Influenţa dominantă a grupurilor – Tara Meyer-Robson

Fluxul 40 de zile pentru o transformare totală a vieţiiTara Meyer Robson FLUXUL 350

 

Fragment din Partea a III-a Influenţa dominantă a grupurilor

Care este misiunea voastră? 

Fiecare grup se formează cu o raţiune – altfel n-ar exista – iar această raţiune devine viziunea sau misiunea sa colectivă.

Ce este o misiune? Este pur şi simplu ţelul care trebuie atins prin împletirea gândului colectiv al membrilor grupului cu acţiunea. Când toţi indivizii din grup îşi unesc energiile pentru acel ţel, frecvenţa colectivă va alinia grupul la dorinţele sale precise.

În acest caz, suma părţilor este mult mai puternică decât orice individ aflat pe cont propriu. De exemplu, poate misiunea voastră este de a avea o familie. Pentru a realiza acest ţel, trebuie să găsiţi cel puţin o persoană pentru a crea această realitate. Sau, poate începeţi o afacere cu ţelul de a crea o afacere globală. Fără alţii care să vă ajute cu aspectele afacerii la care nu vă pricepeţi, nu veţi fi capabili să realizaţi această misiune. Poate vă doriţi să aveţi experienţa de a fi într-o echipă câştigătoare. Evident, fără  coechipieri asta nu poate fi o realitate.

Pentru a crea cele mai bune experienţe de grup, trebuie să înţelegeţi clar care este misiunea fiecărui grup din care faceţi parte, iar apoi să decideţi conştient dacă este un ţel care merită timpul şi energia voastră. Dacă nu este un ţel în acord cu ceea ce vă doriţi pentru voi şi viaţa voastră, nu are nici un rost să continuaţi să faceţi eforturi pentru asta. Mai degrabă, decât să vă secătuiţi energia în grupuri care nu funcţionează pentru voi, trebuie să vă reprogramaţi pentru a permite grupurilor care se potrivesc cu cele mai înalte dorinţe ale voastre să vină spre voi în fluxul creaţiei.

Este important să înţelegeţi că fiecare grup are un lider, iar calitatea viziunii şi carisma acelui lider va dicta atât sentimentele despre sine ale grupului, cât şi frecvenţa colectivă pe care o emite. De aceea, un lider absolut are capacitatea de a schimba radical modul în care un grup întreg de oameni se văd pe ei înşişi şi misiunea lor în viaţă, spre mai bine sau spre mai rău. Dacă liderul are o intenţie negativă şi o dorinţă de putere de dragul puterii, poate crea experienţe de grup care sunt extrem de negative pentru toţi cei implicaţi. De exemplu, un tată abuziv sau o mamă alcoolică crează o experienţă negativă pentru toată familia, programând copiii spre credinţe care limitează şi îngrozesc. Sau, un conducător negativ al bisericii poate crea prin cuvintele sau acţiunile sale ură faţă de alte religii.

În contrast, când liderul vine cu intenţia de a conduce grupul astfel încât să devină superior sumei părţilor sale, poate apărea o schimbare uimitoare şi plină de forţă. Acest tip de lider poate fi antrenorul minunat care îi determină pe cei dintr-o echipă învinsă să se vadă pe ei înşişi ca învingători. Poate fi un nou director care transformă o afacere falimentară într-una globală. Ar putea fi vizionarul care schimbă modul în care un grup de oameni îşi vede puterea personală în lume: Martin Luther King, Gloria Steinam and Nelson Mandela sunt exemple perfecte ale puterii unui astfel de lider. În toate aceste cazuri liderul este capabil să schimbe radical holograma colectivă a grupului respectiv prin puterea convingerilor personale. Puterea viziunii liderului este atât de mare încât reprogramează frecvenţa întregului grup, toţi membrii fiind acordaţi la o realitate complet nouă.

Puteţi alege să fiţi cel mai bun lider, de orice gen, în propria voastră viaţă şi oriunde conduceţi. S-ar putea să vă gândiţi că nu sunteţi un lider, dar credeţi-mă, voi sunteţi. Conduceţi fiind mama, tatăl sau chiar cea mai vârstnică rudă a unei familii. Conduceţi ca manager sau director în afacerea voastră. Conduceţi când sunteţi căpitanul unei echipe sau capul unei biserici. Luaţi în serios această responsabilitate; ceilalţi vă urmează, deci, asiguraţi-vă că ceea ce faceţi şi spuneţi este în aliniere cu ce este cel mai bun în viaţă. Când vă integraţi conştienţa cu puterea voastră de a conduce, cuvintele şi acţiunile voastre pot da grupului puterea de a fi o forţă a binelui în comunitatea voastră, în naţiunea voastră şi în lume.

Deveniţi conştienţi de misiunea tuturor grupurilor din viaţa voastră. Alegeţi să fiţi membrii acelora care fac bine lumii – şi care vi se potrivesc.

Întrebări:

  1. Fixaţi un nume pentru fiecare din grupurile voastre. De exemplu, grupul familiei poate fi „familia Smith”, sau „clanul ţăcănit Jones” şi grupul vostru de prieteni ar putea fi „fetele” sau „băieţii”. Rasa voastră ar putea fi pur şi simplu „negru”, sau „alb”, sau mai precis, „african-american” sau „irlandezamerican”. Fiţi creativi şi amuzaţi-vă cu asta – alegeţi un nume care vă atrage pentru fiecare grup. Ce spune acest nume despre intenţia şi identitatea grupului vostru? Rostiţi fiecare nume cu voce tare. Vă face vreunul dintre ele să vă simţiţi jenaţi sau dezgustaţi? Dacă da, întrebaţi-vă ce anume despre acel grup vă face să nu vă simţiţi confortabil.

Afirmaţie de reprogramare: “Toate grupurile din viaţa mea sunt pline de iubire şi mă încadrez perfect în ele.”

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/terapii-pentru-minte-inima-si-trup/tara-meyer-robson-fluxul-40-de-zile-pentru-o-transformare-totala-a-vietii-cartea-daath

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.