Grădina cu premiere

Cum sa nu simti nicio emotie cind citesti cuvintele autorului Mihai Cotea? Sibiu, ai un tinar autor talentat. Vino sa-l descoperi!
„Am să vă spun, în schimb, că deși sînt sibian (adoptat de băimăreni, pentru scurta perioadă de câțiva ani în care am locuit acolo), nu am avut, până acum, nicio lansare de carte în orașul meu natal. Vorbesc de lansare în stil clasic, firește. Pe viu. Live 🙂 Pe bune. Dimpotrivă, lansarea romanului meu de debut, Vremea tornadei, a avut loc la Baia Mare, apoi celelalte cărți au ieșit în lume în diferite locații, Turda (Eu și Mia), București, Arad (Oameni și granițe) pentru ca acum să am ocazia să lansez unul din cele mai dragi volume ale mele, romanul de care vă spuneam mai înainte, la Sibiu. Ehe, și nu în orice cadru, că nu degeaba menționam premierele de teatru, ci-n cadrul unui eveniment literar-artistic la Grădina BIS Teatru. Altă premieră, alt vis împlinit.”

Colțul Cultural

Stau și număr premiere. Nu, nu vorbesc de premiere de teatru sau cinema, cu toate că premierele din mintea și din viața mea nu sînt departe de acestea.

Mă gândesc la câte lucruri noi am trăit și experimentat de când cu lucrul (la) și lansarea romanului „La capătul șoaptelor”. Tare multe, atât personale, cât și așa-zis profesionale, cu toate că nu văd literatura ca pe o profesie, ci mai mult ca pe un dar frumos. Oho, de e să mă întorc în timp, la momentul darului, adică al debutului literar… deja se adună prea multe.

Dar mai ales mă gândesc la lansarea de joia aceasta, din Grădina BIS Teatru. Va fi, vă spun și vouă. E oficial. Pe 24 iunie, la ora 18.30 va avea loc lansarea volumelor „După ani și ani” (Adrian Ordean), „Noi în secolul XXI, volumul 3 (Antonia Isdrailă și Teodora Isdrailă) și, nu…

Vezi articolul original 385 de cuvinte mai mult