Imanent şi transcendent – Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu


Dreptatea divină domneşte ca o consecinţă a însuşirilor sale intrinseci, caracteristice, de putere infinită, neîngrădită de poziţionalităţi sau de calităţile voinţei. De aceea, Divinitatea nu este de temut; trebuie venerată şi nutrit faţă de ea un imens respect.
Când expunerile malefice ale egoului sunt depăşite, devine inutilă încercarea de a mai scăpa de el, de a-l învinge, de a-l ataca sau de a-l proiecta fie asupra altora, fie asupra lui Dumnezeu.


Pe când principala premisă pentru aderarea la religie este credinţa, calităţile fundamentale necesare pentru urmarea căii nondualităţii sunt smerenia, supunerea şi dedicarea religioasă faţă de cale. Se poate observa cu uşurinţă că adepţii religiilor se caracterizează prin prezumţia lui „eu ştiu/eu cunosc” graţie autorităţii scripturii, doctrinei ecleziastice, precedentului istoric etc. Spre deosebire de aceştia, devotul spiritual al non-dualităţii începe de la atitudinea de bază, mai adevărată: „eu, prin mine însumi, nu ştiu/nu cunosc”.

În creştinism, Iisus Christos este Calea şi fără ajutorul (harul) Lui, egoul (păcatul) nu poate fi transcens. Cu toate că „Împărăţia Cerurilor este în voi”, realitatea sa nu poate fi realizată fără un Mântuitor din cauza tenacităţii absolute a egoului. Astfel, Iisus a propovăduit calea spre mântuire. Spre deosebire de el, Buddha a propovăduit calea către Iluminare, la care, cu toate acestea, nu se putea ajunge, prin realizare, fără graţia Învăţătorului Iluminat.


Devotul spiritual tradiţional combină, de obicei, perspectivele credinţei şi ale auto-introspecţiei. Creştinismul, islamul şi iudaismul accentuează aspectul Transcendent al Divinităţii. Misticii marilor tradiţii ale lumii se concentrează, în schimb, asupra Realizării Divinităţii ca Imanenţă. Indiferent dacă Dumnezeu este conceput ca transcendent, imanent sau ambele, aceasta ţine de sfera res interna, iar realizarea că Dumnezeu este
simultan imanent şi transcendent (res externa, extensa) este o consecinţă a Realizării Sinelui şi a Iluminării.

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Î: Calea non-dualităţii nu este foarte anevoioasă?
R: Nu calea este anevoioasă, ci numai măsura în care egoul se opune ei. Această rezistenţă este depăşită prin apelarea la voinţă, care statorniceşte apoi capacităţile spirituale necesare dedicării, efortului, precum şi consimţământul de a surmonta obstacolele. Devoţiunea invită puterea iubirii, prin care smerenia îndepărtează proptelele şi poziţionalităţile egoului. Ea mai activează şi utilizarea informaţiei transformatoare. Intenţia însufleţeşte bunăvoinţa, care, astfel, îi permite transformării să înlocuiască limitările care rezultă din opoziţie. Este necesară doar instituirea unor proceduri şi procese relativ simple, care ar putea fi asemănate cu un fel de „inginerie spirituală” prin care
identificarea structurilor şi a forţelor implicate dezvăluie automat
şi procesele necesare pentru anularea funcţiunilor structurale fundamentale.

pag. 31

Un gând despre &8222;Imanent şi transcendent – Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.