Haideţi să luăm pe rând câteva tipuri de mândrie cu care am fost programaţi şi să vedem cum rezistă acestea analizei la care le vom supune. Mândria faţă de familia din care provenim, ţara în care ne-am născut şi realizările noastre personale sunt exemplele tipice care ne vin în minte. Să fie într-adevăr mândria una dintre cele mai nobile emoţii omeneşti? Însuşi faptul că se caracterizează printr-o atitudine defensivă contrazice această afirmaţie. Când suntem mândri de bunurile pe care le posedăm sau de acţiunile anumitor organizaţii cu care ne identificăm, ne simţim obligaţi să le apărăm. Mândria manifestată de propriile idei şi convingeri duce la certuri nesfârşite, conflicte şi tot felul de nenorociri.

Iubirea, însă, este un sentiment superior mândriei. Dacă iubim tot ce am amintit anterior (familie, ţară, realizări) înseamnă că în mintea noastră nu se pune problema importanţei acestora. Nu mai trebuie să fim în defensivă. Când adevărata recunoaştere şi cunoaştere înlocuiesc simpla opinie, care este o parte componentă a mândriei, nu mai este loc de alte diferende.

Simpla iubire şi apreciere faţă de un lucru constituie o poziţie solidă care nu poate fi atacată. Mândria fiind o poziţie vulnerabilă, presupune întotdeauna că există pe undeva o nesiguranţă care trebuie îndepărtată, iar adversarul se concentrează rapid asupra acestei nesiguranţe. Când toate incertitudinile şi nesiguranţele au fost eliminate, opiniile şi mândria se fac nevăzute. În mândrie există o inferenţă subtilă a nevoii de a se scuza, ca şi când lucrul de care suntem mândri nu ar fi suficient de merituos în sine. Ceea ce este demn de iubirea şi respectul nostru nu are nevoie de vreun apologet. Mândria insinuează în mod subtil că mai este loc de discuţie şi că valoarea unui lucru este un subiect deschis dezbaterii.

Când iubim ceva cu adevărat, devenim una cu acel lucru pentru că îi putem percepe perfecţiunea interioară. „Defectele“ sunt, de fapt, parte componentă a perfecţiunii pentru că tot ce observăm în univers se află în plin proces de devenire. În acest proces, evoluţia perfectă este o parte a acestei desăvârşiri.

În această ordine de idei, bobocul pe jumătate înflorit nu este o floare imperfectă care trebuie protejată. Dimpotrivă, procesul de înflorire se desfăşoară cu maximă precizie, respectând legile universale. În mod asemănător, fiecare individ de pe această planetă înfloreşte, se dezvoltă, învaţă şi reflectă aceeaşi perfecţiune. Am putea spune că desfăşurarea procesului evolutiv are loc în perfectă concordanţă cu legile cosmice.

Aşa cum am mai spus, unul din dezavantajele situării pe poziţia mândriei îl constituie vulnerabilitatea acestei poziţii. Vulnerabilitatea invită la atac; de aceea observăm cum, în societate, oamenii orgolioşi atrag criticile altora iar vulnerabilitatea lor confirmă dictonul „Mândria merge înaintea pierii“.

În relatările biblice mândria era „călcâiul lui Ahile“ al lui Lucifer în ciuda poziţiei însemnate pe care acesta o atinsese.

Fragment din Capitolul 9 – Mândria

Letting Go-Calea renunţării, David R. Hawkins, M.D., Ph.D.