Iubire, Pace, Armonie – Calea Omului în secolul XXI

Structura acestui seminar ţine cont de însăşi structura corpului uman. Adaptarea corpului, funcţie naturală şi absolut necesară supravieţuirii, presupune nu doar transformări, dar şi timpul necesar procesării informaţiilor astfel încât să pornească acele schimbări necesare.

Chiar şi celui mai performant procesor îi este necesară o fracţiune de secundă pentru a procesa informaţiile şi a elabora un răspuns. Creierul uman este cel mai performant computer, în potenţial. Milioanele de programe (reţele neuronale) create după momentul naşterii îngreunează şi încetinesc funcţionarea procesorului, îi creează reacţii de răspuns conform datelor asimilate, înregistrate şi repetate.

Odată cu avansarea în vârstă, mintea, ca produs social, devine din ce în ce mai stăpână, ignorând inteligenţa naturală a întregului corp înspre care nici nu-şi mai îndreaptă atenţia. Însă, Natura nu minte. Ne arată adevărul. Dacă ne dorim a-l vedea.

Vineri, 18 martie, între orele 19:00 şi 21:00Introducere în conţinutul seminarului, o pregătire necesară în special minţii. Ştim atât de multe, cunoaştem atât de puţin. A descoperi, a înţelege, a cunoaşte este diferit de a învăţa şi a şti. Experienţa şi experientizarea, conştientizarea deplină a unei experienţe sunt primele procese de descoperit. Aflăm că meditaţia este un proces natural, din păcate uitat, ieşit din obişnuinţa corpului.

Primele exerciţii cuprinse în secţiunea dedicată meditaţiei sunt exerciţiile de respiraţie. Foarte simple, aceste exerciţii pot fi aplicate de oricine, chiar şi de copii, având rezultatul imediat şi confirmat al liniştirii, al accesării unei stări de echilibru şi calm. Inspirăm pe nas, expirăm pe gură, trei asemenea respiraţii ample, au un efect imediat. Atunci când adăugăm şi o intenţie, o comandă adresată creierului, care este un minunat executant, constatăm că întregul sistem îşi modifică starea, că atenţia şi conştienţa noastră se modifică. Putem constata nivelul stresului în care existam, al tensiunilor musculare de care nu eram conştienţi, observăm puterea cuvântului şi a intenţiei asupra propriului creier, propriului organism.

Intenţia de a inspira Iubire şi a expira tensiunile care obturează iubirea este urmată de intenţia de inspira Pace şi a expira tot ceea ce înseamnă absenţa păcii, pentru ca, în final, să inspirăm Armonie şi să constatăm că eliminăm orice conflict, orice stare de dizarmonie.

Între o persoană care a trecut prin procesul de activare şi aliniere a chakrelor şi o alta care aplică aceleaşi exerciţii de respiraţie se remarcă diferenţe pornind de la durata necesară atingerii stării de calm, pace, armonie, până la dobândirea clarităţii, a capacităţii de a discerne adevărul, acestea fiind cele mai importante borne pe calea evoluţiei spirituale.  

A doua zi, sâmbătă, 19 martie, intrăm în esenţa acestui seminar, respectiv accesarea înţelepciunii omului natural.

Fiecare poate vedea în sine atât cât îi permite nivelul conştiinţei şi nu al intelectului. În actualele condiţii contextuale, în miezul celor mai mari crize se află şi cel mai mare potenţial pentru a ne transforma limitările. Acestea sunt trambulinele ce ne pot înălţa până la marginea prăpastiei în care ne-am prăbuşit cândva.

Cunoaşterea şi recunoaşterea super inteligentului nostru corp, a structurii sale energetice, modului în care funcţionarea sa optimă va fi mai puţin influenţată de frecvenţele anumitor gânduri şi sentimente, evenimente, stări pe care ni le dorim (uneori în secret, neconştientizând plăcerea pe care o extragem din menţinerea statutului de victimă), precum şi alte informaţii de folos vor fi înfăţişate în această zi.

Momentul cel mai important: procesul de activare şi armonizare a chakrelor.

Duminică, 20 martie, continuăm să înţelegem reala introspecţie, să înţelegem semnificaţia şi sensul redobândirii capacităţii de a cunoaşte adevărul, de a trăi în adevăr, iubire şi pace. Înţelegerea propriei experienţe, desluşirea propriei paradigme, asumarea responsabilităţii pentru tot ceea ce suntem şi facem deschid drumul spre eliberarea din câmpurile de frecvenţe joase menite a menţine conflictul, suferinţa, falsitatea. Ne propulsează către reconectarea sau revenirea la unitatea cu Sinele. Trăită chiar şi pentru o clipă, această unitate-integralitate-deplinătate deschide calea către iluminare. Dacă mergem până la capătul acestui drum sau ne oprim înainte, depinde de fiecare individ, de Planul cel mai Înalt.

Cuvintele sunt cuvinte. Trăirile depline, insight-urile sau chiar revelaţiile sunt darurile cele mai de preţ pe drumul întoarcerii către Sine.

Vă aştept cu drag,

Daniela Marin

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/calea-omului-in-secolul-xxi-webinar/calea-omului-in-secolul-xxi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.