AmintirileDanielei Marin ascund, după coperțile ei cuminți, un întreg univers al simțirii și simțământului. Un spațiu al întrebărilor, al mării și al zborului. Poate nu degeaba, prima parte a volumului se denumește „De ce tot zbor?”. Tot= zbor? De ce tot= zbor? Să se ascundă aici o analiză detaliată a zborului parfumat de mare? Au să ne răspundă aripile, chiar dacă „tu nu vedeai că eu am aripi/ eu nu vedeam că nu am tălpi” atunci când clipele freamătă de durere și fugim, cu tot cu eul poetic al autoarei, de spărturile și imperfecțiunile lor. Poate de aceea „aripi îmi cos”.

Toată fuga asta ar putea fi, la fel de bine, o definiție a vieții sau… o Spirală, „în același vârtej” al ei, al spiralei, „purtându-ne pe amândoi/ în aceeași căutare de unul, de altul”. În Spirală, oamenii nu se rătăcesc, iar dacă vor să facă asta cu…