Octombrie, 29-31 #deschidereaportilor

29 octombrie

Caută mereu perfecţiunea, aşteaptă-te întotdeauna la ce este cel mai bun şi nu fii nici o clipă mulţumit cu ceva de mâna a doua. Îţi poate fi greu, mai ales atunci când crezi că ai ajuns la fundul sacului. Atunci, tu trebuie să-ţi elevezi conştiinţa şi să nu gândeşti nici măcar pentru o secundă lipsa, ci gândeşte abundenţa. Vezi abundenţa şi mulţumeşte-Mi pentru rezerva nelimitată pe care ţi-o ofer. De ce accepţi ceva de mâna a doua când perfecţiunea te aşteaptă s-o accepţi şi să te binecuvânteze? Când poţi gândi în stil mare, întreaga ta viaţă se va dezvolta în interiorul şi în exteriorul tău. Aminteşte-ţi, totul începe dinăuntrul tău şi cu tine. Începe chiar acum să-ţi schimbi gândirea. Reorientează-te din interior şi lasă schimbarea să lucreze precum drojdia în aluat. Niciodată nu uita să recunoşti în toate mâna Mea şi să mulţumeşti permanent. Nu lua nimic ca şi cum ţi s-ar cuveni oricum, ci înţelege cât de binecuvântat eşti.

30 octombrie

Învaţă să dăruieşti în mod liber tot ce ai. Învaţă, de asemenea, să primeşti cu graţie tot ce ţi se dă şi să le foloseşti cu înţelepciune pentru dezvoltarea şi pentru binele întregului. Când dai ceva, fă-o liber şi nu socoti cât costă. Ceea ce este dat într-un spirit corect, cu toată inima şi cu cea mai curată iubire, va aduce mare bucurie şi binecuvântare multora, se va multiplica şi va creşte. Adu-ţi mereu aminte ca nimic din ce oferi să nu fie legat prin corzi. Dă şi apoi uită că ai făcut-o. Când faci o muncă, fă-o cu iubire şi fii recunoscător că ai darul şi capacitatea de-a o face; fă-o perfect şi nu o face niciodată doar pentru că ea ţi-ar aduce ceva anume. Când înveţi să faci totul în cinstea şi onoarea Mea, atunci ai învăţat arta dăruirii adevărate şi în tot ce oferi, tu vei afla cea mai mare bucurie şi întreaga ta atitudine va fi corectă.

31 octombrie

Credinţă este mai mult decât să stai în spate şi să-Mi laşi totul Mie. Tu trebuie să-ţi intrepretezi partea ta, pentru că „după credinţa ta, aşa vei primi”. Când întreaga ta credinţă şi încredere se află în Mine, totul este posibil. Trăieşte prin credinţă şi demonstrează celorlalţi legile Mele pentru ca toate sufletele să le înţeleagă. Să lucrăm ca unul, să trăim ca unul, să fim ca unul; Eu în tine şi tu în Mine. Când ai înţeles pe deplin că Eu pot face orice, atunci înţelegi că şi tu poţi face orice, deoarece EU SUNT cel care lucrează în şi prin tine. Nimic nu se va face fără ca tu să acţionezi. EU SUNT în tine şi tu eşti mâinile şi picioarele Mele. Consacră-Mi aceste mâini şi picioare, pune-le în slujba Mea pentru ca nimic să nu oprească munca şi totul să se desfăşoare lin. Vezi ca munca ta să fie în perfectă armonie şi în perfect ritm cu legile Mele, iar minunile nu vor înceta să apară; mulţumeşte veşnic pentru toate.

Eileen Caddy, a fost nu doar un pionier al ecologiei – agricultură eco, habitat eco, ecovillage – dar şi un curajos practicant al iubirii. A reuşit să adune în jurul ei câţiva oameni care, uluiţi de rezultatele obţinute în urma punerii în practică a sfaturilor, a mesajelor pe care ea le recepţiona, nu doar s-au convins, dar au convins şi pe alţii. Eileen Caddy a înţeles şi a avut curajul de a trăi cu adevărat spiritual, de a munci astfel, devenind un exemplu pentru foarte mulţi. Înţelegerea energiei iubirii din care toate se manifestă şi aplicarea ei in agricultură s-a concretizat în dovezi incontestabile susţinute de experţi din domeniul agricol şi horticol. Trăirea în adevăr, pace, respect şi apreciere, în iubire pentru tot, toţi şi toate a înălţat vibraţia zonei aproape sterpe în care soţul ei a început să cultive legume după ce au rămas şomeri. Rezultatele au uluit.

Eileen Caddy – Deschiderea Porţilor Lăuntrice

In Mine este pacea perfectă

Cauţi pacea? O vei găsi, dar pentru această pace să nu depinzi niciodată de o altă persoană sau de vreo condiţie din afară. Numai în Mine poate fi găsită acea pace care depăşeşte toată înţelegerea.

De câte ori nu ai crezut că vei găsi pacea atunci când condiţiile vor fi prielnice? Sau când vei fi în locul potrivit? Sau când relaţia ta cu o anume persoană va merge bine? Sau numai dacă s-ar întâmpla asta şi asta, atunci totul ar fi bine, iar tu ai găsi acea pace minunată?

Ce prostie, copilul Meu. Nu trebuie să depinzi de nici o condiţie exterioară. Mergi adânc înăuntru, unde nimeni nu poate pătrunde şi o vei găsi. Câtă vreme rămâi în acel centru vei avea pace – o pace veşnică, de nezdruncinat, pentru că EU SUNT în mijlocul tău, iar în Mine este pacea perfectă.

Dumnezeu mi-a vorbit – Eileen Caddy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.