Cartea Lunii cu reducere pentru inca 2 zile

„În esenţă, de fiecare dată când vă concentraţi atenţia asupra unei persoane, îi transmiteţi energie indiferent dacă persoana respectivă se află lângă voi sau este la distanţă. Energia aceasta poate fi favorabilă receptorului, ca atunci când gândurile voastre sunt încurajatoare şi pline de iubire, sau distructivă, când emiteţi judecăţi critice sau de valoare la adresa ei. Gândurile distructive puternic formate şi proiectate în mod conştient, devin proiecţii în câmpul energetic al altei persoane, aşa cum am arătat în Capitolul 12. Până şi gândurile pline de iubire pot deveni cârlige psihice în câmpul altei persoane atunci când sunt trimise cu un scop ascuns, cum ar fi acela de a dori iubirea şi atenţia celuilalt mai mult decât este dispusă să ofere persoana în cauză.

Al treilea tip de schimb are loc prin intermediul fibrelor de energie care ies din chakre. Legăturile dintre chakre se formează între persoane care au relaţii reciproce foarte strânse şi se manifestă între chakrele de la acelaşi nivel; chakra inimii unei persoane se uneşte cu chakra inimii celeilalte persoane ş.a.m.d. Cât sunt de numeroase chakrele cuplate în acest fel şi care chakre sunt acestea, depinde de tipul legăturii dintre cei doi. Un angajat şi un angajator pot avea o singură chakră unită, pe când un părinte şi un copil sunt uniţi la nivelul tuturor chakrelor. ”

„Relaţiile care reflectă egalitatea şi frontierele cuvenite, sunt relaţiile care pot creşte şi se pot dezvolta. Egalitatea se naşte atunci când se ţine cont de nevoile ambilor parteneri, cu egal respect şi compasiune. Fericirea fiecărei persoane depinde de faptul ca ambele să obţină ceea ce au nevoie, şi nu ca o persoană să obţină ce are nevoie în detrimentul celeilalte.”

„Când între doi oameni există o legătură profundă şi plină de iubire, toate chakrele lor se aliniază şi se unesc. Câmpurile lor energetice fuzionează şi frontierele lor personale devin mai permeabile, permiţând un mai bun schimb al energiei şi consolidând încrederea reciprocă. Pe măsură ce relaţia avansează, structurile energetice ale cuplului se alătură, iar căile energiei lor interioare se unesc. Când două persoane cu frontiere şi identităţi puternice formează un conglomerat al energiilor lor, ele dezvoltă o profunzime a intimităţii ieşită din comun. Este ca şi când ar privi prin aceiaşi ochi şi ar simţi prin aceleaşi terminaţii nervoase, împărtăşind un sentiment de siguranţă personală pe care îl trăiesc puţini oameni. Acest gen de legături desăvârşite sunt rare şi valoroase. Este posibil să fi auzit de ele sub denumirea de suflete pereche, suflete îngemănate sau relaţii superioare.

Relaţiile sentimentale de nivel înalt nu sunt rodul şansei sau al întâmplării. Acestea sunt construite cu multă migală, dacă nu în viaţa aceasta, atunci într-o viaţă trecută. Deşi legătura energetică dintre astfel de oameni apare în mod firesc, aceasta poate fi aprofundată prin exerciţii de conştientizare a energiei şi meditaţie.”

Calea Energiei – Trezirea forţei interioare şi extinderea conştiinţei individuale: https://www.edituracarteadaath.ro/calea-energiei-synthia-andrews-the-path-of-energy

Sythia Andrews: https://www.edituracarteadaath.ro/synthia-andrews

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.