Grupuri de suflete #calatoriasufletelor

Dorinţa de a-şi exprima identitatea de sine este un important factor motivant pentru sufletele ce aleg să se încarneze pe Pământ pentru a învăţa anumite lecţii practice. Uneori, sufletele aflate la niveluri inferioare de dezvoltare încearcă un discomfort ca urmare a faptului că există o discrepanţă între percepţia de sine în stare liberă, discarnată şi cea într-un trup uman. Ele pot deveni confuze cu privire la cine anume sunt în viaţă.

Neajunsurile şi conflictele noastre morale sunt considerate greşeli în lumea spiritelor mai mult decât pe Pământ. Am văzut cum sunt disecate şi analizate în grupurile spirituale nuanţele unei decizii. Membrii grupului au lucrat împreună de-a lungul atâtor ani Pământeni, încât entităţile devin răspunzătoare atât una faţă de cealaltă, cât şi faţă de grup ca întreg. Acest aspect stimulează un sentiment de apartenenţă la un anume grup în toate grupurile spirituale şi poate da aparenţa existenţei unor bariere mentale între grupuri, mai ales în cazul celor compuse din suflete începătoare. Totuşi, dacă în formă umană fiecare dintre noi are de-a face cu respingerea şi cu singurătatea, în lumea spiritelor identitatea individuală a eului nostru este înălţată constant de socializarea şi căldura din grupurile de suflete.

Structura socială a grupurilor de suflete nu e identică aceleia existente în grupurile umane. Deşi există unele dovezi ale prieteniei, nu aud despre clici, staruri sau suflete izolate în cadrul grupului. Mi s-a spus că sufletele petrec un timp în linişte şi reflexie, chiar dacă sunt legate de un grup. Sufletele sunt entităţi intime în cadrul relaţiilor de familie pe Pământ şi angajate în viaţa de comunitate a grupului din care fac parte în  lumea spiritelor. Si sufletele învaţă mult din singurătate.

Sufletele din toate nivelurile de dezvoltare se angajează şi în altă activitate importantă atunci când sunt singure. Ele trebuie să-şi petreacă timpul concentrându-se mental pentru a-i ajuta pe cei de pe Pământ (sau din alte lumi fizice) pe care i-au cunoscut şi iubit. Din câte am înţeles, aceste entităţi se duc într-un loc pe care unii îl numesc locul proiecţiilor. În acea zonă intră într-un „câmp interdimensional de energie plutitoare albastră-argintie“ şi se proiectează asupra spaţiului geografic ales. Mi s-a spus că acesta este un exerciţiu mental de a „păstra şi elibera energie vibraţională pozitivă pentru a crea un teritoriu.“

Acest lucru înseamnă că sufletele călătoresc pe undele gândurilor lor spre anumiţi oameni, anumite clădiri sau zone ale Pământului în încercarea de a oferi alinare sau de a efectua anumite schimbări.

Fragment din Cap.9, Sufletul începător – Călătoria sufletelor, studii de caz asupra vieţii dintre vieţi Michael Newton, Ph.D.

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/calatoria-sufletelor-nou