Vorbe din bătrâni – Daria Gănescu #noiinsecolul21

„Unde pune omul mâna, pune şi Dumnezeu mila“.

Ne sună ciudat cuvântul „milă“. Ne-am obişnuit să-l diferenţiem de „compasiune“. Ne-ncurcăm în vorbe. Îţi garantez că mila divină e mult mai înaltă decât orice ai înţelege prin compasiune. Va fi compasiune adevărată atunci când nu vom mai avea nevoie s-o definim, s-o amintim. Când va veni natural, ca respiraţia.

Crezi că Dumnezeu aşteaptă să faci tu partea grea, după care i se face milă şi dă şi El un ghiont? Dacă n-ar exista ghiontul divin, tu nici măcar n-ai şti că vrei să faci ceva, ai fi ca o amoebă contemplând eternitatea.

Dumnezeu nu stă de-o parte, aşteptând să dea ghiontul final. El aşteaptă doar să faci pasul de la dorinţă la acţiune. (ştiu că ţi s-a spus că faptele contează) Acţiunea este cea care confimă poziţia ta, confirmă faptul că vrei să manifeşti ceea ce ai spus. Cu alte cuvinte, îţi dă şansa să te răzgândeşti. Ca la computer: „sunteţi sigur că vreţi să ştergeţi fişierul?“

Degeaba-mi spui că vrei să vezi muntele, dacă nu te văd pregătindu-ţi rucsacul. Degeaba-mi spui că ai o nevoie, dacă nu văd cel puţin o mână întinsă.

Dumnezeu aude perfect, dar vrea să fie sigur că asta vrei. Prin iniţierea acţiunii, tu îi dai acordul să intervină.

„Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce“ sau „Nu da, Doamne, omului cât poate duce!“

Şi asta, crede-mă, se referă şi la „bine“ şi la „rău“, şi la „plăcut“ şi la „neplăcut“. Crezi că ceea ce-ţi place poate veni fără restricţie, fără măsură? Mai gândeşte-te. E ca şi cum ai accepta să se răstoarne peste tine un vagon cu drajeruri de ciocolată, doar pentru că-ţi plac. De ce dăm noi vina pe Dumnezeu, că ne dă şi ne face, şi ne drege? Pentru că aşa ne-am obişnuit, pentru că e mai comod, pentru că e mai călduţ să faci pe victima, mângâindu-ţi tandru, pe cap, propriul orgoliu.

Nu-ţi dă şi nu-ţi ia nimeni, nimic! Te mişti în propria ta construcţie. Cu alte cuvinte, „cum îţi aşterni, aşa dormi“. Îţi creezi anumite trasee, şabloane cu ajutorul propriilor emoţii-gânduri, după care te bălăceşti în propria ta creaţie. Bineînţeles că n-o să poţi insista în tâmpenie pentru că echilibrul se păstrează mereu. Eşti mereu în comuniune, în echilibru cu tot/toţi din jur şi nu ai cum să fii de capul tău. E ca la vasele comunicante. Nu ai cum să iei dintr-un loc fără să pui în altul şi invers. Și pentru că fiecare formă gând pe care o emiţi, afectează întreaga creaţie, vei primi cu siguranţă răspuns în concordanţă cu ce ai emis.

Și așa ajungem la „Cine se-aseamănă, se-adună“ sau „Nu-i făcută neplătită“.

Străbunica mea nu ştia despre „Legea Cauzei şi Efectului“, „Legea Rezonanţei“ şi alte legi din astea. Știa că totul e în echilibru, că în Univers totul e just şi logic şi trăia cu încrederea că Dumnezeu ştie de ce. „La Tine, perii capului meu sunt număraţi“. (Psalmul 50)

Veţi spune că asta e frică. Eu spun că e conştienţa faptului că orice aş gândi, spune sau face, Dumnezeu îmi cunoaşte motivaţia. Nu am nevoie să mă justific în faţa nimănui pentru că singurul meu judecător este propriul meu Sine, propria mea conştiinţă. Voi fi singurul care va şti dacă am fost sincer sau nu, dacă am acţionat din iubire sau nu, dacă faptele mele sunt în acord cu ceea ce simt sau nu. Și nu voi avea nevoie să vină nimeni să îmi spună ce e corect sau benefic pentru mine, pentru că Cea-Mai-Înaltă-Parte-Din-Mine ştie cel mai bine.

„Calului îi şade bine cu drumul şi bivolului cu povara“.

Cam dură, nu? Ba nu-i deloc aşa. Ai mereu două variante: să îţi asumi poverile ca fiind ale tale sau să îţi vezi de drum, lăsând în grija Tatălui ce e de dus. Oricum povara e o iluzie pe care nu vrei s-o vezi ca atare. Măcar las-o jos, n-o mai căra! Pantomima e la rang de viaţă! Cărăm poveri inexistente, trăim drame închipuite! Renunţă la toate şi pleacă mai departe! Renunţă la ataşamentul faţă de suferinţă!

Crezi că ai fi iresponsabil? Ce te face să crezi că, după ce faci o tâmpenie şi încurci lucrurile magistral, tot tu vei fi cel care le poate descurca? Dacă tot ai făcut-o lată, lasă-L pe Tata să repare situaţia, cu cât mai puţine daune. Nu insista să repari nimic, că sigur vei încurca şi mai multe iţe! Asta dacă nu cumva ţi se pare irezistibil de interesant şi important rolul de victimă.

Atunci… dă-i înainte!

„Încurcă-i, drace, că şi mie-mi place.“

Machiavelic, nu? Fac abstracţie de încărcătura emoţională şi conotaţia pe care a primit-o această frază. Găsesc în ea umor şi detaşare. Foarte folositor! Decât să încerci să lămureşti tu problemele şi încurcăturile altora, adică să „te bagi ca musca-n lapte“, mai bine stai de-o parte, observând, învăţând, ajutând doar atunci când ţi se cere.

Nu i se cuvine unui măgar ce i se cuvine unui cal.

Și cine nu are smerenia să recunoască asta, va fi nefericit, nemulţumit şi frustrat toată viaţa. Dacă nu înţelegi că suntem diferiţi şi de ce e important să fie aşa, pierzi logica şi sensul Creaţiei.

Fiecare dintre noi e „cal“ în comparaţie cu cineva şi „măgar“ în comparaţie cu altcineva. Asta e frumuseţea care ne ţine conştienţi de valoarea
fiecărui fir de nisip.

Avem aceleaşi şanse, avem aceleaşi daruri, dar fiecare are calea sa, fiecare are bagajul lui.

Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă.
Pe asta ai auzit-o în cele mai incomode momente, nu-i aşa? Exact când simţeai că eşti blocat sau peste măsură de obosit, venea cineva şi ţi-o servea ca reproş că nu faci destul sau nu faci ce ar trebui să faci, ca nu eşti activ şi că aştepţi totul de-a gata. Eu îţi spun că Dumnezeu îţi bagă în traistă. Îndeasă şi îndeasă, şi îndeasă! Continuu! Traista ta e doldora, fără fund şi fără margini! Încap în ea toate visele, ajutorul, bucuria şi iubirea pe care ţi le doreşti. Nu e nevoie să bagi în ea nimic, e deja plină. Nu e nevoie să fie adăugat nimic în ea, conţine tot ce e nevoie pentru călătoria asta. Deschide-o şi convinge-te!

Suntem perfect echipaţi, avem tot ce ne trebuie. Într-adevăr, conţinem toată puterea, înţelepciunea, şi libertatea.
Putem crea, putem fi orice.
Contează doar să vrem şi să alegem să fim.

Fragment din volumul 2 al seriei NOI în secolul XXI, din Caietul Dariei – autor Daria Gănescu.

noi-vol2

Coperta cărţii: Irina Maria Gănescu

Featured Image by nile from Pixabay

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.