Depresia #calearenuntarii

Rezolvarea problemei prin mecanismul de renunţare poate să aducă în lumină şi alte probleme vechi şi persistente. Pentru a descoperi cât de rapid lucrează acest mecanism, haideţi să încercăm să-l aplicăm. Alegeţi câteva probleme vechi şi de durată şi renunţaţi să le mai găsiţi răspunsurile. Căutaţi să vedeţi ceea ce simţiţi, să descoperiţi în primul rând sentimentul care se află la baza unei întrebări. Odată ce aţi renunţat la acel sentiment, răspunsul se va prezenta automat, de la sine.

Analiza bazelor cauzatoare ale depresiei este un lucru şi cu totul alt lucru este să pătrunzi adânc în profunzimile lipsei de speranţă prin renunţarea la opunerea de rezistenţă la sentiment. Îngăduind trăirea sentimentului în întregimea sa şi renunţând la orice senzaţie, la orice gând, la fiecare mică recompensă pe care ai putea-o primi, devii liber.

Nu este necesar să verifici de ce a apărut depresia pentru a te elibera de ceea ce conţine ea. Scopurile renunţării depăşesc cu mult pe cele ale psihoterapiei.

Ultimul ţel al renunţării şi încredinţării este libertatea totală. Scopul terapiei este reajustarea ego-ului pentru un echilibru sănătos. Cele două sisteme se bazează pe paradigme ale realităţii diferite. Obiectivul psihoterapiei este să înlocuiască programe mentale nesatisfăcătoare cu altele mult mai satisfăcătoare. În contrast, obiectivul renunţării este eliminarea programelor mentale şi emoţionale; dobândirea unei minţi necondiţionate şi, în final, transcenderea minţii înseşi către stadiile superioare ale conştiinţei, iubirea şi pacea.

În terapie se manifestă dependenţa de terapeut şi de metoda şi tehnicile sale, precum şi o încredere în teoria psihologică la care aderă atât terapeutul cât şi clientul său. Cercetările ştiinţifice au descoperit că rezultatele terapiei nu sunt legate de şcoala de psihoterapie pe care a făcut-o terapeutul, de trainingul său sau de tehnică, ci rezultatele sunt legate de interacţiunea dintre acestea şi gradul în care pacientul doreşte să-şi îmbunătăţească starea, ca şi de încrederea pe care pacientul o are în terapeut. Prin urmare, există factori psihici care operează şi pe care psihoterapia nu îi cunoaşte.

Cu mecanismul renunţării nu mai există o depedenţă de o altă persoană sau de o teorie. Se descoperă automat chiar tiparele nevrotice; pe măsură ce sunt cunoscute, sunt eliberate şi dispar. Fundaţia lor se află deseori la adâncimi atât de mari, intangibile prin psihoterapie. Cu excepţia câtorva perspective holiste (ex. Analiza jungiană, psihologia transpersonală), terapia se poate baza doar pe o limitată înţelegere a minţii totale. În mod obişnuit, se adresează doar unei porţiuni a ego-ului. Ignoră şi nu înţelege forţele puternice care determină, conduc şi controlează mintea. De vreme ce scopul celor mai multe psihoterapii este o reajustare a ego-ului, nu există vreo concepţie despre ceea ce se află dincolo de ego.

Dimpotrivă, scopul renunţării este eliminarea ego-ului. Ego-ul este plin de frici şi limitat şi, atunci când se renunţă la el, apare sinele interior care înfăţişează tot ceea ce era mult mai puternic şi exista acolo dintotdeauna. Mulţi psihoterapeuţi nu au o reală cunoaştere a sinelui şi, prin urmare, sunt orbi la realitatea însăşi. Cât despre eficienţă, psihoterapia este ca o căruţă cu cal, în timp ce mecanismul renunţării este ca o navă spaţială. În timpul cât îi este necesar terapiei să străpungă o zonă restrictivă, renunţarea a trecut deja de ea într-o cu totul nouă dimensiune.

Renunţarea are un avantaj special prin aceea că renunţând la un sentiment negativ, se eliberează şi energia din spatele multor altor sentimente negative, astfel că se înregistrează un efect constant global.

De exemplu, se renunţă constant la frică pentru o vreme, până când, la un moment dat, ea s-a consumat. Devine apoi dificil sau chiar imposibil să mai simţi frică. Este necesară o stimulare progresivă din ce în ce mai accentuată ca să stimuleze frica. Până la urmă, persoana care a renunţat într-o măsură suficient de mare la frică trebuie să caute cu sârguinţă. Energia fricii pur şi simplu nu mai este acolo. Mânia se diminuează şi ea progresiv astfel că nici o mare provocare nu reuşeşte s-o stârnească. O persoană care simte foarte puţină frică sau mânie este o persoană care simte iubirea, iubeşte tot timpul, priveşte oamenii şi primeşte toate experienţele şi vicisitudinile vieţii cu o acceptare plină de iubire.

Scopul renunţării este transcendenţa. Din punctul de vedere al libertăţii totale, nivelurile comportamentelor pe care psihoterapia le acceptă ca sănătoase sunt total inacceptabile. De exemplu, în psihoterapie este considerat necesar un nivel minim al fricii, furiei şi mândriei. Aceste niveluri necesare funcţionării sunt denumite chiar “sănătoase“. Dar, aşa cum am spus, distructivitatea interioară din spatele acestor stări joase nu este acceptabilă de vreme ce există puterea renunţării care continuă cu puterea de a le transcende în totalitate. Dincolo de “nivelul acceptabil al funcţionării“, aşteaptă destinul nostru mult mai grandios: libertatea totală.

Fragment din Cap.16, Beneficiile renunţării

Letting Go- Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.