu-separatul-şi lăuntricul sine>, atunci apar obiecte separate, lumea pare să dobândească o existenţă independentă proprie, obiectele par să devină reale în sine. Însă, imediat ce ne amintim de adevăratul Sine, toată materialitatea, obiectele, totul se prăbuşeşte şi întreaga Experienţă este relevată a fi singura lumină ce luminează din însăşi Prezenţa Conştientă, ce se cunoaşte pe sine, este autoevidentă şi luminează din sine însăşi.

Nu putem vedea soarele noaptea şi totuşi noi îi vedem lumina reflectată mai întâi prin lună, apoi prin obiecte. Totuşi, noaptea, toate obiectele ne vorbesc mai înainte de orice despre soare. Ele anunţă prezenţa soarelui. În acelaşi fel, deşi nu ne putem <vedea> propria fiinţă, totuşi, tot ceea ce putem cunoaşte, tot ceea ce putem şti din toată experienţa este lumina Sinelui nostru. El se ştie doar pe sine. Întreaga experienţă anunţă, mai înainte de orice altceva, prezenţa conştienţei, lumina fiinţei noastre. Toate celelalte cunoştinţe sunt doar cunoştinţe relative.

Cunoaşterea fiinţei noastre este cunoaşterea de sine şi este singura absolut adevărată cunoaştere pe care o ştim. Aceasta este ceea ce se cunoaşte cu adevărat, întotdeauna.

Toate obiectele sărbătoresc soarele. Întreaga experienţă ne sărbătoreşte Sinele, Prezenţa Conştientă. Aşa cum spune înţelepciunea Sufi: <Oriunde se uită ochiul, acolo este faţa lui Dumnezeu.>

(pagina 47)

Motivul pentru care eşuăm atât de des în a recunoaşte fericirea este faptul că ne îndepărtăm de experienţa din prezent şi încercăm să o înlocuim cu una mai bună. Căutăm fericirea într-un obiect viitor sau într-o situaţie în viitor când, de fapt, ea stă liniştită în chiar miezul tuturor experienţelor prezente, din momentul acum, indiferent de particularităţile experienţei. Respingând situaţia curentă, întorcându-i spatele, pare că afirmăm că fericirea nu este prezentă acum şi, prin urmare, trebuie să o găsim în viitor.

Majoritatea activităţilor sunt marcate de dorul, de tânjirea după fericire, dar acesta este dorul de a gusta fericirea intrinsecă şi mereu-prezentă în natura noastră adevărată şi care acum a fost eclipsată temporar prin respingerea situaţiei curente. Această dorinţă ce se perpetuează – şi care, prin definiţie, nu poate fi împlinită datorită însăşi căutării ce neagă fericirea prezentă, existentă în fiinţa noastră – ne condamnă la o căutare fără de sfârşit în viitor, astfel perpetuându-se nefericirea. Din acest motiv poetul spunea: <Cei mai mulţi oameni îşi duc viaţa într-o disperare tăcută>.

(pagina 57)

Iluminarea ar putea fi definită ca absenţa rezistenţei la tot ceea ce există; o totală intimitate/fuziune cu orice se petrece, fără de vreo dorinţă de a respinge sau de a înlocui ceva; o relaţie atât de intimă încât nu mai există spaţiu pentru un sine care să se separe de întreg, care să stea deoparte şi să privească situaţia din afară, să judece dacă merită sau nu merită, dacă e bună sau e rea, dacă e corect sau greşit, dacă este dorită sau nedorită; atât de intimă încât nu există nici spaţiu, nici vreun alt timp în care un sine separat ar putea să se refugieze înăuntrul unui corp şi astfel să se descopere experientizând întreg câmpul experienţei fără limite sau graniţe; atât de intimă încât nu mai există un <eu> pe de-o parte şi un obiect sau altceva de cealaltă parte, ci doar experienţa intimă şi fără urme de sudură între două obiecte distincte; atât de intima încât nu există un spaţiu pentru un <sine> şi <alt sine>, pentru un <eu> şi un <tu>, pentru <aceasta> şi pentru <cealaltă>, pentru un <acum> şi pentru un <atunci>. Atât de cu totul acum şi aici încât nu există timp pentru timp şi spaţiu, pentru o distanţă sau un spaţiu.

Nu putem face nicio practică şi nici nu avem nevoie de o practică pentru a fi Sinele nostru. Noi suntem deja Prezenţa Conştientă şi suntem una cu întreaga Experienţă. De fapt, nu putem practica decât a nu fi sinele nostru! Şi exact asta facem.

Totuşi, acest <noi> care face asta este un <noi> inexistent, făcut doar din gânduri şi sentimente. Am practicat decenii după decenii această existenţă a unui sine interior şi separat, repetând roluri după roluri până când a gândi, a simţi, a acţiona şi a avea relaţii prin prisma acestei entităţi a devenit a doua noastră natură. Cu toate acestea, entitatea asta nu este decât produsul absolut al imaginaţiei noastre. Gândul, gândirea fac toate astea.

Relaţia noastră cu toate aspectele corpului, ale minţii şi ale lumii este aceeaşi cu relaţia dintre o imagine şi un ecran. Cu alte cuvinte, nu există nicio relaţie. În primul rând nu sunt două lucruri, o imagine şi un ecran, care să aibă o relaţie unul cu altul, ci este doar ecranul. Casele, maşinile, oamenii, clădirile, cerul, copacii, animalele etc. sunt simple nume pe care le dăm ecranului pentru a uita că acela este doar un ecran. Dar chiar şi când noi uităm, tot doar ecranul există. La fel este şi cu relaţia cu toate aspectele corpului, minţii şi lumii.

(pagina 67)

Întrebare: Dacă pacea şi fericirea sunt inerente naturii noastre autentice atunci de ce nu sunt trăite mereu? Cum este posibil ca pacea, fericirea şi iubirea să fie atât mereu-prezente, cât şi netrăite, neexperientizate?

Datorită acelui singur şi simplu gând ce apare în Prezenţa Conştientă. Acest gând afirmă că noi nu suntem prezenţa ce cunoaşte gândurile, sentimentele, senzaţiile şi percepţiile noastre, ci suntem mai degrabă un gând, un sentiment, o senzaţie sau o percepţie. Odată cu ivirea acestui gând, părem că renunţăm la a mai fi şi a ne cunoaşte pe noi înşine ca Prezenţă Conştientă, şi, în loc, devenim o entitate limitată şi localizată, un corp şi o minte. Aceasta se datorează învăluirii, ascunderii calităţilor inerente ale Prezenţei – pacea, fericirea şi iubirea – învăluire pe care o face gândul. De fapt, nu renunţăm să fim această Prezenţă niciodată şi nici calităţile inerente nu dispar cu adevărat. Ci doar părem să devenim altceva, un corp şi o minte limitate şi localizate, iar ca rezultat, pacea şi fericirea naturii noastre adevărate sunt acoperite cu un văl. În loc să ne cunoaştem Sinele ca fiind pacea şi fericirea ce domină în fundal şi care se află în miezul întregii Experienţe, noi părem a ne cunoaşte sinele ca pe ceva limitat, localizat, un obiect al corpului şi al minţii.

Sinele nostru este degradat de la Prezenţa Conştientă, spaţiul deschis şi gol, la un obiect limitat şi astfel natura fundamental  îşi uită calităţile sale inerente: pacea, fericirea şi iubirea, părând a prelua calităţile obiectelor. Astfel devenim limitaţi, supuşi dispariţiei şi schimbării şi, în final, destinaţi să murim. Totuşi, pacea, fericirea şi iubirea nu dispar niciodată. Ele sunt disponibile întotdeauna în miezul fiecărei experienţe şi se fac cunoscute atunci când se dizolvă complet căutarea şi rezistenţa, adică atunci când încetează acţiunea ce caracterizează sinele interior şi separat. În acest moment, care este fără de timp, se trăieşte pacea mereu prezentă şi fericirea adevăratei noastre naturi. Ea se trăieşte pe sine. Cu alte cuvinte, nu există nimic altceva decât pace, fericire şi iubire ori cel mult acoperirea, învăluirea lor, însă niciodată absenţa lor.

(pagina 87)

Priviţi pe fereastră. Ce se află acolo, în acea clipă fără de timp, dinaintea apariţiei gândului care o denumeşte stradă, clădire sau peisaj? Luaţi-vă timp pentru a răspunde la această întrebare nu din gândire, ci din experienţă.

Ce este acolo, înaintea gândirii care o denumeşte percepţie, percepere sau experientizare? Ce este acolo, înaintea gândului care a avut timp să se ivească şi să localizeze Sinele nostru într-un corp? Acea fracţiune a unui moment din timp nu este, de fapt, un moment al timpului. Este doar singurul mereu-prezent acum.

Aceasta este ceea ce Pierre Bonnard încerca să pună în formă. Când înţelegem cu adevărat, sau când experientizăm cu adevărat, nu mai există loc pentru gândire. De fapt, în experientizarea pură, nu există niciodată loc pentru un sine interior separat şi un obiect exterior, altceva sau o lume exterioară. Tot ceea ce este cunoscut este pură experientizare.

Această experienţă fără de timp şi gând a purei percepţii este ceea ce se cunoaşte a fi experienţa frumuseţii. Când gândul reapare, el împarte din nou percepţia în două părţi – un sine interior separat şi o lume, un obiect sau altceva separate – şi îşi imaginează că sinele interior trăieşte frumuseţea şi că acel obiect sau lumea sunt frumoase în sine. Cu alte cuvinte, gândul îşi imaginează frumuseţea a fi o proprietate a obiectelor. Totuşi, frumuseţea este, de fapt, doar unul din numele ce sunt date experienţei atunci când este eliberată din interpretarea dualistă a gândirii.

(pagina 137)

Ca să fie clar, tot ceea ce cunoaştem noi este experientizarea.

Totuşi, experientizarea nu este cunoscută de cineva sau de ceva diferit de ea însăşi. Experientizarea experientizează experientizarea.

Unde este sinele interior şi lumea exterioară a experienţei noastre curente? Rămâneţi într-o legătură strânsă, intimă cu pura experientizare şi veţi vedea dacă mai găsiţi un asemenea sine şi o lume undeva afară. Unde este linia de demarcaţie ce separă un interior de un exterior în pura experientizare? Căutaţi şi încercaţi să găsiţi această linie.

Absoluta intimitate a purei experientizări este ceea ce denumim iubire. Este absenţa distanţei, a separării sau a diferenţierii. Nu există loc pentru doi-două. Iubirea este experienţa nondualităţii pure.

Înţelegeţi cât de artificiale sunt aceste etichete, “eu” şi “nueu”. Noi nu experientizăm nimic altceva decât pe noi înşine, Sinele nostru şi nici nu ar fi posibil să facem altfel.

Şi ce este ceea ce experientizează Sinele nostru? Doar Sinele nostru! Nu există vreo altă substanţă în Experienţă, există doar una şi aceea este inundată, pătrunsă, umplută de Cunoaştere sau Conştienţă.

În limbajul clasic al nondualităţii acest lucru este exprimat uneori astfel: “Conştienţa se cunoaşte doar pe sine”, însă acest lucru poate părea abstract. Este o încercare de a descrie intimitatea neînnădită a Experienţei în care nu există loc pentru un sine, pentru un obiect, pentru orice altceva sau pentru lume. Nu există loc pentru a te întoarce din experienţă şi a o descoperi fericită sau nefericită, corectă sau eronată, bună sau rea. Nu există timp care să iasă din acum într-un trecut sau viitor imaginar în care am putea deveni, în care am putea evolua sau progresa. Nu există nicio posibilitate de a păşi afară din această intimiate a iubirii intr-o relaţie sau în alta. Nu există nicio posibilitate de a cunoaşte orice altceva decât cunoaşterea, de a fi altceva decât fiirea, nu există posibilitatea de a iubi orice altceva în afara iubirii. Nu există nicio posibilitate să apară un gând ce ar putea încerca să înrămeze intimitatea experienţei în formele abstracte ale minţii. Nu există nicio posibilitate pentru ca Sinele nostru să devină un sine, un fragment, o parte. Nu există nicio posibilitate pentru ca lumea să iasă afară şi sinele să se strângă înăuntru. Nicio posibilitate pentru ca timpul, distanţa sau spaţiul să apară.

(pagina 157)

Fragmente din Prezenţa – Arta Păcii şi a Fericirii, Rupert Spira

Meditaţia&Vizualizarea #CaleaEnergiei

Meditaţia este practica liniştirii minţii. În această linişte vă puteţi auzi gândurile mai profunde, care sălăşluiesc dincolo de larma ce constituie fundalul obişnuit al minţii voastre. Flecăreala neîncetată a gândurilor de la suprafaţă, comună celor mai mulţi oameni, menţine în funcţiune un ciclu permanent de revenire asupra trecutului şi de anticipare a viitorului. Când vă aflaţi în această stare, este uşor să pierdeţi din vedere prezentul. Sursa puterii se află întotdeauna în momentul prezent. A fi pe deplin prezent în momentul acum, duce la intensificarea concentrării şi permite expansiunea conştiinţei. Liniştirea minţii înseamnă să daţi mai puţină atenţie gândurilor banale şi să vă eliberaţi atenţia, permiţându-i o experimentare mai profundă a momentului prezent.  

            Factorul cheie al meditaţiei este respiraţia. Fiind atenţi la ritmul respiraţiei, conştiinţa voastră intră într-o legătură mai strânsă cu corpul şi favorizează instalarea liniştii interioare. Încetinirea ritmului respirator modifică ritmul undelor voastre cerebrale, permiţând un acces mai facil la subconştient. În această stare de conştienţă, vă puteţi conecta la structurile voastre energetice şi puteţi evalua fluxul şi vigoarea forţei voastre vitale. Atenţia pură dobândită prin intermediul meditaţiei, vă poate conecta la realitatea autentică şi la ceea ce simţiţi şi credeţi cu adevărat. Această cunoaştere vă va călăuzi alegerile, astfel încât acestea să reflecte cine sunteţi voi şi ce vă doriţi cu adevărat.    

Diversele stări de conştientizare se manifestă prin unde cerebrale de tipuri diferite. În cuvinte foarte simple, undele beta sunt specifice stării de veghe obişnuite iar pe măsură ce mintea se linişteşte, undele cerebrale se transformă în unde alfa, theta şi delta. Starea alfa favorizează creativitatea şi imaginaţia, starea theta favorizează meditaţia profundă şi intuiţia, şi, cu toate că starea delta este specifică mai ales somnului, în procesul de meditaţie ea poate duce la detaşarea conştiinţei. Călugării tibetani se servesc de undele cerebrale delta ca de un portal de excepţie deschis spre inteligenţa divină.

O excelentă perfomanţă în tehnica meditaţiei o constituie stăpânirea artei deplasării energiei. Dacă starea voastră de meditaţie nu este atât de profundă pe cât v-aţi dori, aveţi la dispoziţie numeroase instrumente care vă pot ajuta să ajungeţi într-o stare diferită. Muzica special concepută pentru meditaţie sau tehnologia hemi-sync[1] se pot dovedi utile. Tehnologia hemi-sync sincronizează emisferele stângă şi dreaptă ale creierului şi modifică ritmul undelor cerebrale. A fost concepută de Institutul Monroe din Virginia şi poate fi obţinută de pe site-ul acestuia (www.Monroeinstitute.org).

Vizualizarea

Vizualizarea este tehnica de a construi imagini cu ochii minţii. Ea se serveşte de starea de meditaţie în care se află mintea, pentru a spori concentrarea şi capacitatea de fixare a unor intenţii precise. Unii ar putea considera că vizualizarea este un simplu proces de imaginare, însă trupul vostru reacţionează la fiecare gând pe care-l gândiţi. Dacă vă gândiţi la ceva înfricoşător, energia voastră adoptă unul din tiparele de supravieţuire, muşchii vi se încordează şi mediatorii chimici vă inundă organismul pentru a-l pregăti de luptă sau de fugă. Aceasta este o reacţie cât se poate de concretă. Pe de altă parte, dacă vă gândiţi la o persoană iubită, centrii voştri energetici se deschid, chipul vi se luminează, corpul vi se relaxează, iar energia se configurează în tiparele corespunzătoare exaltării. Oriunde s-ar duce mintea, energia o urmează iar fiziologia corpului vostru reacţionează în mod corespunzător. Iată de ce vizualizarea este folosită de oameni de succes din toate domeniile, de la atleţi până la preşedinţi de companii şi oameni de ştiinţă, pentru a-şi creşte creativitatea şi performanţele.     

            Deplasarea energiei cu ochii minţii mobilizează energia din corpul şi aura voastră şi permite interacţiunea cu energia universală. Vizualizarea creează un flux de energie din centrul de putere din momentul prezent, într-un moment din viitor pe care-l alegem. Cât de constrângător este viitorul pe care-l vizualizaţi? Cât de motivat este momentul prezent din care va miji viitorul vostru?

Cele treisprezece meditaţii pe care urmează să vi le însuşiţi, se bazează pe vizualizare pentru activarea fluxurilor de energie. Meditaţia linişteşte mintea iar vizualizarea dinamizează fluxul de energie. Corpul vă oferă feedback-ul necesar pentru a şti dacă deplasaţi energia cu succes, sau nu. Ceea ce simţiţi, intuiţi şi experimentaţi, devin punctele voastre de reper în această călătorie.


[1] Hemi-Sync® – prescurtarea folosită pentru Hemispheric Syncronization, sincronizarea emisferelor cerebrale – este o tehnologie de ghidare audio atestată clinic, care are la bază mai mult de 50 de ani de cercetări ştiinţifice. Acest proces de neurotehnologie, dezvoltat şi brevetat de Bob Monroe, foloseşte combinaţii specifice de tonuri audio, care induc sincronizarea undelor cerebrale la nivelul întregului creier, rezultând o stare de unitate totală a creierului în care cele două emisfere lucrează împreună în armonie şi sincronie. (n. tr.) sursa

Fragment din https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/calea-energiei-synthia-andrews-the-path-of-energy

Featured Image by Pete Linforth from Pixabay 

Activarea energiei #CaleaEnergiei

Meditaţia, vizualizarea, atenţia şi disciplina: cheile de acces la conştiinţă

          Exerciţiile de meditaţie din această carte activează tipare ale fluxului de energie din corp care stimulează apariţia unor stări specifice de conştiinţă. Energia este dinamică şi interactivă. Aceasta se deplasează prin corp urmând trasee precise (meridiane energetice), este colectată şi transformată în anumiţi centri care pot fi identificaţi (chakre) şi radiază în exterior prin câmpul energetic (aura). Energia, ca vibraţie, străbate toate aceste structuri, creând un mozaic de modele geometrice în permanentă schimbare. Fiecare astfel de model reprezintă o reacţie particulară la un anumit eveniment şi este influenţat de gândurile, sentimentele, atitudinile şi convingerile voastre. Modul în care vă gestionaţi fluxul energiei reflectă calitatea fiinţei voastre, iar calitatea fiinţei voastre atrage spre voi viaţa pe care o trăiţi. Activarea acestor fluxuri de energie vă poate schimba viaţa.

Activarea energiei

Corp-mintea este vehiculul de care dispuneţi pentru a explora oceanul de forţă vitală în interiorul căruia trăim, iar acest vehicul este perfect echipat pentru o astfel de călătorie. Configuraţia fluxului de energie interioară vă determină nivelul de conştientizare, pe când gândurile, atitudinile, emoţiile şi atenţia influenţează configuraţia energiei voastre. Utilizarea activatorilor de energie are efect asupra a două abilităţi importante: activatorii de energie amplifică senzitivitatea energetică şi sporesc capacitatea de interacţiune conştientă la acest nivel.     

Imaginaţi-vă canalele energetice ca pe nişte magistrale cu bretele de ieşire şi căi de acces secundare. Pentru a ajunge într-un loc anume, aveţi mai multe variante de trasee. Energia voastră urmează căi diferite, ca reacţie la stimuli diferiţi. Gândiţi-vă, de exemplu, cum s-ar putea deplasa energia la apariţia unui eveniment nefericit. S-ar putea mobiliza de-a lungul meridianelor rinichilor şi vezicii urinare, pentru a vă asigura un plus de energie fizică. În acelaşi timp, imaginaţi-vă un val de energie pătrunzând în chakra bazală (a rădăcinii) – care vă activează instinctul de supravieţuire – şi inundarea cu energie a chakrei celui de-al treilea ochi – care vă activează percepţia spirituală. Aura voastră ar putea emite un scut de energie protectoare. În toate aceste structuri va fi trimisă cât mai multă forţă vitală, creând astfel o configuraţie a fluxului de energie care să vă asigure supravieţuirea. Dacă aţi putea obţine un instantaneu al energiei voastre din acest moment, aţi observa un tipar de activare foarte clar conturat.          

Acum, haideţi să vedem cum ar putea răspunde energia voastră la un eveniment diferit. Gândiţi-vă că participaţi la o ceremonie importantă, să spunem că vă căsătoriţi. În această situaţie, energia voastră s-ar putea mobiliza de-a lungul meridianului inimii atunci când vă accesaţi sufletul. S-ar activa chakra a doua, cea a energiei sexuale creative şi a pasiunii, precum şi chakra inimii şi chakra coroanei[1]. Aura voastră ar radia, în învelişurile ei exterioare, pe frecvenţa superioară a energiei iubirii. Un instantaneu al acestui tipar energetic ar dezvălui un nivel de activare cu totul diferit de cel din exemplul precedent şi ar corespunde unui nivel de conştienţă cu totul diferit.        

Dacă sunteţi asemenea majorităţii oamenilor, atunci nici voi nu vă daţi seama de deplasarea energiei şi de tiparul pe care-l îmbracă aceasta la un anumit moment dat. Cu toate acestea, energia se deplasează în permanenţă şi, pentru că reacţionează la obiectul vostru de interes emoţional şi mental de moment, tinde să parcurgă acelaşi tipar în mod repetat, asemenea gândurilor voastre. Tot aşa cum gândirea şi aşteptările voastre ajung să se fixeze în anumite tipare, la fel se întâmplă şi cu energia corespunzătoare lor. Cu cât fluxul energiei utilizează mai mult o anumită cale, cu atât aceasta are o probabilitate mai mare de a fi parcursă şi în viitor.

Din moment ce energia este creatoarea realităţii, utilizarea în mod repetat a aceluiaşi tipar are ca efect obţinerea aceluiaşi rezultat în viaţa voastră. Numeroşi oameni, de exemplu, rămân fixaţi pe ideea/tiparul de supravieţuire, chiar şi atunci când nu există nicio ameninţare. Percepând orice situaţie de viaţă ca pe o posibilă ameninţare, energia se aşează în aceeaşi configuraţie şi astfel sunt atrase, de fiecare dată, aceleaşi condiţii de viaţă. Fixarea într-un singur tipar vă poate face să pierdeţi numeroase alte posibilităţi. Exerciţiile de meditaţie din această carte vă ajută să ieşiţi din tiparele stereotipe, reactive şi să accedeţi la nivelurile superioare.


[1] Sahasrara sau „lotusul cu o mie de petale”. (n. tr.)

Fragment din volumul Calea Energiei, Synthia Andrews, N.D.

Featured Image by Ben Johnson from Pixabay