Acceptând, ne putem bucura de experienţa armoniei. Ne simţim ca şi cum evenimentele curg de la sine, ne simţim în siguranţă. Putem să-i ajutăm pe alţii fără a trăi acel sentiment de sacrificiu de sine. Odată cu acceptarea apare acest sentiment: „Sunt în regulă. Tu eşti în regulă. Este în regulă.“

În starea de acceptare apare sentimentul că nimic nu trebuie să se schimbe, nimic nu trebuie schimbat. Totul este perfect şi frumos exact aşa cum este. Ne putem bucura de lume. Apare şi compasiunea pentru alţii şi pentru tot ceea ce are viaţă.

În această stare suntem în mod automat de ajutor pentru alţii, fără de a se mai ivi sentimentul sacrificiului de sine. Datorită siguranţei interioare şi a sentimentului de abundenţă, apar şi generozitatea şi uşurinţa de a dărui fără de aşteptări, fără de a aştepta ceva în schimb, fără remarci de genul: „Uite ce fac eu pentru tine!“ Când suntem în starea de acceptare, ne iubim prietenii în loc să fim critici la adresa lor şi suntem dispuşi să-i iubim indiferent de limitările lor, pe care suntem de asemenea dispuşi să le trecem cu vederea. Din acest spaţiu al acceptării vedem oamenii ca făcând tot ceea ce pot mai bine cu ceea ce au la momentul acela. Vedem că întreaga viaţă evoluează către  perfecţiunea sa, iar noi suntem sincronizaţi cu legile universului şi ale conştiinţei.

În această stare începem să înţelegem cu adevărat iubirea.

Fragmente din Capitolul 11- Acceptarea

Letting Go-Calea renunţării – David R. Hawkins

Featured Image by Sarah Richter from Pixabay