Toţi oamenii trăiesc în conformitate cu propria lor credinţă.

Singura deosebire constă în „ce” anume cred. Această alegere reflectă un nivel al conştiinţei care, în schimb, este corelat cu percepţia, valorile şi capacitatea intrinsecă de înţelegere şi de motivare primară.

În istoria omenirii predomină alinierea cu instinctele animalice de supravieţuire fizică şi, ca atare, acumularea de mijloace îndreptate înspre acest ţel. Înrudită cu supravieţuirea trupească este căutarea plăcerii, care stimulează mai întâi curiozitatea şi mai apoi gândirea. Şansele de supravieţuire cresc prin alcătuirea de grupuri precum familia, tribul şi societatea, al căror succes depinde de dezvoltarea intercomunicării şi de organizarea relaţiilor.

Vorbirea ia naştere din capacitatea de ideaţie şi din limbajul care progresează de la concret, literal şi fizic, la abstracţia simbolică – însuşire a gândirii. În cele din urmă, din curiozitate, îşi fac apariţia şi întrebările existenţiale fundamentale: Cine suntem? De unde am venit? Unde ne ducem? Acestea sunt, în mare, întrebările de stabilire a identităţii, precum şi a scopului şi sensului vieţii însăşi. Aşa a început zbuciumul iniţial cu privire la adevărul primordial cu ajutorul căruia viaţa să fie interpretată şi să i se poată afla sensul, însemnătatea şi valoarea.

Fragment din David. R. Hawkins – Descoperirea prezenţei lui Dumnezeu- non-dualitate devoţională

Capitolul 2: Calea interioară – Introducere

Featured Image by Dmitri Posudin from Pixabay