Portalurile chakrelor – Synthia Andrews

Fragment din Capitolul 3  Coperta Matricea

Body sounding – Sunetele corpului: receptarea informaţiei energetice

 

Primul pas în călătoria explorării legăturii dintre emoţii şi conştientizarea energiei începe cu examinarea structurilor din corpul nostru care receptează energia şi o transformă în informaţie emoţională şi fizică. În cartea mea anterioară, Calea energiei. Trezirea forţei interioare şi extinderea conştiinţei individuale (Cartea Daath, 2014), am sintetizat informaţiile folosindu-mă de câteva surse diferite. În cartea de faţă vă împărtăşesc experienţa mea personală şi profesională cu privire la sistemele de energie umane în Modelul Body Sounding. Este un capitol mai lung şi nu este neapărat necesar să zăboviţi asupra lui; modul de utilizare a informaţiei va fi clarificat în Partea a doua a cărţii.

Există numeroase modele de lucru cu structurile de energie ale corpului uman şi pe această temă s-au scris mii de cărţi. Deşi unele elemente de bază sunt aceleaşi, amănuntele şi abordările diferă în funcţie de centrul de interes şi de perspectiva scriitorului. Nu există două sisteme identice pentru că nu există nici doi oameni exact la fel. Se spune că există câte un chip al lui Dumnezeu pentru fiecare om care Îl priveşte, aceasta însemnând că parcursul către divinitate este personal, iar perspectiva este individuală. Nimeni nu poate defini acest teritoriu pentru altcineva.

Portalurile chakrelor

 Chakrele sunt portaluri ale conştiinţei, puncte de observare a altor dimensiuni ale realităţii. Fiecare chakră contribuie la aprofundarea conştientizării noastre. Emoţiile generate în chakre sunt oglindiri ale gândurilor, convingerilor şi atitudinilor noastre. Ele reprezintă modul în care procesăm energetic evenimentele de viaţă. La modul ideal, chakrele funcţionează dinamic, deschizându-se şi închizându-se ca reacţie la stimuli şi la necesitatea de a evolua. În realitate, însă, în funcţie de chestiunea abordată, la fiecare dintre noi una sau mai multe chakre funcţionează mai bine decât celelalte. Cineva, de exemplu, ar putea să funcţioneze foarte bine cu Chakra Inimii atunci când este vorba despre relaţiile personale, dar să aibă dificultăţi în a-şi păstra deschisă această chakră atunci când inventariază obiectivele pe care îşi propune să le realizeze în propriile afaceri.

Descrierile următoare sunt un prilej de a vă explora propriul sistem de chakre. Le puteţi aborda ca pe un exerciţiu din care să vă daţi seama cât de bine funcţionaţi şi percepeţi la nivelul chakrelor.

                           Coroana

Chakra Coroanei face legătura cu conştiinţa universală, holograma atotcuprinzătoare a întregii existenţe. În punctul culminant, ea trece dincolo de această interconectare, la recunoaşterea faptului că suntem una. Chakra Coroanei percepe prin gnoză, cunoaşterea interioară instantanee. Conferă însuşirea de a vedea evenimentele în lumina celui mai înalt şi excepţional bine pentru toţi, fiind expresia intenţiei şi a sincronicităţii divine. Când lucrurile nu par să funcţioneze, această chakră oglindeşte scopul nostru mai înalt şi ne reaminteşte că totul are un timp şi un loc anume. Chakra Coroanei ne menţine aliniaţi la scopul vieţii noastre.

Când chakra Coroanei este deschisă şi funcţională, persoana respectivă ar putea:

  • Să descopere adevărul care se ascunde în spatele aparenţelor.
  • Să simtă cursul evenimentelor şi să-şi sincronizeze acţiunile în mod corespunzător.
  • Să manifeste răbdare, încredere şi prezenţă de spirit.
  • Să poată cuprinde integralitatea unei situaţii sau a unei persoane.
  • Să-şi revină cu uşurinţă din dezamăgiri şi eşecuri, situându-le într-un context mai larg.

Când chakra Coroanei nu este echilibrată, persoana respectivă ar putea:

  • Să forţeze împrejurările şi să se bazeze pe energia din chakra Plexului Solar, a puterii personale şi a voinţei pentru a-şi rezolva problemele.
  • Să manifeste o atitudine critică, în special cu privire la chestiuni sociale, politică, religie şi la afacerile internaţionale.
  • Să piardă din vedere binele cel mai înalt atunci când îşi stabileşte obiectivele sau îşi îndeplineşte planurile.
  • Să fie descurajată cu uşurinţă de obstacolele care-i apar în cale.
  • Să-i fie greu să-şi găsească scopul şi menirea în viaţă.
  • Să se simtă desprinsă de spiritualitate.
  • Să aibă nevoie acută de o persoană cu autoritate şi să simtă nevoia să cedeze responsabilitatea care-i revine unui superior ierarhic.
  • Să nutrească dorinţa de a deţine autoritate spirituală asupra altor persoane, chiar până în punctul încât să-şi dorească să fie venerată.

Emoţii şi expresii – echilibrul chakrei se poate manifesta prin:

  • Sentimente de beatitudine şi extaz.
  • Acceptarea cu seninătate a contradicţiilor vieţii.
  • Asumarea responsabilităţii.
  • Dorinţa de a fi mentor şi ghid spiritual pentru alte persoane.
  • Satisfacţie în privinţa realizărilor personale.
  • Convingerea interioară în existenţa unui scop al vieţii.

Emoţii şi expresii – dezechilibrul chakrei se poate manifesta prin:

  • Depresie profundă, pierderea interesului şi disperare fără limite.
  • Iluzii de grandoare/complexul dumnezeirii sau, dimpotrivă, sentimentul lipsei de valoare.
  • Asumarea mai multor sarcini decât pot fi duse la bun sfârşit.
  • Sentimentul că nimic nu este vreodată suficient de bun.
  • Lipsa direcţiei şi a scopului în viaţă.
  • Negarea realităţii spirituale.

 

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/synthia-andrews-matricea-emotiilor-cartea-daath

 

4 gânduri despre &8222;Portalurile chakrelor – Synthia Andrews&8221;

  1. Viziunea personala a autoarei, vechi cercetator in domeniul energiei subtile, este pe cit de simpla, pe atit de eficienta cind vine vorba de identificarea si vindecarea traumelor emotionale. Iar exercitiile pe care le propune, atit in aceasta carte, cit si in Calea Energiei, sunt foarte eficiente.
    Multumesc pentru comentariu ❤

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.