Metamorfoză #CalatoriaSufletelor

Cum ar trebui să ne pregătim cel mai bine pentru propria noastră moarte? Viaţa ne poate fi lungă sau scurtă, putem fi bolnavi sau sănătoşi, dar vine vremea aceea când toţi trebuie să dăm ochii cu moartea în felul în care ne este sortit. Dacă am suferit mult timp de o boală incurabilă, este timp să ne pregătim cum trebuie, odată ce au trecut fazele de şoc, de negare şi de depresie.

Mintea noastră va parcurge însă un drum mai scurt prin această evoluţie progresivă atunci când moartea vine subit. Pe măsură ce sfârşitul vieţii noastre fizice se apropie, fiecare dintre noi are capacitatea de a se contopi cu conştiinţa noastră înaltă. Moartea este cea mai uşoară perioadă din vieţile noastre pentru conştientizarea spirituală, când ne putem simţi sufletul conectat la eternitatea timpului.

Cu toate că există oameni muribunzi care consideră că acceptarea este mult mai grea decât resemnarea, cei care îngrijesc de aceştia spun că cei mai mulţi ajung spre sfârşit la o detaşare împăcată. Cred că oamenilor muribunzi li se permite accesul la o cunoaştere supremă a conştiinţei eterne şi acest lucru este adesea reflectat de feţele lor. Mulţi dintre aceştia îşi dau seama că un ceva universal îi aşteaptă dincolo şi că o să fie bine.

Muribunzii trec printr-o metamorfoză de separare a sufletelor lor de un trup adoptat. Oamenii asociază moartea cu pierderea forţei vitale, când, în realitate, este tocmai invers. Prin moarte ne pierdem trupul, dar energia noastră vitală şi eternă se uneşte cu forţa unui suprasuflet divin. Moartea nu este întuneric, ci lumină.

Odată trecute prin tunel, sufletele noastre au ajuns dincolo de prima poartă în călătoria lor spre lumea spiritelor. Cei mai mulţi îşi dau seama acum că nu sunt chiar morţi, ci că doar au scăpat de povara unui trup Pământesc care a murit. Odată cu această conştientizare vine şi acceptarea în diverse grade, în funcţie de suflet. Unii subiecţi privesc în jur cu uimire continuă, în timp ce alţii sunt mai realişti în relatările despre cele văzute. Foarte mult depinde de maturitatea lor şi de experienţele recente de viaţă. Cel mai comun tip de reacţie pe care îl aud este un suspin de eliberare urmat de ceva de genul: „Oh, minunat, sunt din nou acasă în locul acesta superb“.

Există unele suflete înalte care ies atât de repede din trup, încât o mare parte din ceea ce descriu în acest loc apare ca o ceaţă, în timp ce sufletele în cauză se îndreaptă spre destinaţiile lor spirituale. Acestea sunt argumentele pro şi, după părerea mea, ele formează o minoritate distinctă pe Pământ. Sufletele obişnuite nu se mişcă atât de repede şi unele sunt foarte ezitante. Dacă eliminăm cazurile rare ale spiritelor foarte tulburate care se luptă să rămână legate de trupurile lor moarte, cred că sufletele tinere cu mai puţine vieţi anterioare sunt acelea care rămân ataşate de mediul Pământesc după moarte.

Cei mai mulţi dintre subiecţii mei îmi relatează că, în timp ce ies prin gura tunelului, lucrurile sunt neclare pentru o perioadă de timp. Cred că aceasta se datorează densităţii celui mai apropiat plan astral care înconjoară Pământul, numit de teosofi kamaloka.

Fragment din Călătoria sufletelor, Michael Newton, Ph.D.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.