Impresii din Grădină: Adrian Ordean

“Când am coborât din taxi, am observat un panou pe care scria „Grădina BIS Teatru”. Ok, am luat-o înainte pe o alee care m-a dus într-o grădină superbă, cu nişte copaci plini de verdeaţă care făceau o umbră binevenită pe căldura  sfârşitului de iunie la Sibiu. În stânga, am văzut o scenă mică, câteva microfoane, o chitară, iar în grădină, zeci de scaune, bănci, băncuţe, măsuţe, apă plată rece şi o gramadă de tineri frumoşi şi nerăbdători să vadă spectacolul, pentru că am avut parte de un spectacol deosebit susţinut de 4 actori talentaţi. Am crezut pentru o clipă că mă aflu la o adunare Flower Power, liber şi tânăr. Apoi totul s-a transformat într-o lansare de carte unică. Am intrat în joc, iar 2 ore au trecut fulgerător. Felicitări Daniela Marin, felicitări tuturor şi succes  BIS Teatru!”

Adrian Ordean

Milioane de români au îndrăgit şi încă mai fredonează cu mare drag cântecele formaţiilor care au făcut cu adevărat istorie într-o istorie comunistă şi post-comunistă a muzicii româneşti. Posibil să nu fie chiar de ordinul milioanelor numărul celor care ştiu că cele mai multe hituri sau şlagăre, cele mai multe dintre cântecele pe care le-au iubit, au fost compuse de Adrian Ordean. Uneori doar muzica, alteori şi textul, ansamblul acesta care aduce încântare ascultătorului, s-a născut din inima şi mintea omului atât de modest, cel care a făcut din pasiunea lui pentru muzică crezul vieţii sale. Un exemplu este chiar piesa cu care am ilustrat fragmentele înregistrate şi adunate în clipul de mai jos. Fragmente şi fragmenţele  de la înâlnirea din Grădina BIS Teatru, din 24 iunie. Piesa “Mă voi întoarce”, al cărui titlu a fost subtil înlocuit de public cu un vers al refrenului, “După ani şi ani”, aparţine lui Adrian Ordean. Muzica şi textul şi chitara, da, inconfundabilul sunet al chitarei lui Adrian Ordean dăinuie “după ani şi ani”.

Multe povestiri din cariera sa, din viaţa celui mai prolific compozitor român, pot fi citite în cartea “După ani şi ani – povestiri din spatele scenei”. Scrisă de el însuşi, fără ajutorul niciunui “ghost writer”, a unui scriitor care scrie pentru cel al cărui nume va apărea pe copertă ca autor, cu sinceritate dar şi umor, dezvăluindu-şi astfel şi acel mascat talent de povestitor, cartea de memorii a lui Adrian Ordean ar putea fi considerată şi un manual de viaţă, cu atât mai mult pentru cei care fac sau studiază muzica în prezent.

Nu am o fotografie împreună cu autorul Adrian Ordean deoarece dumnealui a trebuit să plece la întâlnirea de dinaintea Festivalului Internaţional HermannstadtFest, festival al cărui preşedinte este şi care începea a doua zi dimineaţă.  Şi eu ar fi trebuit să fiu acolo, fiind membru al juriului Secţiunii “Remember”, numai că a trebuit să rămân în Grădina BIS Teatru mult după încheierea “exerciţiului de coerenţă” care a durat mai mult decât preconizasem, mai mult de o oră şi jumătate. Iată alte câteva fragmente de la Sibiu:

Mulţumesc Adi Ordean pentru felicitările transmise. Liberi, în cuget şi în trăiri, deschişi mereu spre experienţe noi să rămânem! Cu toţii!

Daniela Marin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.