Acceptarea puterii personale – Matricea Emoţiilor – Synthia Andrews

frament din Matricea Emoţiilor – Synthia Andrews

<<…emoţiile sunt căi de acces la puterea noastră personală. În prezent se acceptă îndeobşte faptul că nimeni nu este îndreptăţit să definească valoarea altei persoane sau să determine pe altcineva să acţioneze sau să se comporte într-un anumit mod decât dacă persoana astfel influenţată renunţă de bunăvoie la propria sa putere.

Acceptarea deţinerii puterii personale implică asumarea responsabilităţii pentru toate circumstanţele care se ivesc în viaţa noastră. Bunul simţ afirmă că nu putem alege emoţiile pe care le manifestăm, acestea ivindu-se instinctiv. Ceea ce doresc eu să sugerez este că dacă ne deplasăm la nivelul formării emoţiilor, putem extrage informaţia pe care acestea o poartă şi putem transforma în mod conştient forţa impresionantă pe care acestea o exercită. Nu încerc să încurajez suprimarea emoţiilor – departe de mine acest gând. Recomand acceptarea lor. Este o schimbare de paradigmă.

Schimbarea paradigmelor necesită o atenţie disciplinată şi mult efort. Provocarea constă în a nu reacţiona la fiecare experienţă considerând-o bună sau rea, ci văzând-o ca pe o şansă de a ne dezvolta. Citându-l pe Don Juan: „Trucul constă în ce doreşte fiecare să accentueze. Ne putem simţi nefericiţi sau ne putem simţi fericiţi. Efortul depus este acelaşi.” Uneori facem faţă cu bine provocării, alteori nu. Priceperea cu care parcurgem calea este mai puţin importantă prin comparaţie cu determinarea noastră de a o urma neabătut, indiferent cât de mult durează până ajungem să depunem efortul cu eleganţă.>>

https://www.edituracarteadaath.ro/carti/stiinta-si-spiritualitate/synthia-andrews-matricea-emotiilor-cartea-daath

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.