Semne – un album de Florina Marin

Semne este o carte-album, un volum în care poemele şi picturile Florinei Marin se acompaniază cu delicateţe.  

Pictor, psiholog şi astrolog, Florina Marin imprimă semnelor sale trăsături fundamentale ale experienţei  umane –  timpul şi trăirea împletindu-se în parcursul căutării acelui sens al luminii, al conştiinţei ce înregistrează frumuseţile pline ale clipelor.

O aproape retrospectivă a creaţiei sale, volumul-album adună lucrări din diferite etape ale creaţiei plastice, precum şi poemele născute din culorile trăirilor pictoriţei. Instantanee ale vieţii sunt săpate cu delicateţe prin cuvinte, forme şi culoare în cele două albume ce se împletesc în acest volum: “Scrisori rătăcite”, albumul de poezii şi “Semnele timpului”, albumul de picturi şi desene.

Imagini transpuse în versuri, gânduri transpuse în forme şi culori, poemele şi picturile Florinei Marin sculptează o filosofie a sensului, a căutării acelor semne ce ne marchează existenţa. “Scrisori rătăcite”, albumul de poezii şi ritmuri ce acompaniază picturile şi desenele din “Semnele timpului”, albumul de tablouri,  se întrepătrund armonios, uneori chiar contrapunctic, în pânza unei căutări perpetue a frumosului. O căutare a vieţii şi a întâmplărilor sale, a sensurilor unor trăiri de dinaintea gândului, o expunere a intimităţii acestor experienţe observate de sensibila privire pe care artistul, psihologul şi astrologul Florina Marin ne invită să o descoperim.

Motto-ul volumului deschide această perspectivă a curgerii vieţii, reamintindu-ne că oricât de multe trăiri ar părea că opresc timpul într-un loc al intersectării,  panta rhei – totul curge fără întrerupere, împreună cuvântul şi culoarea, sub astrele şi ele lin curgătoare. 

Motto:

Sunt locuri unde apele ajung şi se despart,

sunt locuri unde apele ajung şi se adună

spre a curge mai departe împreună…

Curgem odată cu paginile albumului descoperind poemul Apele mele. Iată-l în lectura autoarei:

Elemente fundamentale ale vieţii, aerul, focul, apa, pământul şi acel eter în care “risipite-au rămas” toate cele ce nu se adună, sclipesc în lumina ploii ori a lacrimilor omului aflat mereu în căutarea iubirii neîngrădite de timp.

O minune pe zi

o minune azi

o minune mâine

Cel darnic îşi risipeşte iubirea

întocmai omului ce nu păstrează nimic pentru sine

ţi-e frică să nu pierzi clipa

minunile mici se înşiră mărgele la gâtul tău

n-ai cum să fii singur

uite ce sclipiri au…

şi cine mai vrea să fie credincios în ziua de azi

când apele mătură totul în calea lor

sau când lacrima ploii se lasă aşteptată?

atâta doar că

Dumnezeu se scrie cu literă mare

de câte ori scoatem la lumină

neputinţa de a nu putea

şi gândul înţeles înainte de-a fi rostit

Semne lasă cu siguranţă în inima cititorului acest volum. O suavă melancolie, o reamintire a dorului de frumuseţe, de o deplinătate aflată dincolo de lume. În această oază a frumuseţii ne invită Florina Marin.

Cu toate că în Biografia inclusă în volum, nu vom găsi cuvântul “poetă”, eu vă invit să o citiţi, să o descoperiţi în această împreunare a semnelor sale poetice care încântă spiritul.

https://www.edituracarteadaath.ro/semne-florina-marin

Format 205×240

88 de pagini

„La capătul șoaptelor”, Mihai Cotea

O recenzie semnata de doamna Cristina Olteanu, postata in minunatul blog Imaginary Coffee, un blog in care am citit multe autentice recenzii de carte. Va multumesc!
„Previzibilul este scos din discuție. Nu știi până în ultimul moment încotro se îndreaptă ficțiunea, iar suspansul creat de ineditul situației te face să arzi de nerăbdare. Personajele trăiesc biografii multiple, gravitând în jurul traumelor personale, din care încearcă se evadeze apelând fie la morală, fie la adevăr…. fie la renunțare.

Este o carte senzațională, o piesă de teatru în așteptare. Recomand!”

Imaginary Coffee

La capătul drumurilor mereu se află o șansă. O persoană de iubit, o datorie de plătit, o karmă, un alt drum de parcurs, tăcerea de după marele tumult sau o lecție. Un sâmbure de nou. (p. 76)

(https://mico89.wordpress.com/about/)

20200731_085149-1-1Am descoperit acest nou, în toată originalitatea lui, în romanul La capătul șoaptelor”, Mihai Cotea, Editura Cartea Daath, 2020. 

Subiectul este cât se poate de bizar, iar stilul în care autorul a ales să-l prezinte este absolut fabulos. Daniel, un bărbat rămas infirm în urma unui accident, tocmai se trezise din comă, după ce fusese supus unei operații de transplant de corp. Era atent îngrijit de soția sa, Elena, și de cele două surori gemene angajate, Irina și Mălina.

Straniu e și modul în care atât noi, cât și Daniel aflăm detaliile fiecărei situații la care participă acesta. Un “observator” nevăzut îi descrie, printr-o adresare directă,  fiecare reacție…

Vezi articolul original 759 de cuvinte mai mult

Visul #lacapatulsoaptelor

Tentația de afundare și de amestec cu tot acel alb al tavanului îți dădu un sentiment de amețeală. Pentru o clipă te-ai prins cu o mână de capătul canapelei, de parcă pământul din jur ar fi luat-o la vale și-ai fi vrut să împiedici o cădere. Senzația fusese vremelnică.

— Să vă zic de căderea aia… Stați puțin! Ce legătură au instinctele cu creierul? Le-am dat și pe alea peste cap? Eu despre asta încerc să vă zic. Dacă nici la nivel de instinct nu mai sunt eu, atunci…

— Instinctele se filtrează prin creier. Creierul e centrul de comandă. N-ai cum să le dai peste cap, e poveste lungă… Zi-mi de cădere, te îndemnă, calm, doctorul. Sper că nu e vorba de același vis pe care l-ai avut mai demult și pe care încă nu l-ai decriptat. Te mai chinuie?

— E tot despre un vis, dar nu e Acel Vis. Oricum, trăiesc o senzație complet stranie legată de Acel Vis. Zilele trecute am discutat cu mai multe persoane despre visul ăsta de care vreau să vă spun. Cam cu toată lumea care apare-n el, și știți ce mi se pare ciudat? O parte din ceea ce-am visat pare să se fi întâmplat în realitate, în același timp în care visam, iar o parte pare să fie o fantezie. Și nici acum nu sunt complet sigur de tot ce mi se întâmplă. Ce e cu jumătățile astea? ai întrebat dezolat.

— Discuția aceasta e reală, bâigui doctorul.

— În orice caz, fantezia nu e confirmată încă, deci rămâne la acest stadiu. Poate că totul s-a întâmplat, de fapt, dar eu sunt omul care caută confirmări, ca Toma Necredinciosul. Nu mă satur cu o posibilitate. Am aflat atâtea în ultimul timp…

Doctorul Spiridon stătea pierdut în transă, aprofundându-ți cuvintele ca pe droguri. Fața sa bărboasă părea și mai trasă ca de obicei. Dintr-o mișcare, prinse carnețelul în care-și nota mereu informațiile cheie legate de cazurile sale, scoase un pix ținut, inginerește, la buzunarul de la pieptul cămășii în carouri de maron, și-ncepu să noteze.

Doctorul Spiridon ținea mult la uniforme și la curățenie. Paradigma din care-i trata el pe ceilalți era cea a ordinii complete, «Die Ordnung», dovadă că pacienții săi stăteau întinși pe canapea abia după ce se descălțau în prealabil, iar el avea așezate toate cele trebuincioase ședinței pe măsuța de lângă canapea.

Mock-up Coperta - 2 - SMALL

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/proza/la-capatul-soaptelor