Oare suntem programaţi pentru empatie doar pentru că fiind împreună ne simţim bine? Nu. Suntem croiţi pentru bunătate din motive care depăşesc supravieţuirea şi egoismul. De fapt, un studiu arată că un copil de 20 de luni este mai degrabă altruist când nu primeşte o răsplată materială pentru că a fost bun decât atunci când primeşte una.
Dovezi ştiinţifice şi empirice indică faptul că în spiritul uman există nevoia de a fi bun pur şi simplu pentru binele său. Cablarea noastră pentru empatie este secundară acestei calităţi inerente şi de neînfrânt. Cu toate acestea, sunt multe motive pentru care o persoană ar putea să nu dezvolte empatia sau ca acţiunile sale empatice şi compasionale să fie distorsionate. (Pentru mai multe informaţii citiţi Anexa 2 despre deterioararea empaţilor.) În acest punct este cazul să scoatem în evidenţă vestea bună, şi anume că în noi există o programare primordială intrinsecă pentru bunătate, începând cu empatia.
Fragment din Puterea spirituală a empatiei de Cyndi Dale