Eul-personalitatea #ochiulsinelui

Omul este atât de obişnuit să se îngrijoreze, să se teamă, să încerce sentimentele remuşcării, vinovăţiei, conflictului şi tristeţii, încât aceste stări negative au devenit nu doar acceptate, ci şi asumate vieţii normale, laolaltă cu emoţiile, atitudinile şi sentimentele lor negative adiacente. Omenirea (pacientul) este sfătuită să caute un terapeut pentru a se „împăca cu aceste sentimente“. Dar mult mai benefic decât a ne „împăca“ cu aceste produse ale iluziei, ar fi să le lichidăm – prin simpla dezvăluire a faptului că sursa lor nu este alta decât percepţia.

O stare cu adevărat „normală“ a conştiinţei este una liberă de orice negativitate, fiind plină de bucurie şi iubire. Orice altceva este fundamentat pe iluzie şi pe distorsiuni perceptuale. Faptul că boala predomină într-o societate nu înseamnă că boala constituie şi o condiţie normală. De-a lungul istoriei, asemenea lucruri au predominat în societate şi au cauzat dispariţia unei mari părţi a omenirii, dar acest lucru nu înseamnă că avem de-a face cu o condiţie normală. Chiar şi ciuma a dispărut în cele din urmă.

Eul nu vrea să se schimbe sau să fie schimbat în ciuda suferinţelor, temerilor şi regretelor sale. El se cramponează de idea de a fi „drept“ cu orice preţ, păzindu-şi gelos şi vigilent propriile-i convingeri. De fapt, el nu este un duşman ce trebuie nimicit, ci un pacient ce trebuie vindecat. De fapt, Eul este bolnav, el suferă de iluzii intrinseci în însăşi structura sa. Revenirea la sănătate presupune doar umila disponibilitate. Adevărul devine autorevelat: nu e ceva ce trebuie atins ori dobândit, el stăluceşte de la sine.

Uneori, eul se identifică greşit pe sine într-un mod mai specific, şi anume cu personalitatea. El crede despre sine: sunt o persoană „aşa şi aşa“ şi mai spune „bine, deci asta sunt!“ Din această iluzie provine frica că ne vom pierde personalitatea dacă renunţăm la eu. Ne temem de acest lucru ca de moartea „a ceea ce suntem“.

Prin intermediul observaţiei interioare, putem distinge că personalitatea e un sistem de răspunsuri învăţate, iar persoana nu este adevăratul „Eu“. Adevăratul Sine se găseşte în spatele acesteia şi dincolo de aceasta. Suntem martorii personalităţii noastre; nu există nici un motiv de a ne identifica cu aceasta. După emergenţa Sinelui real ca „Eu“, personalitatea, după o anumită întârziere datorată ajustării, îşi continuă interacţiunea cu lumea, care nu pare a observa diferenţa. Personalitatea continuă să fie un fel de divertisment, chiar comic adesea, şi, precum corpul, devine un soi de noutate. În locul adevăratului nostru „Eu“ a apărut un „terţ“ autogenerat. Acesta are obiceiuri, stiluri, preferinţe şi antipatii, dar acestea nu mai au vreo importanţă ori semnificaţie reală, nici consecinţe de fericire/nefericire. Tot astfel, o reminiscenţă a emoţiilor umane obişnuite pare, de asemenea, să se îndepărteze şi să revină, dar acestea nu mai au nici o influenţă sau putere pentru că nu se mai identifică cu „Eul“.

Fragmente din Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.