La marginea realității (recenzie)

Multumesc, Mihai! Am ales sa public aceasta carte pentru curajul si onestitatea autorului sau, Colin Andrews, care, dupa decenii de cercetare, dupa multi ani de credinta in autenticitatea miraculoasa sau extraterestra a faimoaselor structuri crop-circles, a ajuns la adevar. Ba, mai mult, l-a facut si public.

Colțul Cultural

Din colecția editurii Cartea Daath, „Noua Paradigmă”, azi am să vă prezint câteva aspecte legate de volumul La marginea realității, apărut în 2014 la noi și scris de soții Andrews, Colin și Synthia.

Poate că marea majoritate a celor care vor citi acest volum sunt, deja, familiarizați cu o sumedenie de evenimente de mare stranietate prezentate aici, însă pot să pun rămășag că foarte puțini dintre cititori sunt atât de bine documentați ca autorii acestei cărți. În mod normal, nu obișnuiesc să discut despre referințele bibliografice ale unui volum din start, dar fiind vorba de un subiect atât de polemic, țin să subliniez încă de la început acest fapt. Cartea reunește mărturii, înregistrări, muncă de teren, bibliografii etc. cu privire la unele din cele mai neobișnuite evenimente din realitate, fenomenele de la marginea realității: OZN-uri, fenomenul Orbs, tehnologii secrete, cercurile din lanuri, interacțiuni de gradul 3…

Vezi articolul original 900 de cuvinte mai mult