Un curs în miracole ne învaţă un adevăr evident: „Amintirea lui Dumnezeu se manifestă într-o minte liniştită.” Altfel spus, legătura cu Dumnezeu sau cu eurile noastre spirituale se realizează în solitudine, în lipsa ataşamentului faţă de aglomerata şi neîntrerupta manifestare a lumii fizice. În eseul intitulat „Solitudinea în tradiţiile religioase”, reverendul Clair McPherson defineşte solitudinea ca „practica deliberată şi intenţionată de a sta singur”.

Rădăcina cuvântului autism o constituie grecescul „autos” sau „pentru sine însuşi”. Asta presupune o stare de solitudine în care individul se retrage în sine – asemănătoare spiralei concentrice a melcului cu cochilie sau a nautilului – devenind interiorizat, solitar în gândire şi faptă. Ca o curiozitate, definirea cuvintelor mănăstire şi monah izvorăşte din acelaşi cuvânt grecesc, care înseamnă „în singurătate” sau „de unul singur”. Ceva mai înainte am sugerat că, în ceea ce priveşte autismul, s-ar putea face o analogie între persoanele cu autism care trăiesc în tăcere şi persoanele care fac legământul tăcerii în vederea comuniunii şi a purificării spirituale.

Reverendul McPherson afirmă că solitudinea este o cerinţă necesară pentru acest gen de iluminare. Într-adevăr, la amerindieni, Căutarea Marii Viziuni este, prin tradiţie, o aventură individuală, un rit de trecere efectuat în scopul evoluării spirituale. În absenţa vorbirii, începe să se manifeste un nou vocabular: unul al gândurilor şi al presupunerilor, al ipotezelor, al imaginilor şi simbolurilor.

Acest gen de solitudine ar fi ideal dacă toată lumea ar încerca să îl obţină – atunci am relaţiona de la egal la egal. Trăirea într-o tăcere autistă, însă, nu este un act premeditat, aşa cum ar sugera-o definiţia: „practica deliberată şi intenţionată de a sta singur”.

Pentru multe persoane autiste care trăiesc în mutism, sentimentul de a poseda o personalitate autentică pare un deziderat de neatins. Barb Rentenbach, o scriitoare cu autism, şi-a descris personalitatea ca un gheţar pustiu unde până şi autiştii refuză să ierneze. Prin descoperirea unei alternative la exprimarea prin vorbire, Barb s-a văzut eliberată – compromisul la care tocmai m-am referit – de „un moratoriu interminabil şi de o durere usturătoare dată de lipsa de speranţă, prejudicii, mânie, probleme incontrolabile de comportament, frică şi o profundă singurătate.” Tot ea recunoaşte: „Cuvintele mi-au făcut cunoscut ţelul şi au îmblânzit cumplitul haos. Da, este ca şi când ai trăi într-un haos, eu l-am numit chiar iad.”

Aceste două extreme pun în mişcare un paradox circular dificil de imaginat. Pe de o parte, persoanele neurotipice aflate în căutarea realizării spirituale doresc să adopte o solitudine yoghină pentru a se bucura de binefacerile ei spirituale, însă, pentru a fi asimilaţi în lumea neurotipicilor, persoanele cu autism trebuie să iasă dintr-o tăcere asemănătoare – cea pe care Barb Rentenbach o numeşte iad – pe care neurotipicii avansaţi ca nivel de spiritualitate se străduiesc să o obţină!

Oare nu avem aici, în acest continuum, un compromis neurotipic dat de modul în care ne aşteptăm ca persoanele cu autism să se alăture lumii „reale” (în loc să se retragă în cămăruţele concentrice ale nautilului)? Sugestiile lui Barb – o contopire în pace a sufletelor omeneşti – aduc lămuriri pentru oricine este dornic să înţeleagă modul de viaţă al celor care adastă în tăcerea nomadă a gheţarului autist:

„Noi nu încercăm să ne ascundem. Voi vă folosiţi, în căutare, simţurile limitate şi de aceea umanitatea noastră apare ca fiind disimulată. Staţi nemişcaţi. Fiţi tăcuţi. Fiţi pur şi simplu. De pe gheţar, noi vă remarcăm prezenţa. Observăm tot ce ţine de voi. Exprimarea verbală este obstacolul din calea prieteniei dintre noi – nu luciditatea sau inteligenţa. Noi nu vorbim limba voastră, dar voi puteţi vorbi pe limba noastră. Staţi nemişcaţi. Fiţi tăcuţi. Fiţi pur şi simplu. Iar acum, fiţi cu noi. Limbajul nostru tăcut şi invizibil este uşor de deprins. Simţiţi asta? Bine aţi venit! Prietenia noastră tocmai a început.”

Fragment din Esenţa autismului, Willian Stillman