Dualităţile de mai sus sunt familiare oricui, dat fiind că se aplică, în general, oricărei încercări de creştere şi evoluţie spirituală.

Voinţa personală operează doar la nivelul calibrat al conştiinţei ce caracterizează respectiva persoană în acel moment din evoluţia sa, fiind adesea prea slabă pentru a efectua schimbarea dorită. Eforturile din trecut, efectuate prin intermediul mecanismelor eului pot genera îndoială, lipsa încrederii în sine şi refuzul de a privi în faţă problemele. Acest lucru este exprimat adesea de sintagma “am încercat”, care înseamnă, de fapt, că cel care a încercat este sinele mic, acţiunea lui fiind mai curând o dorinţă decât o întreprindere decisivă. În ciuda intenţiilor bune, puterea voinţei personale nu este suficientă şi, recurgând la ea, există riscul apariţiei vinovăţiei.

Adevărata abandonare în mâinile lui Dumnezeu nu poate avea loc fără eliminarea iluziilor privitoare la puterea voinţei personale şi fără înlocuirea acestora cu o decizie declarativă. În viaţa de zi cu zi, succesul e consecinţa dedicaţiei şi perseverenţei. Acestea pot părea să reprezinte un sacrificiu personal pe termen scurt care elimină plăcerile trecătoare în favoarea obiectivelor pe termen lung. În cadrul lucrării spirituale interioare pot apărea aceleaşi atribute, dar nu drept consecinţă a voinţei personale, ci ca un dar al Sinelui, primit în forma unui răspuns din partea Prezenţei lui Dumnezeu.

O rezistenţă importantă a eului rezidă în dorinţa de a controla şi de a obţine plăcere din recompensele sale. Prin urmare, eul creează rezistenţa în forma fricilor, aşteptărilor negative sau a temerii de schimbare sau eşec. Acestea reprezintă totuşi mândria spirituală, care necesită, de asemenea, să fie abandonată. În realitate, presupunerea că Divinitatea este mulţumită, nemulţumită sau dezamăgită de acţiunile umane reprezintă o vanitate. Abandonarea profundă împiedică, prin urmare, programarea lui Dumnezeu prin tot felul de presupuneri şi, prin acceptare, permite abandonarea în voia Sa, fapt ce reprezintă o poziţie mai umilă. Rezolvarea conflictelor este astfel rezultatul intenţiei, alinierii şi abandonării condiţionalităţilor – dar şi al influenţei karmice.

Fragment din Cap. 21, Transcenderea minţii din volumul Transcenderea nivelurilor conştiinţei – scara spre Iluminare, David R. Hawkins