Sursa sufletelor #calatoriasufletelor

Fragment 1, din Cap. 11, Sufletul aflat la un nivel avansat de dezvoltare

Călătoria sufletelor, Michael Newton, Ph.D.

 Dr. N: Thece, aş vrea să închei şedinţa punându-ţi alte câteva întrebări referitoare la sursă. Eşti de multă vreme un suflet, aşadar cum te raportezi tu însăţi la unicitatea creaţiei despre care îmi vorbeai mai devreme?

S: (pauză lungă) Prin senzaţii de mişcare. La început există o migraţie exterioară a energiei sufletului, dinspre sursă. După aceea, vieţile noastre se petrec mişcându-ne spre interior… spre coeziune şi unitate.

Dr. N: Felul în care descrii acest proces mă face să mă gândesc la un organism viu ce se extinde şi se contractă.

S:…există o descărcare explozivă…. apoi o revenire… da, sursa pulsează.

Dr. N: Şi tu te îndrepţi spre centrul acestei surse de energie?

S: Nu există, de fapt, nici un centru. Sursa e peste tot în jurul nostru, ca şi cum am fi… înăuntrul unei inimi care bate.

Dr. N: Dar ai spus că, pe măsură ce sufletul tău avansează în cunoaştere, te reîntorci spre un punct originar.

S: Da, atunci când am fost împins afară eram copil. Acum, când adolescenţa mea se sfârşeşte, sunt atras înapoi…

Dr. N: Înapoi unde?

S: Spre interiorul sursei.

Dr. N: Cum poţi descrie momentul când ai conştientizat pentru prima dată identitatea ta ca suflet, după ce ai fost împinsă afară din acest halou?

S: A fi… este acelaşi lucru cu a privi cum se deschide prima floare a primăverii… şi această floare eşti tu. Şi, pe măsură ce floarea se deschide mai mult, devii conştient şi de alte flori şi… că există… o bucurie nemărginită.

Dr. N: Dacă această sursă energetică explozivă şi multicoloră se prăbuşeşte în ea însăşi, vor muri, în cele din urmă toate florile?

S: Nimic nu se prăbuşeşte… sursa este eternă. Noi nu vom muri niciodată ca suflete – ştim asta cumva. Fuzionând cu ea, înţelepciunea noastră mai mare face ca şi sursa să fie mai puternică.

Dr. N: Acesta este motivul pentru care sursa doreşte să facă acest exerciţiu?

S: Da, să ne dea viaţă, astfel încât noi să putem ajunge la perfecţiune.

Dr. N: De ce ar avea nevoie o sursă, care este în aparenţă deja perfectă să creeze o inteligenţă ce nu este încă perfectă?

S: Pentru a ajuta creatorul să creeze. În acest fel, prin autotransformare şi înălţare la nivelurile superioare de realizare, noi adăugăm ceva la construcţia vieţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.