Mesaje pentru 20, 21 noiembrie – Eileen Caddy

20 noiembrie

Fii în pace şi odihneşte-te în iubirea Mea. Ai auzit de multe ori aceste cuvinte şi te miri cât de mult ţi se repetă. Ele sunt precum apa: curăţă foarte încet şi în tăcere vechiul şi găsesc o nouă cale. Merg uşor mai departe, curăţind mai adânc şi mai adânc interiorul tău, până când tu vei descoperi că aceste cuvinte au devenit parte din tine. Nu mai sunt doar nişte cuvinte, ci trăiesc, se mişcă şi îşi au fiinţa în tine; apoi te vei descoperi că le trăieşti şi că te odihneşti în iubirea Mea, în perfectă pace. Nu respinge niciodată repetiţia, ci fii veşnic recunoscător că iubirea Mea este atât de mare şi că Eu sunt gata să merg mai departe răbdător şi insistent şi că niciodată nu te voi părăsi. Eu Mi-am pus mâna asupra ta şi am nevoie de tine. Tu ai un loc foarte special în vastul Meu plan şi Eu aştept ca el să ţi se reveleze atunci când eşti pregătit.

21 noiembrie

Niciodată nu vei şti dacă ceva merge sau nu până când nu-l încerci. Nu vei şti niciodată dacă funcţionează electricitatea, dacă nu apeşi întrerupătorul; tu trebuie să faci ceva, să acţionezi într-un anume fel pentru a dovedi că funcţionează. Aşa este şi cu credinţa. Este inutil să stai şi doar să vorbeşti despre credinţă, dacă nu trăieşti prin ea şi dacă nu poţi vedea ce înseamnă credinţa pentru tine. Este inutil să vorbeşti despre trăirea prin credinţă atunci când siguranţa ta se află în conturile din bancă şi când ştii că te poţi alimenta de acolo ori de câte ori alegi s-o faci. Abia atunci când nu ai nimic şi poţi ieşi din adâncul prăpastiei, făcând ceea ce pare imposibil pentru că siguranţa şi credinţa îţi sunt adânc înrădăcinate în Mine, abia atunci poţi vorbi despre trăirea prin credinţă şi poţi fi o demonstraţie vie a ei. Mergi mai departe, pune-ţi la încercare credinţa şi apoi vezi ce se întâmplă!

Eileen Caddy – Deschiderea Porţilor Lăuntrice

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/poezii-ganduri-desene/eileen-caddy-deschiderea-portilor-launtrice-opening-the-doors-within