“Cumpărătorul Anului” #edituracarteadaath

Am petrecut ceva timp în spatele site-ului editurii, printre cumpărătorii şi abonaţii la veştile (newsletter) pe care le transmit o dată pe lună sau, în cazuri rare, de două-trei ori. Până la urmă, am decis ca Premiul “Cumpărătorul Anului” să se acorde unuia dintre cumpărătorii care au folosit cardul. Nu de alta, dar de-abia anul acesta am introdus această posibilitate – plata cu cardul.

Acum caut o aplicaţie, un soft care să facă extragerea câştigătorului. Cum nu sunt pricepută la astfel de lucruri, sper să găsesc ceva simplu care să-i permită câştigătorului să-şi primească cele 10000 de puncte cu care poate achiziţiona ce doreşte din site-ul editurii sau le poate păstra şi aduna pentru mai târziu, până cel târziu în decembrie 2021. Cartea cadou îi va fi expediată indiferent dacă foloseşte punctele de fidelitate acum sau anul viitor. Extragerea va avea loc peste o săptămână, pe 18 decembrie, a doua zi după 17 decembrie, ziua în care s-a petrecut lansarea Volumului 2 al colecţiei, conţinutul acestui volum pretându-se a fi transformat într-un spectacol de teatru. Un spectacol cu 7 personaje care s-a jucat pe scena Teatrului de Artă prima dată în 17 decembrie 2014 pentru ca, ulterior, din ianuarie 2015, cu câteva modificări de scenariu, a devenit spectacolul de sine-stătător Eternul Spectator.

Cât despre lansarea oficială a Volumului 3 al Colecţiei NOI în secolul XXI, am amânat-o pentru 10 ianuarie. E dificil de făcut un spectacol la distanţă, mai e şi iarnă, şi izolare, şi… da, una din regulile colecţiei era ca lansarea să fie un spectacol. Acum, mult mai lesne ar fi să se transforme într-un film urmat de opiniile unor critici literari sau ale unor persoane capabile să analizeze sau să recenzeze o carte. Dacă printre cititorii acestui articol se găseşte cineva doritor, vă rugăm să ne contactaţi.

Am început lucrul la film, de vreo două săptămâni, dar… mai e mult până departe. Până la urmă, important este textul. Dar şi mai important este felul în care îl percepem. Iar percepţia… bat-o vântul, s-o bată, depinde de atâtea simţuri şi stări şi  preconcepţii şi…

Concluzie: săptămâna viitoare vom afla câştigătorul premiului “Cumpărătorul Anului”! 🙂 Luna viitoare vom lansa oficial NOI în secolul XXI: Volumul 3!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.