Descifrarea limbajului energiei #caleaenergiei

A fi atenţi la ceea ce vă comunică trupul şi a înţelege mesajele transmise de acesta sunt abilităţi pe care le cunoaşteţi, însă este posibil să le fi uitat.

Pentru conştientizarea energiei este necesar, în primul rând, să deveniţi conştienţi de informaţia pe care o primeşte corpul din energia din jur şi de modul în care interacţionaţi voi înşivă cu ea. Percepeţi permanent această energie, numai că fenomenul are loc sub pragul atenţiei conştiente. Intuiţiile, instinctele şi presimţirile se bazează pe informaţii energetice. Devenind mai conştienţi de acest proces, veţi reuşi să vă creaţi viaţa în mod deliberat.  

Corpul vă oferă informaţii despre energia pe care o sesizează prin senzaţii fizice, percepţii, dispoziţii afective, emoţii şi intuiţii. Toate aceste modalităţi pot fi activate simultan sau poate predomina orice combinaţie a lor. Tuturor ni s-a întâmplat ca, intrând într-o încăpere, să percepem „vibraţia” emisă de un anumit eveniment. De obicei, senzaţiile fizice constituie primul semnal al perceperii energiei subtile pe care-l primesc şi îl recunosc cei mai mulţi oameni. Corpul reacţionează, oferindu-vă astfel feedback despre toate tipurile de energie cu care intră în contact.

Senzaţiile fizice

Corpul traduce interacţiunile cu energia în experienţe senzoriale. Este posibil să simţiţi o gamă variată de senzaţii precum pişcături, vibraţii, senzaţii de cald sau de rece, excitare, pielea găinii, zburlirea părului, furnicături, dureri, arsuri, mişcarea aerului pe piele, greaţă, fluturi în stomac, senzaţie de cădere, accelerarea bătăilor inimii şi multe altele. Senzaţiile care apar în lipsa discernerii unei cauze fizice care să le fi provocat, merită să li se acorde atenţie, mai ales atunci când apar în combinaţie cu semnalele care vor fi enumerate în continuare.  

Modificări de percepţie

          Modul în care creierul procesează energia informaţiei, poate cauza modificări de percepţie. Puteţi avea impresia că urmăriţi o scenă din imediata apropiere, ca şi când v-aţi afla la distanţă de aceasta. Puteţi observa că un obiect aflat în câmpul de observaţie se măreşte în mod neaşteptat, iar restul imaginii se estompează în fundal. Sunetele din jur pot să se atenueze, lăsând locul perceperii sunetelor din afara spectrului audibil normal. Puteţi avea un simţ mai ascuţit al cunoaşterii, al concentrării sau al acuităţii  mentale. Adesea, oamenii trăiesc stări modificate de conştienţă atunci când au acces la informaţii extrasenzoriale precum viziunile, comunicări din astral, călăuziri ş.a. Puteţi vedea culori în jurul persoanelor sau al obiectelor sau puteţi vedea culori care se transmit de la o persoană la alta. De asemenea, aţi putea auzi sunete muzicale de o extraordinară claritate. Numeroase persoane susţin şi că percep străfulgerări de lumină, că observă ceva mişcându-se cu coada ochiului sau că văd contururi ale obiectelor sau scene ca prin ceaţă.

            În mod obişnuit, oamenii încep prin a experimenta senzaţiile fizice cu o intensitate mai mare, ceea ce-i face să fie mai vigilenţi la înţelepciunea propriului corp.  

Schimbări de dispoziţie

          Energia informaţiei poate stârni sentimente care, în aparenţă, nu au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în jur. Vă puteţi simţi deodată senini şi liniştiţi în faţa unei dificultăţi sau, dimpotrivă, anxioşi fără motiv. Vă puteţi simţi detaşaţi sau puteţi chiar intra într-o stare asemănătoare transei. Schimbările de dispoziţie care sunt însoţite de senzaţii fizice reprezintă, adeseori, modificări ale energiei.  

Presimţiri şi intuiţii

Vibraţia pe care o recepţionaţi de la o persoană sau într-un loc anume, se bazează pe procesarea interioară a energiei informaţiei. Particularitatea presimţirilor şi a intuiţiei constă în certitudinea internă că ele sunt valide, în lipsa oricărui aport al logicii. Apare o conştientizare bruscă şi imediată a adevărului, care nu poate fi redusă la tăcere. Presimţirile au adesea o componentă emoţională intensă care nu are legătură cu ceea ce se întâmplă în exterior. Puteţi simţi o atracţie sau o repulsie puternică faţă de o persoană sau loc, fără niciun motiv aparent. Puteţi avea sentimentul că recunoaşteţi pe cineva fără să-l mai fi văzut niciodată până atunci sau să aveţi impresia că aţi mai fost într-un loc deşi îl vedeţi pentru prima dată. Mintea vă spune un lucru, iar corpul – altceva.     

Aţi putea dori, de exemplu, să intraţi într-o afacere care vi se pare atractivă din toate punctele de vedere, dar să vă simţiţi agitaţi şi să ezitaţi să mergeţi mai departe. Poate fi un semnal al corpului, care vă îndeamnă să daţi mai multă atenţie detaliilor înainte de a vă angaja în acea întreprindere. Sau ar putea însemna că totul este bine legat de afacere, însă momentul este nepotrivit. Ca un contraexemplu, gândiţi-vă la o situaţie în care „ştiaţi” efectiv că totul era pregătit şi cum, într-adevăr, lucrurile au avansat frumos, ajutate de evenimente sincrone.  

Fragment din Cap.9, Descifrarea limbajului energiei din volumul Calea Energiei de Synthia Andrews

Featured image by tsukiko-kiyomidzu from Pixabay

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.