Oglinzile iubirii #noiinsecolulxxi2

De ce nu-şi cer oamenii unul altuia să vorbească din ei, nu despre ei? Din mine, când vorbesc, dau totul, aşa cum este. Fără cenzură, fără căutări de cuvinte potrivite. Potrivite pentru cine? De ce mi-aş dori să fiu înţeleasă de alţii? De ce-aş avea nevoie de reflectările oglinzilor lor?

De ce avem nevoie unii de alţii? Ca să existăm? Cine ne vrea existenţi?

Existenţa mea este la fel de importantă ca şi existenţa ta. Şi-atunci, de ce nu ne ajungem? Din urmă, din turmă. Exist eu oare doar pentru că privesc la existenţa ta?

Ne dovedim unii pe alţii ca-ntr-un vis. Orice apare este. Ce nu-i văzut, e-un somn profund şi neclintit.

Te-am adunat de prin hăuri,
Te-am adunat de prin răuri
De prin porţi nedeschise
Chiar mie mi te-am adunat

Dacă mi-am găsit o mică reflectare, am devenit una cu ea. Nimic nu ne-a mai separat. Nicio ramă, nicio rază. Mi-am adunat părţile mergând mai departe, spre capătul mării.

Nu ştiu de unde s-a cuibărit pescăruşul în mintea mea, poate de la Cehov, poate de la Richard Bach, poate era acolo firesc odată cu marea. Iubesc marea.

Iubirea n-are sex, nu se schimbă, nu se pierde, nu se câştigă. Ceea ce se poate pierde se numeşte dragoste. Iubirea este sau nu este. Când nu este, tot este, dar a închis ferestrele prin care nu doreşte să vadă. Iubirea nu cere voie să iubească, nu cere permisiunea să ţină în palmele inimii vreun suflet. Dacă îi apare în cale, îl ia şi-l încălzeşte. Dacă lui i se face prea cald şi pleacă, iubirea nu se supără pe suflet, nici nu-ncearcă să-l oprească. Se bucură pentru c-a avut şansa de a-l ţine aproape chiar şi pentru o clipă. Îl priveşte cum zboară mai departe. Ca un pescăruş.

Iubirea este puterea sufletului oricărui om. Dacă omul caută iubirea, nu dragostea, atunci iubirea i se va descoperi. Dacă omul caută plăcerea, satisfacerea nevoilor, dacă fuge să se ascundă sub umbrela dragostei, va cunoaşte dragostea. Dragostea se poate pierde, se poate consuma.

Pentru mine iubirea are doar timpul prezent. La trecut se conjugă altfel: m-am bucurat, mi-a plăcut, a fost distractiv, m-am simţit bine, mi-era drag de. Energia iubirii hrăneşte, sporeşte, transformă. Energia iubirii este energia sufletului. Când sufletul cuprinde totul, EL ESTE.

……………………………

Am mimat tot felul de roluri şi am lăsat pe fiecare să mă măsoare după talerul propriu. N-a fost uşor să mă văd în oglinzile acestea, a fost chiar o profundă suferinţă. De ce nu pot oamenii să se privească cu adevărat? De ce nu se pot înţelege decât dacă recunosc în ei înşişi ceea ce văd în oglinzi?… Iar dacă oglinda-i murdară, ori spartă, ori strâmbă, fug imediat să nu cumva să se vadă în astfel de urâturi. Aruncă în ea cuvinte sparte din teamă.

Cât de mult trebuie să mă mai sfârtec în cioburile astea
de lume ca să mă pot oglindi doar într-unul,
acela din Lumină?

Fragment din Caietul Danielei – Noi în secolul XXI – volumul 2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.