Uneori personalitatea este în acord cu spiritul – Orice poate fi vindecat

Fragment din Orice poate fi vindecat – de Martin Brofman

<<Atunci când un copil vine pe lume, el este un suflet care manifestă prin spirit un aspect individualizat al conştiinţei sale. Are de asemenea şi o minte, care este asociată cu Chakra Galbenă şi pe care o utilizează pentru a învăţa. Este recompensat cu iubire când învaţă ceva, de exemplu să răspundă la anumite sunete (numele său) şi pentru un anumit mod de a se comporta. Va începe curând să se identifice mai degrabă cu ceea ce ştie decât cu cine este el de fapt şi-şi va dezvolta astfel ceea ce denumim personalitatea, care este de asemenea legată de Chakra Galbenă.

Această personalitate este, deci, identificarea sa cu mintea, iar acest nivel al fiinţei reprezintă în societatea noastră occidentală o normă socială, definiţia noastră a “normalului”. Uneori personalitatea este în acord cu spiritul, alteori dă senzaţia că trage către o altă direcţie şi creează tensiuni, până când cele două pot fi din nou coordonate. Fiinţa interioară sau Sinele Superior îşi poate dori ceva, în timp ce personalitatea poate să aibă dificultăţi în această privinţă deoarece are inhibiţii generate de societate.>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.