Dragostea încețoșează culmile rațiunii, dar luminează pasiunea, trezește în noi setea de viață și dorul de moarte, în aspră suferință.

Vechiul horn spulberă ultimele amintiri. Amprentele iubirii au rămas timide, ascunse-n pod. Acoperișul apără durerea-mi și-mi șoptește mai mereu: “Nu-ți fie teamă nicicând de ce-i dincolo de mine!”

Când nici nu se așteaptă, îl iau în brațe, stând pe-un nor și-i spun: “Mi-a fost și încă-mi este, dar mă găsesc mereu pe mine!” El mă tot ceartă: “Tot în suspine, tot în ruine?” Eu, îl împac: “De azi în fericiri depline.”

De azi, în fericiri depline să-ţi trăieşti viaţa, Antonia! La mulţi ani frumoşi şi bucuroşi!

Fragment din Caietul Antoniei – NOI în secolul XXI: Volumul 3