Programul Atelierelor Cartea Daath – martie-aprilie

În joacă sau prin joc se învaţă cel mai repede. Să înveţi să ai încredere în tine şi să te exprimi fără teamă este o materie pe care ar trebui s-o studiem din copilărie. De cele mai multe ori, jocul este o poveste. Sau un spectacol.

Mihaela Tolan şi Daniela Marin au construit un program de exerciţii de atenţie, concentrare, memorare, vorbire în public, creaţie literară şi interpretativă, pornind de la… meditaţie. Da, de la această artă a vieţuirii echilibrate şi armonioase ce pune în evidenţă  toate calităţile înnăscute (mai ales pe cele mai puţin cunoscute de minte) şi sprijină dezvoltarea intelectului şi inteligenţei emoţionale, a fiinţei umane în întregimea sa, aşa cum nicio altă metodă de antrenament mental nu reuşeşte.

Înţelepciunea copiilor ne uimeşte de multe ori, dar facem ce facem şi încercăm s-o distrugem prin metode şi modele învechite, neaduse în realitatea de-acum. Inteligenţa emoţională, acum recunoscută ştiinţific, este şi ea neglijată, preferându-i-se însumarea de cunoştinţe învăţate prin repetiţie,unele dintre acestea fiind nefolositoare, fără aplicare practică. Dar ce se întâmplă atunci când un copil ştie răspunsuri dar se teme să le exprime?

Adevărata atenţie şi concentrare, puterea de înţelegere complexă (sintetic şi analitic simultan), nu se manifestă într-un haos mental-emoţional. A învăţa să fii prezent şi conştient în fiecare clipă, într-o stare de pace interioară nu limitează accesul la trecut şi la informaţiile sale, ci sporeşte capacitatea, calitatea şi viteza de procesare a psihicului uman. Beneficiile meditaţiei nu se rezumă doar la cele menţionate, ci se reflectă în toate domeniile vieţii, inclusiv în ceea ce înseamnă relaţiile. O mentalitate cu perspectivă pozitivă, construirea unei vieţi cu mai puţine drame, porneşte de la 0 ani. Deşi nu ni se oferă un manual cu instrucţiuni pentru viaţă, ştim să învăţăm şi selectăm natural lucrurile de care avem nevoie, când avem nevoie. Meditaţia este un proces sau o stare naturală, una de uniune şi completitudine.

Programul Atelierelor Cartea Daath continuă cu:

24 martie – Atelier pentru copii – coordonatori: Mihaela Tolan şi Daniela Marin

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/atelier-pentru-copii

27 martie – debutează atelierul-curs de Meditaţie pentru începători – Timp de 9 săptămâni, învăţăm bazele meditaţiei. Coordonator: Daniela Marin

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/meditatie-incepatori-atelier

13 aprilie – Copilul şi părintele din noi – un atelier despre recunoaşterea inocenţei, a tiparelor dominatoare,  descoperirea traumelor din copilărie, responsabilizare şi responsabilitate, dar şi despre realizarea păcii din noi.

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier/copilul-si-parintele-din-noi-atelier-spiritual

Puteţi urmări evenimentele şi în pagina fb a editurii Cartea Daath:

https://www.facebook.com/EdituraCarteaDaath

 

Un gând despre &8222;Programul Atelierelor Cartea Daath – martie-aprilie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.