Conştienţă-Conştiinţă – Spiritual 2

Oamenii ar face orice ca să nu trebuiască să fie conştienţi de sentimentele lor. Vedem cât de des schimbă unii programele la televizor din momentul în care intră în cameră, apoi se plimbă de colo-colo de parcă ar fi în stare onirică, mintea lor fiind programată în permanenţă de informaţiile inoculate pe această cale. Oamenii sunt îngroziţi să se confrunte cu ei înşişi. Se tem până şi de un moment de singurătate. De aici, activitatea lor frenetică: sunt într-o continuă şi neîncetată socializare, discuţie, trimitere de SMS-uri, citesc, ascultă muzică, lucrează, călătoresc, vizitează oraşe, fac cumpărături, se supraalimentează, joacă jocuri de noroc, se duc la film, se medicamentează, se droghează şi merg la petreceri.

din Letting Go – Calea renunţării – David R. Hawkins

Î: Care este relaţia dintre spiritualitate şi conştiinţă?

R: Domeniul spiritualităţii aparţine sferei conştiinţei. În consecinţă, dezvoltarea şi evoluţia spirituală sunt încurajate de înţelegerea naturii conştiinţei înseşi. Progresul spiritual este realizat de aspecte ale conştiinţei care devin mai puternice atunci când este recunoscut faptul că acestea nu sunt atribute personale sau aspecte ale „eului“ sau chiar ale des întâlnitului „eu însumi“, ci calităţi specifice care au de-a face cu natura conştiinţei. Inspiraţia spirituală, înţelegerea, precum şi conştienţa izvorâtă din compasiune nu constituie o serie de calităţi personale, ci operează precum nişte catalizatori în virtutea calităţii înnăscute a propriei lor esenţe. Ele sunt activate de motivaţia spirituală şi intenţie. Ele sunt, de fapt, aspecte ale graţiei lui Dumnezeu, care devin funcţionale prin consimţământul voinţei căutătorului. Acestea sunt încurajate de smerenie şi de abandonarea vanităţii şi dominaţiei eului-minţii, precum şi a credinţei acestuia că „ştie“.

De fapt, tot ceea ce poate face eul-mintea este să cunoască „despre“; în adevăratul sens al termenului, nu poate şti nimic. Pentru a „cunoaşte“ cu adevărat, este necesar să „fii“ acel „ceva cunoscut“.

din Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde

Î: Există ceva de genul meritului spiritual?

R: Dreptatea este inerentă în Univers, ca o calitate a esenţei acestuia. Nimic nu scapă nedetectat în cadrul câmpului infinit, atotcuprinzător şi atemporal al conştiinţei. Consecinţele sunt automate, spontane şi garantate chiar de structura creaţiei înseşi.

Toată lumea se află la un anumit punct al curbei înţelegerii evoluţiei conştiinţei, şi fiecare nivel are caracteristicile sale inerente. Aceste caracteristici sunt înnăscute în cadrul câmpului conştiinţei şi nu tocmai personale sau arbitrare. Ele nu pot fi „date cadou“ sau „luate înapoi“.

Sufletul este autorul propriului său destin prin exerciţiul alegerilor şi al selecţiilor făcute. Fiecare gravitează spre propria sa dimensiune concordantă. Paradoxurile spirituale pot apărea uneori ca răspuns la alegerile spirituale. De exemplu, căutătorul spiritual îşi doreşte dragoste şi bucurie, dar această intenţie declanşează, de fapt, tot ceea ce previne şi obstrucţionează apariţia acestora. Cei care se dedică păcii şi iubirii atrag în mod automat din inconştient tot ceea ce este crud, lipsit de iubire şi plin de ură, pentru a se vindeca. Aceasta poate produce consternare până când tendinţa de a judeca este înlocuită de compasiune şi iertare. La urma urmei, tocmai aceste aspecte ale negativităţii erau cele care obstrucţionau dragostea şi bucuria, aşa că, ar trebui să fim recunoscători pentru faptul că aceşti inhibitori au fost identificaţi şi aduşi în planul conştient, pentru a putea fi eliminaţi cu ajutorul instrumentelor spirituale disponibile.

din Sinele – realitate şi subiectivitate – David R. Hawkins

O caracteristică a experimentării conştiinţei pure este perceperea atemporalităţii (sau atemporalitatea percepţiei). Conştiinţa este experimentată ca fiind dincolo de orice formă, dincolo de timp şi este văzută peste tot prezentă în mod egal. Este descrisă prin termenii de „Sine” sau „Fiinţare” sau – în literatura spirituală – de „Conştiinţa sinelui”. Conştiinţa nu recunoaşte separaţia (care reprezintă, în realitate, o limitare a percepţiei). Starea de iluminare este o „întregire” în care nu există nici o diviziune între părţi. Acest tip de diviziune este propriu unei percepţii localizate precis, fiind numai un accident al unui punct de vedere.

Un alt atribut al conştiinţei pure este încetarea curgerii obişnuite a gândurilor şi a sentimentelor, o stare a puterii, compasiunii, tandreţii şi iubirii infinite. În această stare, sinele devine Sine cu majusculă. Este însoţită de o recunoaştere a înseşi originii puterii de experimentare a sinelui ca Sine. Această conştienţă a sinelui ca Sine reprezintăvârful procesului de eliminare a identificărilor limitate ale sinelui.

din Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului umanDavid R. Hawkins

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-craciun/davir-r-hawkins-carti-fundamentale-oferte-craciun/craciun-spiritual-davidrhawkins-oferta-doi