Compasiunea – învăţător şi vindecător

„Empatia este marele conector. Este podul care ne readuce aproape, aproape de noi înşine, de alţii şi de Divin în toate formele sale. Indiferent cât de multă suferinţă personală sau colectivă ne-au ţinut separaţi până acum, empatia ne poate aduce din nou împreună. În esenţă, cred că empatia este singurul şi cel mai important vehicul pe care îl avem la dispoziţie pentru a accesa iubirea pe această planetă. Este codată fizic în noi şi noi ne conectăm emoţional cu ea. Felul în care folosim acest vehicul depinde de sistemul credinţelor noastre şi de capacităţile mentale. Totuşi, el ne permite să oglindim Marele Spirit.”

„Mulţi dintre noi am învăţat să ne ascundem durerea târându-ne mai departe prin viaţă, pretinzând că nu suntem răniţi şi nu suferim. Ne ascundem rănile sinelui şi sentimentele într-o scoică. Sinele rănit şi blocat între aceşti aproape impenetrabili pereţi, se simte şi mai speriat, furios, rănit sau ruşinat pe măsură ce trece timpul. Ceea ce rămâne din personalitatea noastră continuă să evolueze până când uităm de partea din noi care a fost lăsată să sângereze singură. Am lucrat cu numeroşi clienţi care au petrecut ani în terapie încercând să spargă barierele ridicate în jurul acelor părţi din ei care erau rănite. Mulţi dintre ei se întrebau de ce nu se îmbunătăţea viaţa lor, de ce tiparele de abuz continuau, de ce încă credeau că nu merită iubirea, sănătatea sau prosperitatea. Un răspuns sincer este că ei lucrează asupra sinelui lor de „azi“, fără să empatizeze cu cel de „ieri“ sau cu cel rănit de „azi“.

Copilul interior speriat va ieşi din ascunzătoarea lui doar pentru că adultul îi va cere asta? Un copil furios va începe să aibă încredere în oameni doar pentru că egoistul sine adult insistă şi-i cere să facă asta? Cheia pentru salvarea noastră este să empatizăm cu părţi din noi care au rămas blocate în durere şi în dramă.

Identificând sinele nostru pierdut şi singur îi câştigăm încrederea. Îl facem să afle că ne pasă de durerea lui, intrăm în lumea lui. Empatizând, îi arătăm că nu e singur, că cineva, chiar înţelege de ce simte aşa cum simte. Numai după ce empatizăm cu aceste părţi din sinele nostru care sunt închise le putem extrage din închisorile lor.

Bineînţeles, nu putem ajunge la empatie lăsând sinele nostru rănit să preia controlul asupra vieţii noastre. N-am lăsa un copil furios de numai trei ani să alerge cu o armă periculoasă prin casă, nu? Din păcate, asta se întâmplă des şi este probabil una din cauzele abuzurilor în comportamentele borderline, narcisiste şi ale altor comportamente problematice. Empatia poate începe procesul autovindecării, dar acţiunile compasiunii trebuie să-l încheie. Compasiunea este cea care ne învaţă copilul de trei ani cum să se poarte şi să nu-l lase să ne conducă viaţa. Compasiunea ne oferă disciplina, confortul şi structura necesare pentru a scoate la lumină copilul rănit din noi, nu să-i permitem să ne conducă şi să rănească şi alţi oameni doar pentru că el este rănit.
Comportamentul compasional este responsabilul cu vindecarea copilului interior.”

Fragmente din Puterea spirituală a empatiei de Cyndi Dale


Coperta cărţii: Irina Maria Gănescu