Câte dintre sezonierele frunze ale unui copac vor fi fost privite de cineva? Câte înmuguresc şi cad fără să fi fost observate?

Fiecare frunză care cade toamna este un fenomen cosmic, precum moartea unui om.

Destulă insecuritate în orice toamnă: frunzele care cad, oamenii care mor, perspectiva pierderii de sine. Acum o sută de ani, cât şi peste o sută de ani, tot ceea ce înseamnă (acum) vieţile noastre a fost şi va fi nimic. Aceasta este o constatare realistă, un fapt şi nu o imagine depresivă.

Care este rostul vieţii, al impermanenţei ca unică formă de permanenţă? Cine (sau ce) pune această întrebare? „O secţiune“ a universului, un fenomen, o fiinţă umană, procesele cognitive, adică ceea ce face ca universul să fie modelat, reflectat în dinamica sa: mintea îşi observă statutul finit în spaţiu şi timp.