Volumul celor două surori, Teodora (12 ani) și Antonia (20 ani), poartă o puternică emblemă a originalității și autenticității. Tinerețea, talentul și curajul celor două trec dincolo de paginile cărții și ajung undeva în zona inimii cititorului, unde se așază frumos. De ce spun că cele două tinere autoare au curaj? Păi, cum altfel, în acest secol al vitezei și superficialității, iubirii de sine și hedonismului, să găsești de cuviință să te pui la vedere, cu suflet cu tot, fără ascunzișuri?! Cum altfel, atunci când alegi să-ți păstrezi curățenia sufletească și să o arăți celorlalți fără tăgadă?! Cum altfel, atunci când spui lucrurilor pe nume și lași masca jos (la figurat vorbind, firește)?!
Recent a apărut și s-a lansat cel de-al treilea volum al colecției Noi în secolul XXI, în și prin care și-au făcut debutul două tinere autoare cu un talent deosebit – Teodora și Antonia Isdrailă.
Colecția Noi în secolul XXI a debutat în anul 2012. De-a lungul timpului, aceasta a urmat câteva linii directoare cu care s-a remarcat și pe care le-a respectat– publicarea a minimum doi autori și focalizarea conținutului asupra unei teme care să reflecte paradigma propusă în titlul colecției. Tu-Noi ACUM! În acest context, încă la începutul unui secol al transformării, ce inspiraţie te trăieşte, ce ai de spus, ce ai vrea să fie auzit, cum vezi lumea? . Nu în ultimul rând, o altă specificitate a colecției, este aceea că fiecare autor își scrie bucata sa de poveste într-un „caiet”, modalitate prin care, simt eu, acesta își înlesnește drumul spre forul său interior și poate…
Vezi articolul original 1.005 cuvinte mai mult