Atelierul Copiilor – februarie 2020

Atelierul Copiilor îşi reia întâlnirile în 2 februarie. Conceput să servească dezvoltării copilului, dar şi rezolvării celei mai nocive probleme cu care se confruntă tacit – încrederea în potenţialul personal şi curajul de a folosi gândirea creativă – Atelierul este ca un organism care se adaptează mediului. Obiectivele principale nu se modifică, ci felul în care lucrăm împreună pentru a le împlini. Uneori se întâmplă să punem accentul pe conştientizarea corpului, antrenând astfel şi atenţia, şi inteligenţa emoţională. Alteori se poate să ne concentrăm mai mult pe creativitate şi interpretare.

Părerea participanţilor şi a părinţilor lor contează. Dar dacă auzi din gura unui copil “simt că am mai multă încredere în mine”, “simt că pot mult mai mult decât credeam”, “mă bucur de fiecare dată când vin la atelier pentru că ştiu că va fi altfel”, nu poţi decât să te bucuri, să ştii că ceea ce ai făcut a fost cu folos.

Copiez mai jos câteva paragrafe dintr-un articol de anul trecut.

Atelierele pentru copii au câteva obiective clare: dezvoltarea atenţiei conştiente, antrenarea memoriei prin tehnici creative,  stimularea creativităţii şi a inteligenţei emoţionale.

Încrederea în sine, curajul de a se exprima şi de a crea sunt efecte fireşti ale acestui tip de atelier de dezvoltare personală pentru copii. 

Folosind exerciţii speciale care antrenează lucrarea armonioasă a celor două emisfere cerebrale, am dovedit că într-un timp foarte scurt se pot învăţa “pe dinăuntru”, nu doar “pe dinafară” versuri care au rămas vii în memoria copiilor chiar şi după o lună. Logica şi creativitatea şi-au dat mâna în aşa fel încât totul pare a fi o joacă.

Lucas (11 ani): Eu am participat la toate ediţiile, mai puţin la două dintre ele, deoarece nu eram în Bucureşti. Când ajung la atelier mă simt de parcă intru în altă lume. De fiecare dată este vorba despre altceva. E interesant şi foarte plăcut.  Din păcate, timpul trece prea repede. Atelierul îţi antrenează atenţia şi perspicacitatea, iar pe mine m-a ajutat chiar şi pe partea de socializare cu alţi copii. De fiecare dată am plecat acasă fericit şi de-abia aşteptam să vină data viitoare.

Şi noi de-abia aşteptăm să ne revedem cu unii dintre copii şi să întâlnim copii noi. Noi, adică  Daniela Marin şi Mihaela Tolan, coordonatoarele acestui program.

Atelierul poate cuprinde 10 sau maximum, şi în mod excepţional, 12 copii. Înscrierile se fac în site-ul editurii.

Am oferit şi o reducere pentru înscrierea la cele trei ateliere din februarie şi martie. Linkul următor vă duce în secţiunea Atelier/copii de unde puteţi alege varianta dorită.

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/copii

https://www.facebook.com/events/2600489740170650/?event_time_id=2600489743503983