Această emoţie poate varia de la o dorinţă vagă până la nevoia obsesivă şi imperioasă de a avea un lucru sau o persoană.

Alte modalităţi prin care se exprimă dorinţa sunt lăcomia, obsesia, foamea, invidia, gelozia, agăţarea de ceva sau de cineva, acumularea compulsivă de obiecte (hoarding), cruzimea, fixaţia, înverşunarea, exagerarea, ambiţia excesivă, egoismul, senzualitatea excesivă, posesivitatea, controlul, idealizarea, insaţiabilitatea şi acapararea. „Niciodată mulţumit.“ „Niciodată destul.“ „Trebuie să am asta.“ Calitatea de bază a acestei emoţii este pulsiunea, calitatea de a impulsiona întregul organism să tindă către un anumit scop. Când ne aflăm sub influenţa dorinţei, deja nu mai suntem liberi. Dorinţa ne controlează, ne conduce, ne înrobeşte şi ne duce de nas.

Şi în acest caz, aspectul esenţial al libertăţii este dacă am ales conştient să ne satisfacem o anumită dorinţă sau dacă suntem conduşi orbeşte de programe şi sisteme de convingeri inconştiente.

Dorinţa ca obstacol

Adesea nu se înţelege foarte bine care este rolul dorinţei. Iluzia cea mai mare pe care ne-o facem în acest sens este ilustrată prin afirmaţia: „Singurul mod de a obţine ceea ce vreau este să-mi doresc acel lucru; dacă renunţ să mi-l doresc, atunci nu voi obţine ceea ce vreau.“ De fapt, adevărat este exact opusul. Dorinţa şi în special dorinţa intensă (dorinţa arzătoare) ne împiedică de cele mai multe ori să obţinem ce ne dorim.

De ce se întâmplă acest lucru? În realitate, ceva nou pătrunde în viaţa noastră într-un mod pe care noi l-am ales. Aşa am intenţionat sau aşa am decis noi să se întâmple. Lucrul respectiv s-a întâmplat în viaţa noastră în pofida faptului că ni l-am dorit. Dorinţa a constituit, de fapt, obstacolul în calea îndeplinirii sau obţinerii a ceea ce ne doream. Aceasta se întâmplă pentru că dorinţa înseamnă, literalmente, că „nu am“ ceea ce-mi doresc. Altfel spus, dacă spunem că dorim ceva, afirmăm, de fapt, că lucrul respectiv nu este al nostru. Când afirmăm că nu este al nostru, punem o distanţă psihică între noi şi ceea ce ne dorim. Această distanţă devine obstacolul consumator de energie.

Imposibilul devine posibil de îndată ce renunţăm complet la dorinţă, iar aceasta deoarece „a dori“ se aşează în calea lui „a primi“ şi se finalizează cu teama de a nu obţine ceea ce ne-am dorit. Energia dorinţei constituie, în esenţă, negarea faptului că merităm să primim ceea ce solicităm.

Este un mod cu totul diferit de a privi îndeplinirea obiectivelor noastre decât acela cu care ne-a obişnuit programarea impusă de lumea în care trăim. Suntem obişnuiţi să ne imaginăm că ambiţia şi succesul se asociază cu munca sârguincioasă şi cu clasicele virtuţi ale „eticii protestante“. Printre acestea enumerăm sacrificiul de sine, ascetismul, mult efort şi multă strădanie, a lucra pe rupte, a strânge cureaua, a ne speti muncind şi tot ce ţine de o activitate îndârjită. Când privim întregul tablou, totul pare foarte dificil, nu-i aşa? Păi, aşa şi este. Totul presupune depunere de efort, iar efortul este necesar ca urmare a blocajului pe care tot noi ni l-am aşezat în cale din cauza dorinţei nutrite.

Să comparăm însă modul trudnic de a-şi atinge obiectivele al conştiinţei inferioare, cu starea superioară de conştienţă în care am recunoscut ca atare şi am renunţat la dorinţă, situându-ne într-o stare de mai mare libertate. În această stare, ceea ce alegem se manifestă fără efort în viaţa noastră. Abandonăm emoţia dorinţei şi în locul acesteia doar ne alegem obiectivul, îl vizualizăm cu iubire şi îl lăsăm să se întâmple ştiind că este ceva ce deja ne aparţine.

De ce ne aparţine deja?

Într-o stare inferioară de conştienţă universul este văzut ca negativ, ca ceva care ne refuză doleanţele, frustrant şi reticent. Este ca un părinte rău şi zgârcit.

Într-o stare superioară de conştienţă experienţa noastră despre univers se schimbă. Acum devine ca un părinte generos, iubitor, care ne aprobă necondiţionat şi doreşte să avem tot ce ne dorim, noi netrebuind decât să cerem. Aceasta creează un context diferit şi conferă universului o altă semnificaţie.

Deşi altora lumea le poate părea meschină şi ostilă, nu avem niciun motiv să credem în această paradigmă. Când o credem, o facem să se manifeste ca atare în viaţa noastră. Pe măsură ce renunţăm la dorinţe vom începe să vedem cum ceea ce am ales va intra în viaţa noastră într-un mod aproape magic. „Ceea ce gândim, tinde să se manifeste.“

Fragment din Capitolul 7: Dorinţa

Letting Go-Calea renunţării David R. Hawkins, M.D., Ph.D.