Iulie. Ultimele exemplare. Volum nou. Şi alte veşti. #reduceri

Dacă unele dintre reducerile lunii iunie se vor păstra şi în luna iulie, cum este Letting Go – Calea renunţării, Universul holografic, Ce naiba ştim noi, de fapt?!, precum şi reducerile pentru colecţia de autor “David R.Hawkins” şi “Rupert Spira”, alte titluri vor beneficia de un preţ cu până la 30% reducere luna următoare.

La capătul şoaptelor a avut lansarea în iulie 2020, deci se cuvine să fie prima. Nu aţi prea avut încredere să investiţi în acest roman, care chiar este bun din multe puncte de vedere. Cine l-a cumpărat şi l-a citit, nu a regretat. Poate pentru că nu plătim oameni care să scrie despre, poate pentru că… standardele sunt “diferite”.

NOI în secolul XXI, volumul 3, precum şi ultimele exemplare din volumul 2 vor fi şi acestea prezente pe panoul reducerilor din iulie.

Tot din seria “ultimele exemplare”: Închipuie-ţi toţi oamenii sau Imagine All the People, Gândesc, deci nu exist, Nici zen, nici psihanaliză – cartea (care trebuie) închisă, Ştiinţa minţii.

Pe lângă acestea, vor mai fi şi alte cărţi, probabil dintre cele ale doctorului Hawkins, care vor avea reducere de 30%.

În plus, noua lună a cadourilor la Editura Cartea Daath a fost decretată: IULIE! 🙂

La fiecare comandă, Editura oferă şi o carte cadou (la alegerea şi inspiraţia Editurii, indiferent de modalitatea de transport şi plată aleasă, deşi… plata cu cardul este mult mai ieftină în comparaţie cu plata cu ramburs!).

Dacă cadourile supriză s-au „întâmplat” de multe ori, oferind anumitor cumpărători, pe lângă comanda înregistrată, şi o carte cadou, iată că acum este “ordonanţă de urgenţă”!  😊 (E la modă!) Şi dacă ce se petrece acum în Ucraina s-ar fi putut petrece în România, înseamnă că Dumnezeu ne-a mai oferit o şansă: să ne trezim, să cunoaştem adevărul, să-l trăim, să manifestăm bunătatea, acceptarea, iubirea şi înţelepciunea în fiecare clipă, nu doar din când în când.

Volum nou!

Până în toamnă sperăm să reuşim a tipări un nou titlu care va mări Colecţia de autor “David R.Hawkins” de la 8, la 9 volume. Subiectul principal: Harta Conştiinţei. Cu explicaţii şi (aproximativ) pe înţelesul tuturor, volumul va fi anunţat cu o lună înaintea apariţiei sale, timp suficient pentru precomenzi.

Să sperăm că putem discerne adevărul de absenţa lui. Din ce în ce mai mulţi!

Să sperăm că vom fi Oameni!

Să Zâmbim şi să Iubim!

În plină vară, lectura e mai uşoară! 🙂 1 COMANDĂ + 1 CARTE CADOU 😉

Vară frumoasă, vă doreşte,

Daniela Marin